8 octombrie 2012

Memoria stigmatelor

Memoria stigmatelorMarți, 9 octombrie 2012, Curtea Veche Publishing invită publicul cititor la evenimentul de lansare a volumului „Memoria stigmatelor” de Lăcrămioara Stoenescu, ce are loc la librăria Mihail Sadoveanu (B-dul Magheru nr. 6-8), începând cu ora 17:00. La eveniment vor lua cuvântul, alături de autoare, istoricul Adrian Cioroianu și scriitoarea Doina Jela.

Lăcrămioara Stoenescu a adunat în volumul „Memoria stigmatelor” 22 de interviuri cu foști deținuți politici. Acești purtători de stigmate morale sunt reprezentanţi ai tuturor celor care au înfruntat cu mult curaj nedreptățile comuniste, pedepsiți de un regim obtuz cu ani întregi de închisoare politică. Cartea se adresează atât celor interesați de regimul comunist, cât și tinerilor care vor să cunoască istoria recentă, nemistificată, trăită de cei care au suferit pentru a o salva.

Adrian Cioroianu declară:

Cu pasiune, cu empatie sufletească şi cu o curiozitate proprie unui intelectual ce a trăit la rându-i experienţa stigmatului, doamna Lăcrămioara Stoenescu conturează destinele a 22 de români a căror tinereţe a fost, în parte, un calvar aflat sub semnul Dosarului.

Unele episoade par azi incredibile — şi poate că tocmai acest fapt ne dă, mai profund, măsura absurdităţii pe care regimul stalinist din România a transformat-o în practică de guvernare.

Lăcrămioara Stoenescu s-a născut pe 22 februarie 1942 la Giurgiu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1969. A fost profesoară la Colegiul „Cantemir-Vodă“ din Bucureşti. Debutează în 2007, la Curtea Veche Publishing, cu volumul memorialistic „Copii — duşmani ai poporului”. Este autoarea cărţii „De pe băncile şcolii în închisorile comuniste” şi al unor scenarii radiofonice după cartea „Copii — duşmani ai poporului”: „Am fost duşman al poporului” şi „Un om nevinovat”. De asemenea, a scris scenariile pentru „Deportaţi în Siberia”, „De o parte şi de alta a Prutului” şi „Şoimul Bucovinei”. Are în lucru numeroase proiecte legate de tema închisorilor comuniste şi a memoriei recente.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook