23 septembrie 2010

Haven

Din 10 octombrie 2010, în fiecare duminică de la ora 22:00, Sci Fi Channel difuzează în premieră serialul „Haven”, inspirat de romanul lui Stephen King „The Colorado Kid”. Serialul urmăreşte drama agentului FBI Audrey Parker, care este adusă în Haven, Maine, de un caz de rutină. Orăşelul se dovedeşte de multă vreme un refugiu pentru cei care sunt afectaţi de o serie de nenorociri supranaturale. Audrey se decide să rămână în Haven şi să-i exploreze multiplele secrete, inclusiv propriile ei conexiuni surprinzătoare legate de acest loc extraordinar.



Haven pare a fi doar un alt orăşel, plin de viaţă, situat pe malul mării, în New England, cu magazine bizarre, plaje pitoreşti şi un port aglomerat.

Dar când agentul FBI Audrey Parker (interpretată de Emily Rose) soseşte pentru un caz de rutină, se întâlneşte cu latura ascunsă şi misterioasă a Havenului. Cercetările ei o conduc spre descoperirea faptului că anumiţi locuitori din Haven sunt supranaturali într-un mod în care nu pot fi controlat. Audrey nu e doar un anchetator neobosit, bine antrenat, ci şi fermecătoare şi isteaţă, dăruită cu o intuiţie unică. De-a lungul episoadelor ea descoperă că e singura calificată să îi salveze pe aceşti oameni şi alege să rămână în Haven, nu doar ca să dezgroape misterele care-i înconjoară pe aceşti oameni chinuiţi, ci ca să sape mai adânc în adevărurile tulburătoare ale propriei sale istorii şi legături cu acest loc extraordinar. Pe măsură ce rezolvă problemele altora, Audry descoperă în Haven aliaţi care o ajută de-a lungul procesului.

Nathan Wuornos (interpretat de Lucas Bryant), un detectiv local, devine partenerul lui Audrey din partea forţelor poliţieneşti şi este unul dintre cei care suferă de nenorocirea supranaturală. Nathan este indiferent la orice senzaţie, de la durere la simpla atingere umană, sau cel puţin aşa îi dă a crede lui Audrey.

Duke Crocker (interpretat de Eric Balfour) este inamicul lui Nathan, un tâlhar care-şi câştigă existenţa lucrând în secret pentru ambele părţi ale legii.

Iar în fundal se află mai mulţi localnici din Haven care vor ajuta sau vor submina investigaţia lui Audrey. Oameni precum Vince şi Dave Teagues, doi fraţi care deţin ziarul oraşului, şi ofiţerul de poliţie Wuornos, tatăl lui Nathan, care – ca majoritatea celor din Haven – este priceput în a păstra secretele oraşului.

„Haven” este povestea intrării lui Audry în acest oraş aparent normal. De-a lungul episoadelor, căutarea lui Audrey de a se înţelege pe sine şi grozavele mistere din Haven o vor conduce şi mai adânc în gaura iepurelui.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook