21 decembrie 2010

Oglinda mării

Editura pentru Literatură Contemporană, sub auspiciile Universităţii din Bucureşti, Director Lidia Vianu (Catedra de Engleză), în colaborare cu Consiliul Britanic şi Institutul Cultural Român, a publicat volumul „Oglinda mării / The Mirror of the Sea” de Joseph Conrad, ediţie bilingvă, trandusă de Lidia Vianu, cu o Introducere de George Sandulescu.

Volumul poate fi consultat şi descărcat la adresa de internet http://editura.mttlc.ro/conrad-vianu.html.

Volumul este un jurnal liric al romancierului, care, născut în Polonia, s-a făcut marinar la şaisprezece ani, şi care a ajuns să fie considerat cel mai bun stilist al limbii engleze. Joseph Conrad îşi mărturiseşte aici iubirea de o viaţă pentru mare, care a însemnat tot pentru el, de la aventurile luptei fizice cu natura pentru supravieţuire şi anectodele marinăreşti, până la cele mai seducătoare aventuri ale unei inteligenţe prinse, fără ca ea să-şi dea seama, în peripeţiile marii schimbări Moderniste. Volumul a fost publicat în 1906, iar Nota Autorului a fost adăugată de autor în 1919.

Lidia Vianu spune:

Conrad, Modernist? Când scrie propoziţii atât de limpezi şi de accesibile? Dar este oare engleza lui Conrad o oglindă limpede a naraţiunii? Absolut toţi eroii lui se luptă cu o interioritate haotică, cu o vină ce nu putea fi evitată, urmărită de autor în istoria profundă a sufletului, a firii lor. Limbajul acestui stilist al limbii engleze e departe de a fi o simplă oglindă. Stilul e omul – iar structura de exilat a lui Conrad complică naraţiunea, care, pe nesimţite începe să caute altceva. Nădăjduise că va evada din real, dar, iată, se găseşte, la început de secol xx, înregimentat în inovaţiile Moderniste, care proclamă nevoia imperioasă a naraţiunii de a se întoarce la real, de a găsi o nouă convenţie narativă, mai adevărată decât adevărul însuşi.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook