28 septembrie 2012

„Insula femeilor” în Bucureşti

„Insula femeilor” devine încet, dar sigur, cea mai jucată piesă a dramaturgului petroşenean Valeriu Butulescu. Şi nu e de mirare. Acum trei ani, pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, cunoscutul actor şi om de teatru George Mihăiţă i-a înmânat lui Butulescu, pentru piesa „Insula femeilor”, Premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2009.

Textul, deşi destul de dificil pentru o punere în scenă, a atras imediat atenţia teatrelor româneşti. Pe baza acestui text au fost montate mai multe spectacole, începând cu Teatrul de Comedie Bucureşti (în regia Gabrielei Dumitru, 2009) şi Teatrul „Metropol” Bucureşti (în regia lui Mircea Marin, 2010).

Cartea „Insula femeilor” a primit de la Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, Premiul USR pentru dramaturgie pe anul 2010.

Piesa place mult celor tineri. În octombrie 2011, Cercul de Teatru Liceal din Focşani prezintă un spectacol „Insula femeilor”, în cadrul Stagiunii Teatrale a Elevilor. Spectacolul regizat de Gabriela Barabas a făcut furori în faţa tinerilor, aşa cum titra „Curierul de Vrancea” din 26 mai 2011.

În octombrie 2011, pe scena centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, regizorul Nicu Ioan Popa montează un excelent spectacol cu această piesă, susţinut de trupa Proart. De-atunci, spectacolul se joacă în mod constant pe scenele din sudul ţării.

În aprilie 2012 piesa s-a jucat, în premieră şi în Valea Jiului. Trupa de teatru a elevilor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a prezentat, pe scena Teatrului Dramatic I.D. Sîrbu din Petroşani un spectacol „Insula femeilor”, regizat de Bianca Holobuţ, sub coordonarea actriţei Nicoleta Bolcă. Spectacolul liceenilor atrage atenţia trupei de profesionişti a Teatrului Dramatic din Petroşani. La începutul lui iunie 2012 are loc premiera spectacolului „Insula femeilor”, montat de cunoscutul regizor Cristian Ioan, de la Teatrul Naţional Târgu Mureş.

Anul 2012 pare foarte generos pentru piesa lui Butulescu. Ca şi în alte cazuri, textul a fost descoperit în Biblioteca Citatepedia de echipa teatrului bucureştean independent În Culise, care a realizat un spectacol a cărui premieră a avut loc pe 12 septembrie. Cităm din caietul program:

Patru femei tinere, naufragiate pe o insulă pustie. Patru femei cu o imaginaţie dusă dincolo de normal (dar ce e normalul?). Patru femei în a căror imaginaţie bărbaţii caută dimensiuni cosmice. Comicul de situaţie, comicul de limbaj, comicul personajelor în sine vine din modul în care autorul ştie să gestioneze conflictul. Mesia mult aşteptat prin întruparea într-un bărbat apare în final sub aspectul a… doi bărbaţi. Şi de aici conflictul se amplifică. Comedia nu te lasă să pleci din sală fără hohote de râs şi poate şi o lacrimă. Erotism, neconvenţional şi patru personaje superbe: Lady Robinson, o femeie autoritară dar sensibilă, fostă matroană de cabaret, Venera, dansatoare la bară, fiica distinsei Lady Robinson, senzuală şi pragmatică, Elen, fostă profesoară de gramatică, prăbuşită în misticism, Ala, obsedată de o iubire pasageră şi de alcool. Ele sunt pe scenă exact aşa cum le prezintă autorul Valeriu Butulescu, adică nişte nimfomane dezlănţuite.

Spectacolul a fost montat de către tânărul şi talentatul regizor Cristian Bajora. Distribuţia este acoperită de actorii Cristina Moldoveanu, Ioana Chelmus, Cristina Soare, Dana Cojan, Paul Alexandru, Florin Frăţilă.

Piesa se joacă regulat, aşa că iubitorii de teatru au ocazia să o vadă.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Se încarcă...

Un comentariu la „Insula femeilor” în Bucureşti

  1. emil a spus:

    Am văzut piesa. Este superbă. Cosmina Soare joacă excepţional. În săptămânalul Caţavencii, sub titlul „Teatrul care-ţi dă idei” Mihai Buzea a semnat o cronică excelentă. Felicitări regizorului Cristian Bajora!Actorilor şi, desigur, Autorului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook