18 iulie 2012

La finele turneului „Eminescu” în S.U.A.

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Institutul Cultural Român din New York a prezentat publicului românesc din Statele Unite recitalul extraordinar „Eminescu”, avându-i ca protagonişti pe Ion Caramitru, acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa. În 2012, spectacolul a prilejuit, în premieră, întâlnirea celor doi mari artişti cu comunităţile româneşti de pe Coasta de Vest a SUA. Seria de reprezentaţii desfăşurate între 5 şi 15 iulie 2012 în Easton (Connecticut), New York, Chicago, Los Angeles şi Hayward (San Francisco Bay Area) a provocat reacţii entuziaste în rândul spectatorilor, prezenţi în număr mare la cele cinci evenimente. Faţă de anul trecut, recitalul a fost îmbogăţit cu noi fragmente din poezia lui Mihai Eminescu.

Ion Caramitru la New York


În data de 5 iulie, seria de spectacole „Eminescu” a debutat în localitatea Easton din Connecticut, unde peste 150 de spectatori au umplut sala Bisericii Ortodoxe “Sfântul Dimitrie”. A doua zi, Ion Caramitru şi Aurelian-Octav Popa au apărut în faţa publicului românesc din New York în cocheta sală de 190 de locuri a prestigiosul spaţiu de concerte Symphony Space din Manhattan. La finalul spectacolului, publicul i-a aclamat în picioare pe artişti, cerând un bis.

În data de 8 iulie recitalul s-a mutat la Chicago, unde peste 250 de spectatori, în majoritatea lor tineri, au umplut sala centrului cultural DANK Haus. “A fost o atmosferă specială, emoţionantă, oamenii aveau ochii în lacrimi în timpul recitalului pentru că e o ocazie rară să-l vezi pe Ion Caramitru recitând Eminescu în America”, a declarat Andra Munteanu, preşedintele Romanian Cultural Exchange Chicago, co-organizator al evenimentului. “A fost o seară deosebit de plăcută să îi vedem pe cei doi mari artişti in faţa noastră în Chicago; acum câţiva ani când eram în Bucureşti trebuia să vânez bilete la o piesă de teatru a lui Ion Caramitru, iar acum, aici, departe de ţară, voi aţi făcut să fie aşa simplu”, semnează Mihaela într-unul din numeroasele mesaje de mulţumire adresate organizatorilor. Cu ocazia prezenţei sale în oraşul de lângă lacul Michigan, Ion Caramitru a participat în data de 7 iulie la un eveniment special din cadrul celei de-a 4-a ediţii a Festivalului Filmului Românesc din Chicago: proiecţia filmului „Ştefan Luchian” (regizat de Nicolae Mărgineanu). “Am fost foarte bucuroasă că domnul Caramitru a putut participa şi la festivalul de film, unde mai bine de 100 de persoane au venit să vadă filmul Ştefan Luchian şi să discute cu dumnealui după proiecţie”, adaugă Andra Munteanu.

Aurelian-Octav Popa şi Ion Caramitru la Chicago

Ultimele două spectacole din cadrul turneului „Eminescu” au reprezentat întâlnirea în premieră a celor doi artişti cu comunităţile româneşti de pe Coasta de Vest a SUA. În 12 iulie spectacolul a fost prezentat la UCLA, în faţa unei săli arhipline. Ştefania Magidson, preşedintele fundaţiei Blue Heron, prezentă la recitalul de la Los Angeles, remarcă faptul că spectacolul “nu ne-a lăsat sa devenim nici exaltaţi şi nici să cădem în patetism, ci ne-a pus pe gânduri, ne-a invitat să luăm seama la profunzimea versurilor şi să remarcăm că, cu toate că a trecut aproape un secol şi jumătate de la compunerea lor, au trecut testul timpului şi ne-au pătruns, chiar şi acum, chiar şi în alt secol şi la multe meridiane depărtare. La sfârşitul recitalului mulţi dintre spectatori au aşteptat răbdători pentru a da mâna cu maestrul Caramitru, pentru a-l cunoaşte fie şi pentru câteva momente dincolo de rigoarea scenei şi a-şi exprima susţinerea, dragostea şi aprecierea pe care o au pentru cultura română. Eu am plecat acasă cu bateriile încărcate, fericită că evadasem într-un tărâm fermecat asemeni Lizucăi din Sadoveanu.”

Duminică, 15 iulie, „Eminescu” a ajuns în Hayward, un important oraş din San Francisco Bay Area. “Cei care au fost prezenţi la spectacol, români veniţi din San Francisco, San Jose, Sunnyvale, Berkeley, Pleasanton, Orinda, Lafayette şi bineînţeles, Hayward, au fost extrem de impresionaţi, părerea unanimă fiind că ne aflăm în faţa unui eveniment excepţional. Atmosfera a fost înălţătoare, iar la final aplauzele au umplut biserica”, mărturiseşte doamna Oana Leonte, unul dintre partenerii turneului. Le fel ca şi în celelalte oraşe, publicul prezent şi-a exprimat dorinţa ca Ion Caramitru să revină curând în Statele Unite.

Recitalul „Eminescu”, creat de Ion Caramitru, oferă publicului ocazia să redescopere poezia eminesciană printr-un dialog dinamic, în contrapunct, al fragmentelor poetice cu notele filosofice, aşa cum apar în manuscrisele de tinereţe ale lui Mihai Eminescu. Momentele de virtuozitate actoricească sunt completate de fine intervenţii muzicale ale clarinetistului Aurelian-Octav Popa.

Ion Caramitru şi Aurelian-Octav Popa la Chicago
SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook