12 octombrie 2018

Monumente ale cinstirii eroilor neamului

În anul Centenar al Marii Uniri, în semn de respect și recunoștință pentru jertfa înaintașilor noștri, căzuți la datorie în Primul Război Mondial, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Monumente ale cinstirii eroilor neamului” disponibilă începând de vineri, 12 octombrie 2018, în magazinele Romfilatelia țară.



Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentat Monumentul Eroilor C.F.R., situat în Piața Gării de Nord, din București. Operă a renumiților sculptori Cornel Medrea și Ion Jalea, ansamblul a fost inaugurat în luna mai a anului 1943, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie pe front, în Primul Război Mondial. Grupul statuar este compus din mai multe personaje. O femeie, care simbolizează Patria, ține o cunună de lauri deasupra capului unui muncitor feroviar. Lângă ea, de o parte a soclului, se află doi muncitori ceferiști, iar de cealaltă parte un soldat român, în ținută de campanie, care ocrotește o femeie și pe copilul acesteia.

Monumentul Eroilor Sanitari, situat în vecinătatea Facultății de Medicină din București, este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei. Monumentul a fost ridicat în 1932, în memoria corpului medical românesc care a salvat vieți în Primul Război Mondial. Opera aparține sculptorului italian Raffaelo Romanelli. Pe un soclu din beton, placat cu travertin, se înalță un grup statuar realizat din bronz, în partea superioară a soclului fiind redate, într-un altorelief, scene din activitatea corpului sanitar în timpul războiului: brancardieri adunând răniții de pe câmpul de luptă, chirurgi militari operând, un spital de campanie, o soră de caritate care pansează un rănit etc.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este reprezentat Mormântul Ostașului Necunoscut, situat în Parcul „Carol I” din București. Ansamblul reprezintă o construcție funerar-comemorativă care simbolizează sacrificiul tuturor ostașilor anonimi care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru Întregirea României. Ceremonia depunerii osemintelor Ostașului Necunoscut a avut loc la Mărășești, în data de 14 mai 1923, iar sarcofagul a ajuns în București la 17 mai 1923. În anul 1927 a fost realizat proiectul ansamblului funerar, după planurile sculptorului Emil Wilhelm Becker. Tot atunci, prin grija Asociației „Cultul Patriei”, a fost aprinsă o candelă a cărei flacără arde și în prezent, zi și noapte.

Monumentul Eroilor Aerului, situat în Piața Aviatorilor din București, este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei. Opera a fost ridicată pentru a cinsti memoria aviatorilor români militari și civili. Statuia din bronz, realizată de Iosif Fekete, Lidia Kotzebue și Arnold Cencinschi (zis Borgo Prund), are o înălțime de 5 m și o greutate de 5 t. Monumentul a fost construit între anii 1930-1935. Statuia ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate, simbol al înfrângerii morții prin eroism, în jurul căruia se află trei aviatori căzuți.

Timbrul cu valoarea nominală de 19 lei redă Monumentul Trupelor de Geniu – Leul. Situat la intersecția bulevardelor Iuliu Maniu și Geniului, monumentul a fost inaugurat la data de 29 iunie 1929. Pe soclul monumentului sunt montate meplaturi din bronz care reproduc momente din activitatea militarilor geniști, precum și patru statui, de asemenea din bronz, înfățișând ostași geniști. Piedestalul este surmontat de statuia unui leu din bronz, cu o lungime de 5,40 m, o înălțime de 4,40 m și cu o greutate de 6 t. Acesta este înfățișat stând pe o țeavă de tun și pe o cască, peste care este desfășurat un drapel de luptă, toate aparținând trupelor inamice, simbolizând rezistența, dârzenia și vitejia de care a dat dovadă armata română în Primul Război Mondial.

Pe plicul prima zi a emisiunii este ilustrat Arcul de Triumf, construit între 1921-1922, simbol al victoriei României în Primul Război Mondial.

Emisiunea de mărci poștale este completată de setul de doua plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite în coală de 32 timbre + 8 tabsuri și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă + 3 tabsuri.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook