6 decembrie 2018

Obiceiuri de iarnă

Cu ocazia Sărbătorilor sfârșitului de an, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Obiceiuri de iarnă” este disponibilă începând de vineri, 7 decembrie 2018, în magazinele Romfilatelia.



Iarna este anotimpul sărbătorilor, al colindelor, al cadourilor și al mirosului de brad, care abundă în evenimente religioase de mare însemnătate pentru creștini, de datini și obiceiuri păstrate din vechime, preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne pe care trăim.

Calendaristic, sărbătorile se desfășoară între 24 decembrie și 7 ianuarie, începând cu Nașterea Domnului Iisus Hristos și încheindu-se cu Sfântul Ioan. Cu toate acestea, cei mici încep, cu mult timp înainte, să fie preocupați de ceea ce le va aduce în dar Moș Crăciun. De aceea, ei scriu Moșului scrisori lungi, în care aștern pe hârtie toate dorințelor lor, rugându-l să le aducă jucării, dulciuri și, mai nou, pentru că generațiile evoluează, gadget-uri. În aceeași perioadă, și cei mari, adulții, scriu scrisori celor dragi, deoarece Crăciunul este prilej de mare bucurie, fiind, prin tradiție, o sărbătoare a familiei, a bunătății, a iertării și a împăcării.

Nașterea Domnului Iisus Hristos este vestită încă din Ajun, când cete de colindători merg la casele oamenilor cântând Bună dimineața la Moș Ajun. Ei primesc de la gazdele colindate nuci, covrigi, colaci și mere. Un alt obicei cunoscut, care evocă momentul nașterii lui Iisus, este colindatul cu Steaua, cea care i-a călăuzit pe magi. Cele mai răspândite cântece de stea sunt „Steaua sus răsare”, „Trei păstori se întâlniră”, „O, ce veste minunată!”.

De asemenea, în noaptea de Ajun casele copiilor sunt vizitate, conform tradiției, de Moș Crăciun care le lasă sub bradul frumos împodobit daruri, acesta fiind cel mai așteptat moment al sărbătorilor.

Și noaptea Anului Nou are obiceiurile și tradițiile ei. Astfel, Sorcova, unul dintre obiceiurile românești care se practică imediat după trecerea dintre ani, este foarte îndrăgită de copii. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice care transmite celui sorcovit puteri miraculoase prin cântecul său.

Emisiunea de mărci poștale „Obiceiuri de iarnă” este alcătuită din 4 timbre, care ilustrează într-o interpretare ludică, dar sugestivă, obiceiuri specifice sezonului, astfel:

Timbrul cu valoarea nominală de 2 lei prezintă, într-o manieră stilizată, momentul trimiterii scrisorilor către Moș Crăciun.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei este ilustrată o scenă în care oamenii își fac daruri.

Timbrul cu valoarea nominală de 11,50 lei prezintă un grup de colindători, iar timbrul cu valoarea nominală de 12 lei sugerează obiceiul din noaptea Anului Nou, Sorcova.

Pe plicul prima zi a emisiunii este ilustrat Moș Crăciun, alături de un băiețel care îi înmânează o scrisoare.

Emisiunea este completată de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 32 timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook