6 iulie 2017

Operaţiunea „Cazinoul”

Jocurile de noroc pierd orice logică, iar responsabilităţile părinteşti depăşesc limitele legale atunci când celebrii comedianţi Will Ferrell şi Amy Poehler rescriu regulile şi se pregătesc să stârnească tot râsul, din 7 iulie 2017, pe marile ecrane, în comedia „Operaţiunea Cazinoul” („The House”), regizat de Andrew Jay Cohen.



Când fiica lui Scott și Kate Johansen intră la facultatea mult visată, familia sărbătoreşte cu mândrie marea reușită. Asta până când Scott și Kate (interpretați de Will Ferrell și Amy Poehler) află că nu vor putea conta pe bursa la care sperau, astfel încât cei doi părinți se trezesc în încurcătură din cauza unei taxe de școlarizare pe care nu și-o permit nicicum.

Cu ajutorul prietenului lor, vecinul Frank (Jason Mantzoukas) – și el disperat să facă rost de bani – se hotărăsc să înființeze un cazinou ilegal în casa acestuia din suburbii, riscând totul împreună pe o afacere ilicită specifică Vegasului, unde banii curg, inhibițiile sunt lăsate la ușă, iar imprevizibilul e la el acasă.

Comedia îi are în distribuție pe Will Ferrell și Amy Poehler, care joacă pentru prima oară un cuplu pe marile ecrane. În peliculă mai apar Jason Mantzoukas, Nick Kroll și Jeremy Renner, nominalizat la Premiul Oscar („Misiuni periculoase”, „Orașul”), Allison Tolman, Michaela Watkins, Ryan Simpkins, Jessie Ennis, Rob Huel, Christina Offley, Rory Scovel, Lennon Parham, Cedric Yarbrough, Kyle Kinane și Andrea Savage.

Andrew Jay Cohen își face debutul regizoral; scenariul este scris de Brendan O’Brien și Cohen, care au mai colaborat împreună și pentru populara comedie „Vecini de coșmar”. Filmul este produs de Nathan Kahane, Joe Drake, Brendan O’Brien, Andrew Jay Cohen, Jessica Elbaum, Will Ferrell și Adam McKay. Marc S. Fisher, Chris Hency, Spencer Wong, Toby Emmerich, Richard Brener, Michael Disco și Bruce Berman sunt producători executivi.

Din echipa creativă fac parte directorul de imagine Jas Shelton, scenograful Clayton Hartley, editorii de imagine Evan Henke și Mike Sale, designerul de costume Christopher Oroza și compozitorii Andrew Feltenstein și John Nau.

The House

Mai multe imagini »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole pe subiecte similare



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook