15 octombrie 2010

Interviu cu Valeriu Butulescu, câştigătorul trofeului „Cercul de Aur”

Recent, la Festivalul internaţional „Satira Fest 2010” care a avut loc la Belgrad, scriitorul Valeriu Butulescu a obţinut trofeul „Cercul de Aur”. Pentru a afla mai multe despre acest eveniment şi despre aforistica sârbă în general, am realizat un interviu cu proaspătul laureat, bine condimentat cu aforisme sârbeşti.

Valeriu Butulescu primind Premiul „Cercul de Aur” de la scriitorul sârb Dusan Puaca


Lucian Velea: Domnule Valeriu Butulescu, aţi participat la Belgrad, la Festivalul internaţional „Satira Fest 2010”, unde vi s-a decernat trofeul „Cercul de Aur” pentru activitatea în domeniul aforisticii. Există o legătură atât de strânsă între satiră şi aforism?

Valeriu Butulescu: Desigur, umorul, satira şi ironia pot lua forme fulgurante, miniaturale, de sine stătătoare. Savoarea multor aforisme stă în sarcasmul lor. În general, aforismul european, mai ales cel clasic, este grav, filozofic, profund, moralizator (Montaigne, Baltasar, Bacon, La Rochefoucauld, Chamfort, Schopenhauer), chiar dacă un ilustru precursor (Socrate) şi-a amprentat cugetările cu ironie suculentă încă din antichitate. Ironia reapare la Voltaire, iar mai târziu, sporadic, la Nietzsche, Renard, Kraus, Serna, Lec etc. Dar şi aici aforismele „vesele” alternează cu cele profund serioase.

Lucian Velea: Care sunt coordonatele principale ale aforisticii sârbeşti?

Valeriu Butulescu: – Două lucruri m-au frapat în Serbia. În primul rând, amploarea aforisticii, care tinde să se transforme în fenomen de masă, genul fiind cultivat de sute de autori. Mulţi dintre ei nu sunt scriitori, ci doar creatori de aforisme. Apoi, la sârbi se promovează aproape exclusiv aforismul jovial, caracterizat printr-o veselie explosivă. Am asistat, pentru prima oară în viaţa mea, la un recital maraton de aforisme. Pe parcursul a două ore, zeci de autori s-au perindat pe la microfon, citind grupaje din aforismele lor. Iar sala de festivităţi a Primăriei din Belgrad, încărcată la capacitate maximă puncta cu aplauze puternice şi hohote de râs fiecare aforism reuşit… Iar cele mai puţin izbutite erau amendate cu o tăcere ostilă.

Lucian Velea: Ce tematici abordează aforiştii sârbi?

Valeriu Butulescu: Tematica e bogată, fiind practic valorificată orice sursă de umor. Ca peste tot, la loc de cinste este politica. Sârbii trăiesc şi ei frenezia eliberării de sub jugul cenzurii. Conform unei vechi prejudecăţi, şi ei văd în politică ecuaţia răului mondial…

Lucian Velea: Şi nu este aşa?

Valeriu Butulescu: Politica nu este altceva decât voinţa noastră, cuantificată vectorial, printr-un complicat proces electoral, la care are acces întreaga populaţie majoră. Oamenii politici de azi îi fac mediile de informare şi electoratul. Nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât formatorii lor. Democraţia, la sârbi, ca şi la noi, este totală, în sensul că demosul votează pe cine crede de cuviinţă. A devenit însă global ciclul stereotipic „speranţă-regret”. Cu o periodicitate de ceasornic, alegătorii regretă votul pe care l-au dat, deşi au investit în el atâtea speranţe. Electoratul de pretutindeni este idealist. De sute de ani visează un Dumnezeu preşedinte şi un Isus Hristos prim-ministru! Ori, aşa ceva nu e posibil decât în ceruri… Pe pământ este altfel. Oamenii care ne conduc sunt decupaţi din societatea noastră civilă. Seamănă izbitor cu aceasta. Seamănă prea mult cu fiecare din noi pentru a fi perfecţi…

Lucian Velea: Deci politica rămâne materia primă a umorului aforistic…

Valeriu Butulescu: Exact! Sunt puternic luate în răspăr tare levantine mai vechi, corupţia, conservatorismul, naţionalismul de orice fel, dar şi politica intervenţionistă a marilor democraţii, mereu dispuse să facă ordine prin curţile altora. Nu e scutită de biciul satirei nici poliţia, nici clasa politică, nici contorsionata istorie a Balcanilor. Ce sugestiv concluziona Aleksandar Baljak, scriind: „În afară de genocid, pe teritoriul nostru nu au avut loc incidente mai serioase”…

Lucian Velea: Se poate face satiră şi pe seama războiului?

Valeriu Butulescu: Desigur! „Râsu-plânsul” nostru valah îşi are corespondentul său şi dincolo de Dunăre. Cum poate altfel lupta pentru pace un scriitor, decât ridiculizând războiul? Şi aici, sârbii, care au trecut ultimii printr-o sângeroasă conflagraţie, au mai multe de spus. Propaganda patriotardă este înfierată de Milan Bestic, într-un mod sugestiv: „Dacă din cinci avioane ale noastre se doboară trei, ne-au rămas patru. Orice altă aritmetică nu este patriotică”. Sau Branislav Crncevic: „Pentru fiecare patriot ucis, cerem câte o sută de turişti germani”. Referindu-se la triumfalismul păgubos, cultivat şi de români, pe vremuri, Ratko Dangubic scrie: „Numai arcuri de triumf, unul după altul. Niciodată nu vom ieşi din acest întuneric”. Apoi, în perspectiva tratatului de pace, Vesna Dencic adaugă: „Suntem de acord cu orice. Este ultima noastră ofertă”. Ei, bine, aceşti oameni nu râd de propria lor istorie, aşa cum s-ar putea crede. Ei, printr-un umor debordant, încearcă înfierarea războiului, ca formă de rezolvare a unor divergenţe…

Lucian Velea: Să înţelegem că istoria e privită cu simţ critic?

Valeriu Butulescu: Şi istoria, şi politica prezentului. „Orice guvern al Serbiei, care-şi va da demisia este privit ca un guvern al salvării naţionale” scrie sarcastic Ranko Guzina. La care, Rade Jovanovic adaugă: „Sârbii, de secole, trăiesc liberi. Se schimbă doar eliberatorii”. Câtă ironie induce Iva Mazuranic în acest panseu: „Cei mai frumoşi ani i-am petrecut sub ocupaţie”. Sau umorul negru, bine dozat, al lui Dejan Milojevic: „A murit într-un accident de circulaţie. L-a călcat un tanc”. În sfârşit, cu acelaşi sarcasm, Iovo Nikolic afirmă: „Războiul civil este un lucru foarte practic. Deschizi fereastra şi îţi aperi patria”…

Lucian Velea: Se resimt anumite nostalgii postcomuniste?

Valeriu Butulescu: Nu. Umorul lor este total. Nu iartă nimic şi nu menajează pe nimeni. Se poate râde pe orice temă: Câmpia Mierlei, statul Kosovo, dictatura lui Tito etc. Djordje Otasevic scrie: „Steaua cu cinci colţuri ne-a călăuzit paşii. Ne-am împrăştiat în toate direcţiile”. Pe aceeaşi temă, Pavle Kovacevic notează: „Alungarea oamenilor deştepţi ţine de sfera schimburilor culturale între state”. Iar Zoran T. Popovic adaugă: „Comuniştii s-au travestit în demonstranţi, dar înşelătoria nu a mers. Oamenii i-au recunoscut şi i-au votat”. Admirabil, prin sinceritatea sa, este panseul lui Dragan Rajcic: „Am fost comunist din convingere. Am fost convins că-mi va prinde bine”.

Lucian Velea: Ce v-a surprins mai mult la aforismul sârbesc?

Valeriu Butulescu: Extraordinara predispoziţie pentru autoironie. Rastko Zakic scrie: „După divorţ, m-am întors la soţie. Nouă nici măcar divorţul nu ne-a reuşit”. Iar Milan Todorov adaugă: „Cândva în Serbia se trăia mai bine. Oamenii îşi puteau găsi de lucru în Germania”. Paralelismul cu sistemul german e bine marcat şi de Slobodan Simic: „Cum a fost socialismul? Opt grade, pe scara Merkel”. Dar cele mai nostime rămân aluziile la situaţia militară, la fostele ocupaţii etc. Ce ironie amară emană acest panseu al lui Dusan Puaca, având ca temă generalii daţi în urmărire de Tribunalul Internaţional: „Generalii noştri sunt cei mai buni. Toată lumea îi caută!” Sau acest gând al lui Milivoje Radovanovic: „A fost un proces democratic. Cel linşat a trebuit să respecte voinţa majorităţii!”, sau următorul panseu al lui Rasa Papej: „Criminalul de război şi-a parcat maşina într-un loc interzis! De data asta o s-o păţească!”, sau această frază a lui Ninus Nestorovic: „Pe străzile oraşului nostru au apărut astăzi 86 de tancuri care, cu siguranţă, îi vor ajuta pe cetăţeni să ajungă mai repede acasă”.

Lucian Velea: Care din aforiştii sârbi vă place mai mult?

Valeriu Butulescu: Grea întrebare. Fiecare e remarcabil în felul său. Alcătuiesc o redutabilă echipă, care se cheamă „Cercul aforistic de la Belgrad”, condusă de excelentul aforist Aleksandar Baljak. Defilează peste tot împreună. O figură aparte este Aleksandar Cotric, tradus în numeroase limbi, care este şi un important om politic. A fost patru ani ministru al diasporei, iar în prezent este deputat în „Skupina”, care este Parlamentul Serbiei. El cultivă un paradox debordant: „Ce vreţi mai mult? V-am dat libertatea cuvântului. Şi mai şi plătim oameni să vă asculte!

Lucian Velea: Sunt accesibile aforismele sârbeşti în România?

Valeriu Butulesc: Prea puţin, deocamdată. Citatepedia a fost primul sait care le-a popularizat, adăugate prin strădania doamnei Simona Enache. Istoricul şi scriitorul timişorean de etnie sârbă Goran Mrakic, împreună cu scriitorul Lucian Alexiu au tradus şi a publicat volumul de aforisme „Incizii rapide”, semnat de Aleksandar Cotric, pe care îl recomand călduros saitului dumneavoastră. Acelaşi Goran Mrakic lucrează la o antologie a aforismului sârbesc.

Lucian Velea: Cine a mai fost invitat la Festivalul „Satira Fest 2010” din România?

Valeriu Butulescu: Am participat alături de trei tineri autori bănăţeni, de etnie sârbă: Goran Mrakic, Jadran Klanica şi Goran Miskovic. Toţi trei au citit în maratonul aforistic despre care vă vorbeam, iar panseurile lor au fost bine primite.

Valeriu Butulescu citeşte din aforismele sale în româneşte, traducerea fiind asigurată de Goran Mrakic
SlabAcceptabilOKBunExcelent 17 voturi
Se încarcă...

2 comentarii la Interviu cu Valeriu Butulescu, câştigătorul trofeului „Cercul de Aur”

  1. Simona Enache a spus:

    Valeriu, sunt bucuroasă că truda mea n-a fost în zadar.
    Felicitări pentu premiu!

  2. Goran Mrakic a spus:

    Pe lângă numele consacrate ale aforismului sârbesc am observat şi autori tineri, foarte buni, ceea ce e extrem de îmbucurător. Ivan Vucetin şi Bojan Rajevic sunt născuţi în 1987, respectiv 1988…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook