28 noiembrie 2022

Întâlnire la muzeu – Bienala de la Veneția

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” luni, 28 noiembrie 2022, începând cu ora 18:00, la Muzeul Colecțiilor de Artă. Invitații lui Călin Stegerean sunt: Ioana Ciocan, director general Art Safari și comisar al României la Bienala de la Veneția; Raluca Oancea, critic de artă și curator interdisciplinar, Horea Avram, președinte al filialei române a Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, și Cristian Nae, critic de artă și curator al expoziției României în cadrul Bienalei de la Veneția din 2019.



Dezbaterea va pleca de la conținutul ultimei ediții a Bienalei de la Veneția și va trece în revistă meritele sau minusurile acesteia din perspectiva unora dintre cei mai avizați critici de artă și manageri culturali din România. De asemenea, vor fi evaluate consecințele propunerilor curatoriale promovate de bienalele de artă asupra percepției artelor vizuale, asupra programelor expoziționale în general și cele ale muzeelor în special. La final, publicul participant este invitat să intervină cu propriile puncte de vedere.

Evenimentul de la Muzeul Colecțiilor de Artă face parte din seria activităților pentru public desfășurate în zilele când spațiile expoziționale sunt închise. „Întâlnire la muzeu” este un proiect care își propune să privilegieze contactul cu personalități din varii domenii ale culturii pe subiecte aflate la interferența diverselor genuri artistice.

Călin Stegerean, director general al MNAR, spune:

Muzeul nostru trebuie să fie nu numai un spațiu de etalare a lucrărilor de artă, ci și o platformă de dezbatere a problemelor actualității în domeniul artelor vizuale, un loc de întâlnire a ideilor și abordărilor critice despre artă, de reflecție asupra realității în general.

Accesul este gratuit pentru elevii și studenții la arte vizuale, arhitectură, teatru, film, conservator, artele spectacolului, artiști vizuali pe baza unui document justificativ, membrii Asociației Prietenii MNAR, pensionari care au activat minimum 10 ani în domeniul cultural artistic. Tariful de intrare la eveniment este de 6 lei preț redus și 12 lei preț întreg.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook