4 mai 2018

Peste o sută de ani de cinema la Festivalului Filmului European 2018

Între 7 mai și 3 iunie 2018, se desfășoară Festivalul Filmului European la București, Galați, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu Mureș, Timișoara, Alba Iulia, Iași și Sibiu. Cu 64 de filme din 24 de țări, Festivalul își continuă misiunea asumată în edițiile trecute, aceea de a transforma filmul european nu doar într-un motor al dezbaterilor, ci și într-un revelator al temelor dominante pentru societatea contemporană – cele care dau „pulsul Europei”.



Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, declară:

În Anul Centenarului Marii Uniri, Festivalul propune o panoramare subiectivă a peste 100 de ani de cinematografie europeană, într-un moment de confluență cu Anul European al Patrimoniului Cultural. Oferind o perspectivă proaspătă asupra prezentului și punând în valoare așa cum se cuvine trecutul, selecția acestei ediții anticipează un viitor pe măsură.

Pe lângă secțiunile speciale consacrate, ARTE, Premiul LUX, Focus Moldova, 22.FFE are și secțiuni speciale noi: FFE Clasic (filme restaurate), Front comun, Pulsul Europei și AGORA: Femei în societate.

Festivalul debutează la București, pe 7 mai 2018, cu o comedie dramatică, „Au revoir là-haut” („La revedere acolo sus”) (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel), un film care, în acord cu anul Centenarului, aduce pe marele ecran o poveste de acum 100 de ani.

Ediția din București are loc între 7 și 13 mai 2018, la următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Muzeul Național al Literaturii Române și la Spațiul Public European. O parte dintre proiecții sunt însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri și alte evenimente speciale.

Accesul la proiecțiile programate în sălile centrelor și institutelor culturale ale statelor membre partenere este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora.

Programul complet al proiecțiilor din cele opt orașe este disponibil online.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook