19 aprilie 2017

Noaptea Cărţilor Deschise 2017

A 5-a ediție a Nopţii Cărților Deschise, cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii organizată de Editura Litera, are loc duminică, 23 aprilie 2017, în Parcul Colțea din București, în intervalul orar 20:00-24:00. Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții.



Anul acesta, cititorii care oferă o carte din propria bibliotecă primesc o carte nouă de la editura Litera, care iniţiază cu această ocazie cel mai mare schimb de cărți, unde cei pasionați de lectură se alătură demersului care are ca scop final schimbarea destinului unor cărți și, implicit, al unor oameni. Cărțile strânse în cadrul campaniei sunt donate către cinci biblioteci școlare defavorizate din Dâmbovița, Olt, Vaslui, Sălaj și București.

După schimbul de cărți, seara specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise pot privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor.

Cărțile oferite în schimbul donațiilor cititorilor reprezintă o selecție a celor mai bune colecții Litera de ficțiune, non-ficțiune și cărți pentru copii: Blue Moon, Prima mea lectură, Cavalerii Pardaillan, Cele mai frumoase romane de dragoste, Agatha Christie, Lira, Carte pentru toți, Thriller, Romanul de dragoste, Biblioteca pentru toți copiii, Clasici Contemporani, Clasici Moderni și altele.

Mai mult, o serie de premii pot fi câștigate prin tombola Noaptea Cărților Deschise.

Biletul de intrare, în intervalul orar 20:00 – 1:00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea de la Litera însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise.

Participanții pot fi la curent cu evenimentul pe pagina de Facebook Editura Litera.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook