Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) este unul dintre cei mai cunoscuţi romantici americani, poet şi prozator al misterului şi al macabrului. „William Wilson” este una dintre scrierile sale, care mi-a stârnit interesul deşi stilul este complet lipsit de spectaculozitate. Textul valorifică tema dublului, foarte des întâlnită în literatură, de altfel; apariţia fantomei unei persoane încă vii are, în civilizaţiile lumii, conotaţii negative şi trimite fără excepţie cu gândul la moarte. În plus, Poe insistă în textul său pe iritarea absolută, profundul disconfort psihic pe care anularea unicităţii ni-l provoacă oricăruia dintre noi. Stilul narativ este extrem de supravegheat şi subtil, cu fraze echilibrate şi sobre, fără a urmări vreun efect stilist, ci exemplificând mai curând o scriitură raţională şi logică.
De vineri, 14 noiembrie 2008, publicul cinefil din România poate urmări pe marile ecrane filmul „Cum să rămâi fără prieteni” („How to Lose Friends and Alienate People”), o comedie spumoasă plină de situaţii hilare, care au efectul opus celui dorit de autorul lor astfel că acesta, deşi plin de bune intenţii, va gafa permanent, rămânând în final fără prieteni.
Emily Jane Brontë (30 iulie 1818 – 19 decembrie 1848) este una dintre celebrele surori Brontë, numele său fiind legat pentru totdeauna de singurul roman pe care l-a scris, „La răscruce de vânturi”. Considerat astăzi o lucrare clasică a literaturii engleze, romanul surprinde cititorul care s-ar crede pus în faţa unei lecturi uşoare, prin complexitatea construcţiei şi prin capacitatea de analiză a celor mai întunecate colţuri ale minţii umane, prin descrierea exactă a sentimentelor extreme şi confuze. Pe mine cel puţin, m-a surprins atitudinea faţă de propriile personaje, pentru că nu am descoperit nicăieri vreo încercare de a le înfrumuseţa prin omisiune sau prin diluarea trăirilor. Ies la iveală, sub ochiul atent al cititorului, cu bune şi rele, pasionaţi şi intenşi, capabili de distrugere şi de răzbunare.
Fragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:
„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”
Un nou dicţionar explicativ al limbii române, care conţine cele mai vulgare expresii şi cuvinte, s-a vândut ca pâinea caldă din prima zi.
Dicţionarul Explicativ Ilustrat al Limbii Române (DEXI), elaborat de specialiştii de la Institutul „A. Philippide” şi de la Universitatea „Al.I. Cuza”, este cea mai bine vândută publicaţie din librăriile băcăuane.
Asta pentru că în paginile dicţionarului sunt prezente aproape toate cuvintele şi expresiile vulgare din limba română: „Ce p… mea?”, „Îmi bag p…!”, „A sta cu p… în mână”, „Du-te-n p… mea!”, „Du-te-n p… mă-tii!”, „A face l…ă”, „A da limbi în c…” sunt doar câteva exemple.
Nu lipsesc nici explicaţiile despre contextul în care trebuie folosite exprimările: „Ai văzut ce maşinaă p…oasă şi-a luat?”. Ba chiar există şi definiţii: „Gest făcut prin ridicarea degetului mijlociu de la mână şi strângerea celorlalte patru, eventual îndreptându-l în direcţia gurii”.