29 iunie 2018

Metamorfoze. Camee, geme şi bijuterii din colecţia MNAR

Muzeul Național de Artă al României, împreună cu Centrul Gemologic Român invită publicul la o serie de prezentări dedicate bijuteriilor și pietrelor prețioase. Evenimentul are loc sâmbătă, 30 iunie 2018, la ora 11:00, în Sala Auditorium a MNAR și este organizat în cadrul expoziției „Metamorfoze. Camee, geme și bijuterii din colecția Muzeului Național de Artă al României”.



Programul constă într-o suită de trei conferințe și un workshop în care membrii Centrului Gemologic Român ne fac demonstrații despre cum se identifică rocile și pietrele prețioase. De altfel, CGR prezintă în expoziție o serie de unelte de bijutier, o trusă de gemolog de la începutul secolului XX și două documente de breaslă pentru practicarea meseriei de bijutier, de la 1847. Centrul Gemologic Român, cu sediul la Timișoara este singurul organism din România acreditat pentru expertiza pietrelor prețioase și pentru școlarizarea în meseria de gemolog.

Programul conferinței:

  • „Istoria și evoluția diamantelor. Pietre naturale/diamante în bijuteriile românești. Importanța gemologiei pe plan mondial vs România” – Dan Giurgiu, președinte CGR
  • „Bijuteriile românești în prima jumătate a sec. XX. Bijutieri români cunoscuți” – Cătălina Roșca, gemolog, Marea Britanie
  • „Pietrele prețioase și indicațiile lor terapeutice” – Elena Angheloiu
  • Workshop: identificarea unor pietre prețioase ale participanților la conferință.

Expoziția „Metamorfoze. Camee, geme și bijuterii din colecția Muzeului Național de Artă al României” poate fi vizitată în perioada 29 iunie – 30 septembrie 2018. Aceasta reunește circa 100 de piese reprezentative – în principal inele, dar și sigilii, cercei, brățări – decorate cu geme-intalii, camee și pietre prețioase din diferite epoci istorice, piese care nu au mai fost expuse până acum.

În cadrul aceleași expoziții urmează o serie de evenimente, dintre care: două ghidaje susținute de Carmen Tănăsoiu, curator al expoziției, un workshop cu bijutiera Andreia Popescu de la Școala de bijuterie contemporană „Assamblage” și o conferință de prezentare susținută de arhitectul Andrei Mulțescu, autorul scenografiei expoziției.

Participarea este gratuită. Intrarea la conferință se face prin strada Știrbei Vodă nr.1-3.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook