15 iulie 2011

Harry Potter şi Talismanele morţii – Partea 2

Seria bazată pe celebrele romane ale lui J.K. Rowling a ajuns la final. „Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2” („Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2”), ultimul film al fenomenului mondial, este şi cel mai spectaculos de până acum, oferind spectatorilor o experienţă cinematografică inedită, datorată înaltei tehnologii 3D şi IMAX 3D. Episodul final al luptelor magice promite scene de luptă impresionante între vrăjitori şi devoratorii morţii, puse în valoare de tehnologia tridimensională. O producţie Warner Bros, filmul vine în premieră din 15 iulie 2011 în cinematografele din România, fiind distribuit de MediaPro Distribution.



Filmul este, într-adevăr, impresionant şi captivant, iar pentru iubitorii genului se va dovedi, desigur, o capodoperă. Fanii superproducţiei vor fi în mod definitiv cuceriţi şi mulţumiţi de felul în care părinţii celebrei serii au ales să încheie aventura. Filmului nu-i lipsesc incursiunile în trecut, discuţiile lămuritoare, punerea în perspectivă a lucrurilor pentru a fi explicate, înţelese, justificate, confruntările finale dintre personaje cunoscute de-a lungul timpului drept inamici redutabili, dovezile de prietenie absolută şi necondiţionată, surprizele extreme din partea unor personaje sau prin intermediul unor răsturnări de situaţie. Conflictul fundamental dintre Bine şi Rău îşi găseşte o rezolvare pe termen lung, într-o realizare excepţională, care ţine spectatorul cu răsuflarea tăiată. Iar raţiunea, rostul întregii aventuri pare a fi concentrată într-o replică a profesorului Dumbledore, care vorbea despre magia inepuizabilă a cuvintelor. Şi a imaginilor, aş adăuga.

Despre producţie

“Eşti vrăjitor, Harry.”

Cu zece ani în urmă, aceste trei cuvinte marcau începutul unei extraordinare călătorii cinematografice a unui băiat al cărui nume a devenit sinonim cu magia: Harry Potter. În decada care a urmat, franciza cinematografică Harry Potter a schimbat istoria filmului, schimbând în acelaşi timp vieţile actorilor din toate generaţiile care au făcut parte din distribuţie. În tot acest timp, realizatorii s-au străduit să aducă pe marele ecran capodopera în şapte volume a lui J. K Rowling.

Începând cu „Harry Potter şi Piatra Filozofală” din 2001 şi culminând cu adaptarea în două părţi a ultimului roman, „Harry Potter şi Talismanele Morţii”, filmele au format franciza cu cel mai mare succes comercial al tuturor timpurilor, captivând imaginaţia publicului din întreaga lume. În plus, atât cărţile cât şi filmele au intrat în cultura populară, adăugând vocabularului obişnuit cuvinte ca Muggle, Quidditch, Hogwarts şi chiar Expelliarmus!.

David Heyman, cel care, în 1997, a descoperit manuscrisul încă nepublicat al primei cărţi din seria Harry Potter şi care apoi a produs toate filmele, recunoaşte: “Când am început lucrul la primul film, nu mi-aş fi putut imagina amploarea reacţiei publicului, de-a lungul anilor. Întrece cele mai îndrăzneţe visuri ale mele, aşa că mă uit în urmă cu multă mândrie şi cu recunoştinţă atât faţă de fani, dar mai ales faţă de Jo Rowling.”

În ansamblu, filmele din seria Harry Potter reprezentau o încercare fără precedent, pentru toţi cei implicaţi, pentru că nicio altă serie cinematografică nu mai urmărise vreodată o poveste completă, cu aceleaşi personaje, pe durata a opt filme. Producătorul David Barron remarcă: „A fost ceva realmente unic, dar totul a fost condiţionat de bogăţia materialului original şi, desigur, am început de la cărţi.”

Din punct de vedere creativ, spune autoarea şi producătoarea J.K Rowling, firul povestirii a fost foarte, foarte bine controlat. „Aveam o idee extrem de clar a evoluţiei lui Harry. Era singura poveste pe care voiam să o spun. Pentru mine, aceasta a fost cheia: dacă romanele urmau să fie vreodată adaptate cinematografic, trebuiau să fie adaptate în acest fel. Când l-am întâlnit pe David Heyman, el m-a înţeles perfect.”

Rowling a găsit un alt colaborator de mare valoare, scenaristul Steve Kloves, care a adaptat şase dintre cele şapte cărţi. „Steve a înţeles foarte bine esenţa cărţilor,” spune ea. „De la început am acceptat ideea că trebuie făcute modificări în această transformare din carte în film, dar scenele diferite au rămas întotdeauna fidele spiritului cărţii.”

Kloves remarcă: “Am avut o poveste coerenta, scrisă cu mare talent, dar care, când am început, nu era încă terminată, deoarece numai primele trei cărţi fuseseră publicat. Deşi asta m-a pus uneori in dificultate, instinctele mele au fost destul de bune. Dar atunci când am avut nevoie de ajutor, am avut un aliat al cărui sfat era foarte sănătos, în opinia mea. Deşi n-a fost niciodată explicită, era întotdeauna disponibilă şi dispusă să mă îndrepte în direcţia cea mai potrivită. În final, am avut un principiu pe care mă puteam baza: trebuia să urmăresc personajele.”

Regizorul David Yates spune: „Urmând evoluţia personajelor, multe dintre valorile pe care Jo le admiră şi accentuează în carte, ies în evidenţă şi în filme: loialitatea, dragostea, prietenia şi înţelegerea prin contrast cu intoleranţa şi cu răul.”

„Puterea dragostei e o temă mereu prezentă atât în carte cât şi în film,” spune Rowling. „Sunt multe feluri diferite de a exprima dragostea de-a lungul poveştii, dar dragostea faţă de prieteni e probabil cel mai intens sentiment pe care îl vezi în filme.”

Dragostea pentru prieteni e întruchipată mai ales de personajele Harry Potter, Ron Weasley şi Hermione Granger. ele sunt interpretate de trei tineri actori care au crescut practic pe ecran: Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson.

Radcliffe relatează: „Nici nu pot să spun ce înseamnă rolul Harry Potter pentru mine, dar pot să spun că nu l-am tratat niciodată cu uşurinţă. E drept că e acelaşi personaj, dar, la fel ca toţi ceilalţi, Harry Potter se schimbă în decursul anilor, aşa că şi eu, ca actor, am văzut în fiecare film o ocazie de a face ceva nou, de a-mi dezvolta noi aptitudini actoriceşti.”

„Mă simt privilegiată pentru că am avut ocazia s-o interpretez pe Hermione,” spune Emma Watson. „Cred că e genul de persoană care poate reprezenta un model pentru fetiţe, pentru că e întotdeauna foarte onestă. E inteligentă, foarte loială, incredibil de curajoasă şi îşi păstrează întotdeauna calmul în situaţii dificile. A fost minunat să evidenţiez toate aceste aspecte ale personajului ei în filme.”

„Ştiu că o să-mi lipsească Ron, pentru că au fost momente când eram mai mult Ron decât eu însumi,” spune Rupert Grint. „Mi-a plăcut cum a evoluat personajul acesta. A început ca un puşti care se speria foarte uşor şi a fost drăguţ să-l văd transformat într-un tip curajos, inventiv, în special în ultimul film, când sunt puşi în situaţii incredibil de periculoase şi de neaşteptate.”

Heyman remarcă: „În toate filmele, am avut realmente cei mai buni actori britanici, adevăraţii prinţi ai scenei au venit pe platourile noastre, ceea ce a fost extraordinar. Dar urmărindu-i pe aceşti tineri transformându-se în actori excelenţi şi în oameni deosebiţi, aceasta a fost pentru mine una dintre cele mai mari satisfacţii. Suntem incredibil de mândri de ei.”

Publicul a urmărit şi el cum tinerele personaje din Harry Potter au făcut trecerea spre maturitate şi, pe măsură ce ei creşteau, şi povestea lor evolua. „Trebuie să captivezi imaginaţia, pentru că şi aceasta e un „muşchi” care trebuie lucrat încă din copilărie,” spune Alan Rickman, cel care l-a interpretat pe enigmaticul profesor Severus Snape în toate filmele. „Pentru a putea face asta, trebuie să ai câteva teme importante de meditaţie. Ce e bine şi ce e greşit ? În cine am încredere şi în cine nu ? Ce înseamnă curajul şi ce înseamnă loialitatea ? Totul e în aceste cărţi.”

Cu fiecare nou titlu, miza a crescut, iar pericolul s-a mărit, căci Lord Voldemort a revenit şi e din nou stăpân absolut…

În “Harry Potter şi Talismanele Morţii– Partea 2”, tinerii vrăjitori se află în prima linie a războiului care deşiră lumea. Heyman spune: „Aceasta e bătălia finală pentru Hogwarts, bătălia definitorie pentru lumea vrăjitorilor şi, un moment pe care l-am pregătit în toate filmele de până acum, înfruntarea finală dintre Harry şi Voldemort.”

Yates spune: „Era important să încheiem seria cu o înfruntare epică, să avem lupte, dragoni,, păianjeni uriaşi, giganţi… Dar, în fond, e o poveste despre personaje. Spectacolul e important, desigur, dar oamenii sunt esenţiali, ei sunt cei care atrag publicul în această călătorie epică.”

„Sunt mult mai multe scene de acţiune, dar sentimentele şi emoţiile au fost întotdeauna centrul aceste poveşti şi nu am vrea să le umbrim nicio clipă.”, spune Barron.

Heyman e de acord. „Războiul dintre Bine şi Rău este pasionant, dar rămâne totuşi profunda implicare emoţională. Pentru că am investit atât de mult timp în aceste personaje, simţim că miza este mult mai mare.”

Finalul dramatic al poveştii dezvăluie faţete surprinzătoare ale mai multor personaje mult-iubite. Iată ce spune Yates: „Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestei poveşti este că linia dintre Bine şi Rău devine tot mai confuză şi descoperim că anumite personaje sunt mult mai complexe decât păreau la început.”

„Toate personajele, inclusiv Harry, sunt imperfecte”, adaugă Rowling. „Nu există nici măcar un singur personaj absolut bun sau absolut rău, cu excepţia lui Voldemort… El e în întregime malefic. El nu poate compensa în niciun fel.”

Ultimul film readuce personajele în locuri familiare, inclusiv în emblematica Şcoală de Vrăjitorie Hogwarts, care nu a apărut deloc în „Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 1″, ceea ce a fost o premieră pentru întreaga serie. Concepută de Rowling şi realizată de scenograful-şef Craig Stuart, Hogwarts a fost casa, cartierul general, refugiul elevilor săi…

Dar acum e pe punctul de a deveni un câmp de bătălie.

“Dacă e adevărat ce spui, că are Bagheta Destinului, atunci mă tem că tu nu ai nicio şansă”

„Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 2” continuă povestea din punctul în care s-a oprit în prima parte. cu un furt care va avea repercusiuni de durată. Mormântul lui Albus Dumbledore este pângărit, iar o baghetă cu o putere deosebita este furată din mâinile fostului director al şcolii. Triumfător, Lord Voldemort, hoţul, ridică Bagheta Destinului trimiţând fulgere spre norii întunecaţi care acoperă cerul.

Conform legendei, Bagheta De Soc e unul dintre Talismanele Morţii, împreună cu Pelerina Invizibilităţii şi Piatra Învierii care, laolaltă, îl fac pe cel care le deţine să fie stăpânul morţii. Independent, fiecare dintre talismane are proprietăţile sale. Fiecare are o valoare proprie, iar Bagheta De Soc se spune că este cea mai puternică baghetă din lume.

Ralph Fiennes, care îl înfăţişează din nou pe Lordul Întunericului, spune: „Voldemort are impresia că oricine posedă Bagheta De Soc va avea supremaţie absolută, dar e un pic mai complicat de atât, spre marea lui frustrare.”

Voldemort a aflat de Bagheta De Soc de la Ollivander, pe care l-a torturat ca să-i spună ascunzătoarea sa. Maestrul creator de baghete îl avertizează pe Harry că, dacă Voldemort are Bagheta Destinului, atunci Harry n-are nicio şansă împotriva lui. Dar ameninţarea suplimentară nu-l va face pe Harry să renunţe la misiunea lui: să găsească şi să distrugă orice Horcrux existent, acestea fiind obiectele în care Lordul Întunericului a ascuns bucăţi de suflet în încercarea sa de a deveni nemuritor. Trei au fost deja distruse, rămân patru, dar, atât timp cât există măcar una, Voldemort nu poate fi învins.

Yates comentează: „La începutul părţii a doua, Harry este mai curând bărbat decât băiat şi este foarte sigur şi foarte hotărât să-şi îndeplinească misiunea. Trebuie să-l ucidă pe Voldemort. Ştie că el e cel care trebuie să facă asta şi e decis să ducă misiunea la bun sfârşit.”

“Chiar şi printre goblini eşti faimos, Harry Potter.”

O altă persoană pe care Harry a întâlnit-o în Diagon Alley, cu şapte ani în urmă, îi dă un indiciu despre ascunzătoarea unui alt Horcrux. Este vorba de goblinul Griphook, care lucrează la Gringotts Bank.

Warwick Davis, care i-a dat glas goblinului în filmul “Harry Potter and the Philosopher’s Stone,” revine în ultima parte a poveştii. Davis este cunoscut publicului şi în rolul profesorului Flitwick, de la Hogwarts şi spune că, jucând ambele roluri, i-a permis să-şi exploreze abilităţile actoriceşti, pentru că aceste două personaje sunt la poluri opuse. „Flitwick e vrăjitor şi e un personaj cumsecade, pe când Griphook e goblin şi crede că vrăjitorii nu sunt demni de încredere. Dar de fapt Griphook încearcă să manipuleze situaţia în favoarea sa. Dacă întâlniţi un goblin, fiţi precauţi,” spune actorul zâmbind. „Sunt foarte egoişti şi fac orice ca să iasă totul aşa cum vor ei.”

Griphook îi spune lui Harry că există o copie a săbiei lui Gryffindor în seiful lui Bellatrix Lestrange de la Gringotts Bank, deşi vrăjitoarea nu ştie că acea sabie este o simplă copie şi că Harry o deţine pe cea adevărată. Goblinul îi mai spune şi că sabia e doar una dintre multele obiecte aflate în seiful dnei Lestrange, iar Harry bănuieşte că seiful unei Devoratoare a Morţii poate fi locul perfect pentru a ascunde un Horcrux sau mai multe.

„Practic, trebuie să dea o spargere,” spune Yates. „Trebuie să intre în bancă, să vadă dacă există un Horcrux în seiful lui Bellatrix Lestrange. Dacă îl găsesc şi-l distrug sunt cu un pas mai aproape de a-l ucide pe Voldemort. Dar jefuirea băncii Gringotts nu va fi lucru uşor. Sunt mai multe obstacole în calea lor.”

Griphook acceptă să-i ajute să intre în bancă, dar numai cu un preţ foarte mare: sabia lui Gryffindor. Accesul la seiful lui Bellatrix este altă problemă. Cu ajutorul unei poţiuni, ei vor fi însoţiţi de însăşi dna Lestrange sau, mai degrabă, de Hermione Grainger, deghizată în Bellatrix.

De la apariţia sa, în “Harry Potter and the Order of the Phoenix,” una dintre caracteristicile lui Bellatrix a fost nebunia ei absolută. Helena Bonham Carter a savurat dintotdeauna stilul lipsit de orice limite al personajului său. Dar ca să joace rolul lui Hermione deghizată în Bellatrix, actriţa a trebuit totuşi să respecte cateva reguli. Bonham Carter atestă “De fapt, nu e Bellatrix; este Bellatrix în versiunea creată de Hermione. Sunt complet opuse, aşa că asta m-a distrat, pentru că mi-a oferit o altă paletă interpretativă.”

Pentru a surprinde dihotomia a fost nevoie de colaborarea Helenei Bonham Carter cu Yates şi cu persoana care o cunoaşte cel mai bine pe Hermione: Emma Watson.

Yates îţi aminteşte: „Am avut o repetiţie în care Emma a jucat scena, demonstrând cum ar umbla şi cum ar vorbi ea, apoi am filmat totul, pentru ca Helena să poată adăuga aceste elemente la propria ei interpretare.”

Bonham Carter sune: „Emma şi cu mine am discutat scena pe larg şi ea mi-a dat câteva indicii excelente, care au devenit ghidul meu în descifrarea lui Hermione.”

„Unul dintre lucrurile pe care ţineam ca Helena să le exprime era stânjeneala absolută a lui Hermione în timpul acestei experienţe,” spune Watson. „Nu se simte deloc în largul ei, pe de o parte şi pentru că Hermione e destul de rezervata, în timp ce Bellatrix e sălbatică şi poartă un corset de piele. Bellatrix e rea şi arogantă, în timp ce Hermione e un om bun, aşa că i-ar fi foarte greu să se poarte cu urat si sa fie agresiva.”

Cu Ron deghizat în Devorator al Morţii şi cu Harry şi Griphook ascunşi de pelerină, grupul intră în bancă, unde şiruri de goblini funcţionari abia dacă îşi ridică nasul din catastifele lor.

Pentru secvenţa de la Gringotts, Davis a avut rol dublu, nu numai ca actor, ci şi ca impresar. El explică: „Reprezint actorii mai scunzi de 1,50, aşa că realizatorii au venit la mine ca să-i ajut să găsească mai mult de 60 de actori pentru rolurile goblinilor. Am convocat actori din toată Europa, aşa că a fost ca un fel de „ONU” al goblinilor”.

Transformarea a zeci de actori în goblini a presupus un efort deosebit pentru creatorul de machiaje speciale Nick Dudman şi echipa sa. Au început să sculpteze figuri de goblini, fiind atenţi ca niciunul să nu semene cu altul. Dudman confirmă acest lucru. „A trebuit să monitorizăm desenele, pentru ca niciunul să nu semene cu altul. Am vrut ca fiecare să aibă individualitatea sa. Diversele proteze au fost produse în masă, dar fiecare dintre ele a fost pictată manual, iar firele de la sprâncene au trebuit înfipte unul câte unul în silicon. Este o muncă incredibilă!”

Aproximativ 170 de make-up artisti au fost angajaţi ca să machieze goblinii, operaţiune de aproximativ 4 ore pentru fiecare în parte. Ca să se asigure că fiecare era machiat conform instrucţiunilor sale, Dudman a ţinut un atelier de lucru de trei zile, învăţând o echipă multi-naţională cum să aplice machiajul. Au exersat până când Dudman a simţit că arătau perfect. Oricum, Dudman spune: „Nimeni n-a ieşit din camera aia fără să fie controlat de mine.”

Deoarece goblinii erau bancheri, creatoarea de costume Jany Temime şi departamentul condus de ea i-au îmbrăcat foarte conservator, în costume în dungi, fiecare făcut pe comandă.

Scena de la bancă, din „Piatra Filozofală”, nu a fost filmată pe platou, ci în ambasada Australiei transformată în bancă a vrăjitorilor. Acest lucru n-a mai fost posibil la „Talismanele Morţii”, deoarece acţiunea ar fi provocat un dezastru enorm, aşa că banca goblinilor a fost recreată pe un platou de la Leavesden Studios.

Stuart Craig, care a fost producător executiv în toate filmele Harry Potter a văzut în asta o ocazie de a ameliora designul băncii, făcându-l ceva mai îndrăzneţ, deşi respectând spiritul originalului. „Este o bancă magică, aşa că am vrut să arate foarte tradiţionalistă, dar în mod exagerat. E mai multă marmură decât îţi poţi imagina: podelele, pereţii, coloanele, ghişeele chiar, toate sunt de marmură. Este totul fals, dar arată uimitor. Ne-am distrat cu goblinii cocoţaţi pe scaune înalte, la pupitre foarte înalte, uitându-se de sus la clienţi. Am mai făcut şi trei candelabre enorme, pentru că era imposibil să găsim unele suficient de mari pentru gustul nostru.”

Printr-o combinaţie de şiretenie şi magie, Harry, Hermione şi Ron ajung la seifurile băncii, ascunse într-o grotă enorma de sub clădire. Se poate ajunge în grotă numai cu un vagonet ce alunecă pe o şină foarte asemănător unui montagne russe, la viteză la fel de mare, deşi fără măsurile de siguranţă. Supervizorul efectelor speciale, John Richardson spune: „Am construit vagonetul după schiţa lui Stuart Craig. Spre deosebire de alte vehicule, unde am avut mai multe versiuni, aici era un singur vagonet, aşa că trebuia să-l putem ataşa de diverse instalaţii. Trebuia şi să meargă pe şine, să coboare şi să se încline dintr-o parte în alta.”

În cel mai de jos nivel al cavernei, cei trei au de înfruntat măsurile de siguranţă maximă create de bancă: un uriaş dragon care aruncă flăcări, în egală măsură prizonier şi gardian. Înfricoşătorul dragon zburător a fost cea mai nouă creatură, realizată prin grafică pe computer de echipa de efecte vizuale, condusă de Tim Burke.
Griphook le dezvăluie punctul slab al dragonului, aşa că Harry, Hermione şi Ron pot intra în seiful lui Bellatrix . Uşa se deschide şi văd în faţa lor o comoară inestimabilă: monede de aur şi diverse obiecte preţioase. dar Bellatrix a pus ea însăşi o măsură de siguranţă suplimentară: vraja Gemino, o vrajă care face ca orice obiect e atins să se reproducă la infinit. Simţind prezenţa unui Horcrux—boneta Helgăi Hufflepuff—Harry are numai câteva secunde să pună mâna pe ea, înainte de a fi toţi zdrobiţi sub povara comorii multiplicate.
Într-un timp limitat, echipa lui Richardson a reuşit să creeze iluzia de multiplicare a comorii lui Bellatrix. Departamentul de recuzită, condus de Barry Wilkinson şi de Pierre Bohanna, a creat peste 200,000 de monede de aur şi mii de alte obiecte care să umple seiful. După asta, departamentul de efecte vizuale a simulat o multiplicare exactă şi exponenţială.

După ce Harry, Ron şi Hermione pun mâna pe Horcrux, e necesară toată ingeniozitatea şi compasiunea lor pentru a scăpa din Gringotts. Dar pericole şi mai grave îi aşteaptă pe cei trei, care sunt din nou singuri şi fără cale de întoarcere.

„În final,” spune Radcliffe, „toţi ştiu de ce au întreprins călătoria asta şi e un motiv mai important decât oricare dintre ei, mai important chiar decât familiile şi prietenii lor. E impresionant că trei tineri de 17 ani au curajul şi maturitatea să realizeze că miza e mai importantă decât vieţile lor. Cred că şi din cauza asta este o poveste foarte emoţionantă.”

“Băiatul ne-a descoperit secretul, Nagini.”

Legătura unică a lui Harry Potter cu Lord Voldemort i-a provocat teamă şi durere tânărului vrăjitor, dar i-a oferit şi accesul la planurile şi gândurile lui Voldemort. Acum, această legătură îi arată că Voldemort ştie ce a făcut el în tot acest timp. Mai mult, în loc să-l slăbească, distrugerea fiecărui Horcrux l-a transformat într-un animal rănit, disperat şi tot mai periculos.

Iată opinia lui Yates; „Când Voldemort descoperă că Harry caută Horcruxurile, realizează pentru prima dată că ar putea fi vulnerabil şi vedem cum începe să se fragmenteze. Nu fizic, ci mai degrabă interior…”

„O parte esenţială a sufletului lui Voldemort e smulsă odată cu fiecare Horcrux distrus, iar David m-a încurajat să joc acele scena ca pe o implozie,” spune Fiennes. „David e fantastic. N-a existat nici o scenă, inclusiv cele în care apar numai pentru o fracţiune de secundă, în care să nu încerce să exploateze toate frământările lui Voldemort. Am apreciat mult acest lucru.”

Regizorul spune: “Ralph şi cu mine ne-am dorit să explorăm frica şi furia lui Voldemort, toate lucrurile care fac din el un asemenea monstru.”
Referindu-se la efectele vizuale, Tim Burke spune că şi-au dorit ca fiecare distrugere a unui Horcrux să aibă un efect fizic. „Am vrut să arătăm răutatea lui Voldemort, cu imagini întunecate şi tulburătoare, care rămân în mintea oamenilor.”

Din momentul în care Voldemort a renăscut, în „Pocalul de Foc”, s-au folosit efecte vizuale pentru a întregi figura sa de şarpe. Iată ce spune Burke: „Am folosit un procedeu denumit „proteză digitală”. Am eliminat câteva dintre trăsăturile lui Ralph şi am adăugat caracteristicile de şarpe, cum ar fi fantele înguste, în locul nărilor. Toate nuanţele expresiilor sale trebuiau urmărite, cadru cu cadru, acolo unde apărea. Nu e deloc un lucru uşor.

Echipa de efecte vizuale i-a dat viaţă şi lui Nagini, şarpele care nu se desparte nicio clipă de Voldemort. Fiennes spune: „E foarte tandru cu şarpele acela. E probabil cea mai intimă relaţie pe care a avut-o în viaţa lui, recunoaşte un spirit înrudit.”

“Eşti Aberforth. fratele lui Dumbledore.”

Tot graţie legăturii cu Voldemort, Harry întrezăreşte un alt Horcrux care se află la Hogwarts. Rowling spune: „E absolut logic ca Voldemort să ascundă un Horcrux la Hogwarts, deoarece, în general, le ascunde în locuri care aveau o semnificaţie pentru el. Scoala a fost cândva casa lui. El şi Harry au foarte multe în comun. Pentru amândoi a fost un loc de refugiu.”

Totuşi, locul care a fost cândva un adăpost sigur pentru Harry e acum teritoriu inamic, un loc controlat de Devoratori ai Morţii şi de Dementori. Întoarcerea la Hogwarts îl va pune pe el şi pe toţi ceilalţi într-un pericol foarte mare, dar e un risc pe care trebuie să şi-l asume.
Harry, Ron şi Hermione vor trebui să se strecoare printr-un pasaj secret ca să ajungă la Hogsmeade, dar îndată ce ajung acolo, se dă alarma. Cei trei sunt aproape încolţiţi, când se deschide o uşă şi o figură aparent familiară îi pofteşte înăuntru. Pentru o clipă, sunt convinşi că e vorba de răposatul director al şcolii, Albus Dumbledore, dar salvatorul se dovedeşte a fi fratele acestuia, Aberforth.

Alăturându-se distribuţiei din Harry Potter, Ciarán Hinds a primit rolul lui Aberforth Dumbledore, ale cărui resentimente faţă de fratele său mort îşi au rădăcina în întâmplări din tinereţe . Hinds elaborează: “A existat o discuţie între ei, din cauza unei alegeri pe care Albus a luat-o, în detrimentul surorii lor, Ariana. Din felul în care Aberforth vorbeşte despre asta, se pare că nu a reuşit să depăşească acel moment şi să ierte.”

Deşi realizatorii nu voiau ca personajul lui Ciaran, Aberforth, să arate la fel ca Dumbledore, Dudman şi designerul de make-up Amanda Knight au colaborat pentru a crea o puternică asemănare între cei doi fraţi.
Totuşi, aşa cum arată Jany Temime „Aberforth se îmbracă diferit, complet diferit de Albus, pentru că el e cârciumar, în timp ce Albus fusese profesor. Familia Dumbledore e scoţiană, aşa încât kiltul a fost esenţial.”

Deşi îl ajută pe Harry, ranchiuna lui Aberforth e evidentă când încearcă să-l convingă să nu-şi rişte viaţa într-o misiune încredinţată de Albus. Dar indiferent la acuzaţiile aduse fostului său profesor, Harry a ales deja. „Una dintre marile teme ale filmului e încrederea,” spune Radcliffe. „Cât timp poate Harry să-şi păstreze credinţa în acest om al cărui caracter e constant pus la îndoială.”

Barron răspunde: „Harry decide să aibă încredere în omul pe care îl cunoscuse şi care nu-l dezamăgise niciodată. Dumbledore i-a dat o sarcină crucială şi, indiferent cât l-ar costa, el trebuie să o îndeplinească.”

“Snape ştie. Ştie că Harry a fost văzut…”

Loialitatea lui Harry se dovedeşte mai puternică decât ranchiuna lui Aberforth. Acesta renunţă şi cheamă ajutor, un ajutor care apare sub forma unui vechi prieten: Neville Longbottom, interpretat din nou de Matthew Lewis. deşi sunt încântaţi să-l reîntâlnească pe colegul lor, Harry, Ron şi Hermione sunt şocaţi de abuzurile evidente la care a fost supus Neville. Este doar primul indiciu al marilor schimbări petrecute la Hogwarts, şcoala condusă acum de Severus Snape.

“Hogwarts este o umbră a fostei sale glorii,” spune Hermione. „Devoratorii Morţii au preluat controlul şi pedepsesc orice încălcare a regulilor lor cu mare brutalitate.”

„A devenit un loc sumbru, mai curând o închisoare decât o şcoală de magie,” spune Yates, care adaugă şi că el şi directorul de imagine Eduardo Serra au folosit un stil diferit, pentru a crea atmosfera. „Am inclus o paletă de culori specifice: albastru şi culori reci, şterse. Acestea s-au transformat apoi în culori mai calde şi mai vii: galben şi roşu, culoarea focului, culoarea sângelui. Au fost secvenţe în acest film în care am vrut să creez senzaţia unui război de dimensiuni epice.”

Conduşi de Neville printr-un tunel ascuns, Harry, Hermione şi Ron ajung la Hogwarts, unde sunt întâmpinaţi cu o explozie de bucurie şi de uşurare de mulţi dintre prietenii lor, inclusiv Luna Lovegood (Evanna Lynch), Cho Chang (Katie Leung), Seamus Finnigan (Devon Murray) şi Dean Thomas (Alfie Enoch). Există speranţe că revenirea lui Harry va reprezenta semnalul unei rebeliuni pentru Armata lui Dumbledore. „El îi inspiră prin simpla sa prezenţă,” spune Barron. „Le dă încredere, simt că nu sunt singuri.”

Dar, deocamdată, Harry are nevoie de ajutorul lor, ca să afle indicii despre următorul Horcrux. Harry bănuieşte că acest Horcrux are o legătură cu Rowena Ravenclaw. Luna şi Cho, ambele membre ale casei Ravenclaw, presupun că e posibil să fie vorba de diadema pierdută, pe care o descriu ca pe un fel de tiară. E o diademă pe care n-a văzut-o niciun om încă în viaţă. Înainte ca Harry să poată folosi informaţia, Ginny dă năvală şi, reprimându-şi bucuria, le spune că Harry a fost văzut şi că Snape ştie.

Bonnie Wright reia rolul lui Ginny, a cărei relaţie cu Harry a evoluat de la pasiunea unei şcolăriţe la o adevărată poveste de dragoste. „În acel moment se regăsesc, iar legătura dintre ei e evidentă, dar nu au timp de discuţii, pentru că totul se petrece atât de repede,” spune actriţa. „Ginny înţelege că el are responsabilităţi mai mari, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ţine la el. Ea nu-l vede ca pe „Cel Ales”, pentru ea e Harry. Îmi place că am evoluat cu Ginny de la o fetiţă foarte timidă la o tânără sigură de sine.”

Snape a chemat pe toată lumea în sala cea mare, care acum e rece şi cenuşie, în contrast total cu sala caldă şi ospitalieră din anii trecuţi. Au dispărut mesele lungi încărcate cu mâncăruri, la fel şi lumânările suspendate. În locul studenţilor gălăgioşi, acum sunt elevi care merg în tăcere, în şir, grupaţi pe case. În acest moment însă, rândurile strânse reprezintă camuflajul ideal pentru un tânăr ochelarist, cu o cicatrice revelatoare.

În acest moment, impasibilul profesor Snape, cu discursul său lent, în mod deliberat şi caracteristic, avertizează studenţii că oricine e prins ajutându-l pe Harry Potter va fi tratat sever. Yates remarcă: „Modul în care Alan foloseşte nu numai cuvintele, ci şi spaţiul dintre ele este absolut delicios. N-am mai lucrat cu niciun actor care să-şi spună replicile aşa de lent ca Alan. Dar te face să-l asculţi cu sufletul la gură, atent la fiecare cuvânt, fiecare pauză, pentru că abia aştepţi să ştii ce urmează.”

„O parte din asta vine din simpla lectură a textului,” spune Rickman. „Jo a oferit o hartă foarte exactă. Vedem clar cum arată părul lui Snape, ce poartă. E clar că n-are decât un rând de haine. Ştim că duce o viaţă solitară. Ni se spune că nu ridică niciodată tonul. E un fel de energie explozivă, dar una bine ţinută în frâu.”

Abia a terminat de vorbit Snape, că Harry se ridică pentru a-l înfrunta pe omul pe care l-a văzut ucigându-l pe Dumbledore şi care apoi a avut îndrăzneala să-i ia locul.

Îndrăzneala lui Harry îi mobilizează pe toţi, prieteni şi profesori, inclusiv pe McGonagall şi Flitwick. Iar în uşă stau Remus Lupin (David Thewlis) şi Kingsley Shacklebolt (George Harris), precum şi membrii clanului Weasley: părinţii Molly (Julie Walters) şi Arthur (Mark Williams), gemenii Fred şi George (James şi Oliver Phelps), şi proaspăt căsătoriţii Bill şi Fleur (Domhnall Gleeson şi Cleménce Poésy). Îndată după întoarcerea Celui Ales, membrii Ordinului Phoenix s-au ridicat la rândul lor împotriva lui Voldemort.

Maggie Smith reia rolul Minerva McGonagall, care se interpune între Snape şi Harry şi începe un duel formidabil cu fostul ei coleg. „Maggie e o actriţă de primă mână, care exploatează la maximum fiecare scenă şi fiecare replică,” spune Yates. „Mi-a plăcut că am avut ocazia să lucrez din nou cu ea.”

Snape se retrage într-un stil dramatic, dar sărbătoarea nu durează mult, pentru ca Voldemort îşi face cunoscută prezenţa. Sub ameninţarea războiului, McGonagall face o vrajă, chemând în ajutor toate forţele de la Hogwarts , pentru a apăra castelul, aducând la viaţă, prin puterea magiei, sentinelele de piatră care au privit în tăcere ani la rând. Soldaţii cândva lipsiţi de viaţă, creaţi de Stuart Craig, sunt animaţi acum graţie efectelor vizuale.

Echipa lui Tim Burke a fost responsabilă şi de crearea câmpului de forţă creat de baghete, o imagine inspirată, spune el, de meduze. „Meduzele au adesea o structură uimitoare, deşi par translucide şi emit adesea lumină fosforescentă. Le-am folosit ca sursă de inspiraţie pentru efectul baghetelor, ceea ce ne-a ajutat să-l facem mai realist.”

Vrăjitorii ştiu că acest câmp de forţă nu va rezista mult timp la atacurile combinate şi devastatoare ale Devoratorilor Morţii, dar le va da timp lui Neville, Seamus şi Ginny să organizeze o primire explozivă pentru invadatori şi îi va permite lui Harry să-şi continue misiunea. „Pentru că,” spune Heyman, „dacă nu găseşte toate horcrux-urile, nu există nicio şansă de victorie.”

“Dacă murim pentru ei, te omor, Harry!”

Pe măsură ce bătălia ia amploare, Harry, Hermione şi Ron se despart: Harry caută Horcruxul, iar Ron şi Hermione, caută o cale de a le distruge. Sabia lui Gryffindor, pe care o folosiseră pentru a distruge medalionul lui Salazar Slytherin, a fost pierdută la Gringotts, dar Ron are o revelaţie, după cum ne explică Rupert Grint. „Se gândeşte să folosească unul dintre colţii de Basilisk, ca să distrugă Horcruxul, aşa cum Harry a distrus jurnalul lui Tom Riddle în Camera Secretelor.”

Basilisk-ul a fost ucis, dar scheletul său, cu colţii intacţi, a rămas. Ron şi Hermione coboară în Cameră, al cărei design a rămas neschimbat. Singura diferenţă: prezenţa unui schelet de Basilisk, sculptat de departamentul lui Nick Dudman.

După ce smulge un colţ, Ron i-l dă lui Hermione, care îşi face curaj şi îl înfige în cupă. Din Horcrux răbufneşte un torent de furie şi teroare care îi lasă pe amândoi epuizaţi şi fără suflu. Fără un cuvânt, cei doi se îmbrăţişează, pentru sărutul mult-aşteptat de fani.

A fost un moment pe care îl aşteptau şi Grint şi Watson, deşi din motive diferite. „Pentru că o ştiu pe Emma de când eram copii şi m-am gândit că va fi ciudat,” spune Grint. „Nu vreau s-o jignesc pe Emma, care e încântătoare, dar nu puteam să-mi imaginez aşa ceva. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai speriat.”

S-a dovedit că şi Emma Watson îi împărtăşea anxietatea. „Prietenia strânsă dintre mine şi Rupert a făcut să fie un pic cam jenant. Dacă ai crescut cu cineva, cineva care ţi-e ca un frate, şi apoi eşti pus în situaţia să-l săruţi, un sărut romantic, e realmente jenant.”

Înţelegându-le temerile, regizorul nu le-a spus că vor filma scena decât cu o seară înainte, apoi le-a dat câteva indicaţii. „Le-am spus doar să uită de Rupert şi de Emma şi să fie Ron şi Hermione. Au urmat instrucţiunile perfect şi a ieşit foarte bine. Mortal!”

Între timp, Harry aleargă prin salonul Ravenclaw, când e oprit de Luna Lovegood, care îşi arată o latură rară a personalităţii sale: hotărârea absolută. Evanna Lynch spune: “Harry se gândeşte că n-are timp de teoriile absurde ale Lunei, dar ea are ceva important să-i spună, iar când el nu o ascultă, se înfurie şi ţipă, lucru la care Harry nu se aştepta deloc.”

Amintindu-i că nicio persoană în viaţă n-a văzut diadema Rowenei, Luna îl trimite pe Harry la singura persoană, sau mai bine spus stafie, care ar putea să-l ajute. Kelly Macdonald apare în rolul legendarei fantome a Turnului Ravenclaw, Doamna Gri, în realitate, însăşi fiica Rowenei Ravenclaw, Helena. Nevrând să-i spună direct lui Harry unde e diadema, ea îi spune o ghicitoare. Răspunsul la ghicitoare îl trimite pe Harry în Camera Necesităţilor, aici Horcruxul e ascuns într-un amalgam de mobilă veche, cărţi şi mii de alte obiecte adunate aici de secole.
„Camera Necesităţilor a ocupat unul dintre cele mai mari spaţii, cam 75/100 m, şi a fost umplută din podea până în tavan cu toate obiectele posibile. Scenografa Stephenie McMillan şi echipa ei au cumpărat mobilă veche cu luni înainte de începerea filmărilor. Au cumpărat o grămadă incredibilă de obiecte,” spune Craig.
Ecrane verzi înconjurau scena, ceea ce a permis echipei de efecte vizuale să mărească spaţiul şi numărul de obiecte, având în minte indicaţia lui Yates că trebuie să arate ca un munte. Directorul spune că a simţit nevoia să vadă camera plină, debordând, dincolo de orice limită.

Amestecate în grămada de lucruri, sunt obiecte pe care fanii ageri ai lui Harry Potter le pot recunoaşte. „Am reciclat toată recuzita din filmele anterioare: birouri vechi, toate mesele şi băncile din sala cea mare, mături, scaunele profesorilor, piese de şah, serviciul de masă de la petrecerea profesorului Slughorn.”

„Erau acolo piese din toate filmele,” spune şi Heyman. „De aceea a fost unul dintre platourile mele preferate.”

O grămadă de mobilier a trebuit înălţată pentru a permite actorilor să se caţere acolo, mai întâi când Harry se duce după Horcrux, apo când Draco îl atacă pe Harry. Draco îl urmăreşte pe Harry ca să-i ceară bagheta înapoi, baghetă pe care Harry i-a luat-o în prima parte, la Conacul Malfoy. „În acea casă, Draco, în mod curios, i-a salvat viaţa lui Harry, ascunzându-i lui Bellatrix adevărul despre identitatea lui.”
Tom Felton reia rolul lui Draco. „Nu se spune nicăieri de ce Draco a decis să facă asta. E drăguţ că Jo ne-a lăsat pe noi să interpretăm. Eu cred că Draco a ajuns la un punct în care îşi doreşte să fie bun, dar are răutatea în sânge. Pentru Draco, e o luptă dificilă, dar pentru mine, a fost foarte amuzant să-l interpretez.”

„Draco a evoluat. Dintr-un personaj bidimensional a ajuns un personaj complex. Tom ne-a uimit pe toţi cu interpretarea sa, când Draco începe să cedeze emoţional şi dezvăluie sentimente de care nu l-ai fi crezut capabil, văzându-l în primele filme,” spune Rowling.

Însoţit de Blaise şi Goyle, lacheii săi din Casa Slytherin, Draco vine după Harry în Camera Necesităţilor. Confruntarea dintre cei doi devine mortală, când bagheta lui Goyle practic îi explodează în faţă şi toată camera e cuprinsă de Focul Blestemat. Deşi flăcările sunt, în mare parte, adăugate în post-producţie, Richardson şi echipa sa de efecte speciale a plasat strategic mici focare în toată camera. „Am simţit focul,” spune Felton. „E o combinaţie între ceea ce am simţit şi ceea ce ne-am imaginat că va fi acolo.”

Cum focul îi tăia orice cale de scăpare, Harry, împreună cu Ron şi Hermione, care revin la timp, iau câte o mătură şi zboară. Acum trebuie să decidă dacă-l vor lăsa pe Draco în urmă sau dacă îşi vor risca vieţile ca să-şi salveze inamicul implacabil. Ron îşi spune foarte clar opinia despre salvare, dar pentru Harry nu există decât o opţiune. Grint spune. 2A fost o scenă cool. A fost grozav să fim iar pe mături, mai ales că ştiam că va fi ultima dată.”

De-a lungul filmărilor, măturile au evoluat constant, ceea ce le-a permis realizatorilor să creeze secvenţe de zbor tot mai complicate şi să le adapteze pentru actori, pe măsură ce aceştia creşteau. Richardson spune: „În final, am creat mături cu un fel de şa, pusă pe un suport pivotant. Şaua era prinsă de cel care zbura cu mătura respectivă. Chiar dacă băţul se răsucea în aer, actorul de pe mătură nu cădea. Apoi am pus suportul pe o bază cu şase axe de rotaţie. În acest fel, am creat o impresie de zbor fluid, care putea fi pe cât de eratic sau de lin ni-l doream noi.”

Oricum, mătura finală a necesitat o îmbunătăţire, deoarece secvenţa de salvare presupunea zbor în tandem. „Pentru asta, a trebuit să construim cu totul altfel de harnaşament pentru mătură. Mătura era pusă pe o şină ca să se poată mişca foarte repede pe lângă o masă până la o rampă hidraulică, iar acolo se răsucea şi cădea exact când trebuia. Omul de pe mătură trebuia să-l ia de braţ pe cel de jos şi să-l urce pe mătură, în spatele său, ca în filmele cu cowboy. A fost dificil de realizat, dar cred că a ieşit minunat.”

Pentru periculoasa scenă a salvării lui Draco, a fost necesar efortul întregii echipe de actori, dar şi a echipei de cascadori, conduşi de Greg Powell. Powell a colaborat şi la explozia de la piciorul podului, care e una dintre liniile de apărare de la Hogwarts.

Echipa regizorului secund Woolfenden a filmat imagini cu podul din elicopter, mult deasupra Fort William, în Scoţia. „Podul străjuieşte un lac minunat, iar peisajul e uluitor,” spune el.

Demolarea falsului pod a fost realizată în studiourile Pinewood. Powell spune. „E un pod hidraulic, dar când e distrus, cade liber, ceea ce îi lasă pe cascadori suspendaţi în aer o fracţiune de secundă. E o imagine bună.”

La pod, Neville ţine piept legiunilor de Devoratori ai Morţii, ceea ce dovedeşte că „Neville e în stare de mai multe decât s-ar bănui la prima vedere”, după cum spune actorul Matthew Lewis. După ce a jucat acest rol în toate cele şapte filme, actorul s-a bucurat să-şi vadă personajul realizându-şi potenţialul eroic pe care ştia că îl are. „Neville n-a părut niciodată un tip curajos, nu părea cineva demn de mândra casă Gryffindor, dar Harry a avut întotdeauna încredere în el, aşa că tot curajul şi toată forţa care zăceau în el au ieşit în cele din urmă la iveală. Acum Neville a devenit un luptător pentru libertate, ceea ce e foarte cool.”

„Spre finalul luptei, Neville e plin de sânge şi aproape zdrobit, dar refuză să se dea bătut, ceea ce e foarte emoţionant,” spune Yates.

“Harry Potter. Băiatul care a supravieţuit. Vino să mori.”

Bătălia pentru Hogwarts e în plină desfăşurare, dar Harry, Ron şi Hermione duc o altă bătălie, una pentru toată lumea vrăjitorilor. În căutarea următorului Horcrux, probabil cel mai periculos dintre toate, cei trei sunt martorii unei întâlniri esenţiale între Snape şi Voldemort.
„Unul din lucrurile care mă intrigă cel mai mult la cărţile lui Jo este acea zonă gri în care se mişcă aproape toate personajele, între lumină şi întuneric, între Rău şi Bine, la fel ca noi toţi. Povestea lui Snape e mult mai complicată decât ne-am fi imaginat vreodată şi cred că publicului îi va plăcea să-i vadă întreaga poveste pe ecran,” spune Heyman.

„Dintotdeauna ai ştiut că are un plan,” spune Rickman. „Ne mai întrebam doar care anume era planul acela. Riscurile au crescut pe măsură ce el a înaintat în ape tot mai tulburi. În final, a devenit o chestiune de ispăşire şi de loialitate, iar, în cazul lui, fără să divulg nimic, este vorba şi de un curaj al propriilor convingeri.”

În carte, întâlnirea crucială dintre Voldemort şi Severus are loc în Cabana Bântuită, dar David Yates a primit permisiunea de la Rowling să schimbe locul de întâlnire în film.

Construită în Flight Shed la Leavesden, Boathouse (casa de pe lac) stă pe malul lacului, de lângă castelul Hogwarts. Craig a proiectat clădirea cu pereţi de sticlă în stil Tudor astfel încât, spune el, „eşti mereu conştient de bătălia din fundal, deoarece focul se reflectă în apă şi în sticlă.”

Apa reflectă şi amintirile în Pensivul din biroul lui Dumbledore, acolo unde Harry realizează ce are de făcut. „În Ordinul Phoenix, Harry a aflat de profeţia care spunea că niciunul nu poate trăi cât timp celălalt e în viaţă. De atunci, la fiecare pas al călătoriei sale a ştiut că va ajunge în acest punct şi e perfect conştient ce îl aşteaptă,” spune Radcliffe.

„Harry ştie că destinul său şi al lui Voldemort sunt împletite,” spune Heyman. „Având de ales între a-l înfrunta singur pe Lordul Întunecat sau a-i lăsa pe ceilalţi să moară pentru el, Harry e pregătit să-şi întâlnească soarta. Dan a fost uimitor. A dovedit în acele scene o înţelepciune şi o maturitate cu mult peste vârsta sa. A luat în calcul toate emoţiile şi tot ce motivează fiecare dintre acţiunile lui Harry şi a realizat o interpretare veridică şi convingătoare.”

Yates adaugă: „Una dintre scenele mele preferate e cea în care Harry pleacă singur, ca să-i salveze pe toţi ceilalţi. Hotărârea sa are ceva superb şi tulburător.”

“Hai, Tom. Să terminăm asta aşa cum am început… Împreună.”

Mult-aşteptata confruntare finală dintre Harry şi Voldemort „îi readuce acolo unde fiecare a devenit ceea ce e” spune Rowling. „Trebuia să se sfârşească la Hogwarts.”

Bătălia lor invadează sălile, cândva sacre, ale şcolii. Yates a regizat scena astfel încât să nu fie doar doi vrăjitori într-un duel cu baghetele, ci doi duşmani de moarte, prinşi într-o încleştare mortală care se poate sfârşi numai cu moartea unuia… Sau a amândurora.

„I-am făcut să alerge pe holuri, aruncându-şi blesteme şi vrăji. Dar lupta devine şi fizică. La un moment dat, se iau de gât şi cad peste o balustradă, de la mare înălţime, răsucindu-se în cădere până când nu mai ştii unde începe unul şi unde se termină celălalt.

Am ţinut să explorez acest moment pentru că, tematic, asta e conexiunea pe care am sugerat-o în toate cele şapte filme de până acum,” spune regizorul.

Craig şi echipa lui au furnizat o arenă pe mai multe etaje. „Principalul nostru obiectiv a fost să introducem un alt element în bătălie, care să o facă mai interesantă, aşa că David (Yates) a fost implicat în proiect încă de la început. Am creat o serie de scări pe care Harry şi Voldemort îşi schimbă pe rând poziţia, fiind pe rând, unul mai sus de celălalt şi totul schimbându-se foarte repede.”

„Cred că am urcat mai multe scări în scena aia decât am urcat în toată viaţa mea,” spune Radcliffe. „Dar a fost incredibil.”

Combinaţia designului real cu cel virtual a fost întotdeauna parte integrală a filmelor cu Harry Potter, dar această îmbinare a fost vitală în bătălia de la Hogwarts, în ultimul film al seriei. Pentru prima dată, vastele planuri exterioare de la Hogwarts n-au fost realizate cu modele practice, ci au fost în întregime redate cu CGI.

Yates spune: „Am construit mare parte din şcoală, ca de obicei, desigur, dar am construit şi o şcoală digitală, care ne-a dat libertatea de a muta acţiunea înăuntrul sau în afara şcolii, oriunde voiam noi.”

Dar Harry şi Voldemort nu sunt singurii care se luptă pe viaţă şi pe moarte. În jurul lor, forţele Binelui şi Răului din lumea vrăjitorilor sunt implicate într-un război nemilos, care readuce faţă în faţă multe personaje familiare.

David Baron spune: „Am avut foarte mare noroc, pentru că aproape toţi actorii şi-au dorit să participe la marea finală. Unii dintre ei apar foarte puţin, dar era important pentru ei, şi pentru noi, să fie acolo. Sunt şi câteva dintre personajele care au dispărut prematur în filmele anterioare şi care acum îşi fac simţită prezenţa în maniere surprinzătoare. Este cazul lui Gary Oldman ca Sirius Black şi al lui Michael Gambon, în rolul lui Dumbledore.”

Actorii care revin în film sunt: Robbie Coltrane în rolul lui Rubeus Hagrid, Emma Thompson în rolul profesoarei Sybil Trelawney, Jim Broadbent ca profesorul Horace Slughorn, Miriam Margolyes în rolul profesoarei Pomona Sprout, Gemma Jones ca Madam Pomfrey, David Bradley în rolul lui Argus Filch, Jason Isaacs şi Helen McCrory ca Lucius şi Narcissa Malfoy, Natalia Tena în rolul Nymphadora Tonks şi Dave Legeno în rolul lui Fenrir Greyback.

Războiul împotriva Devoratorilor Morţii va face victime numeroase în rândul personajelor preferate. Mulţi vrăjitori îndrăgiţi sunt ucişi, iar Bellatrix e gata să mai facă o victimă, Ginny Weasley, când Molly Weasley intră în scenă.

Julie Walters, interpreta figurii matriarhale a clanului Weasley spune: „Sigur că Bellatrix îşi spune în sinea ei „Vino încoace, bunicuţo”, dar n-are habar cu cine se pune când provoacă furia unei mame protectoare.”

Puterea iubirii materne a fost o temă inerentă în toate poveştile cu Harry Potter, începând cu Lily Potter, al cărei sacrificiu suprem i-a permis fiului său să fie „băiatul care a supravieţuit”. Rowling spune: „Mi-am pierdut mama la şase luni după ce am început să scriu Harry Potter, apoi, la scurt timp, am devenit eu însămi mamă. Maternitatea a avut o mare influenţă asupra mea, în perioada în care scriam cele şapte romane, aşa că, inevitabil, se simte asta şi în firul povestirii.”

În faţa unei decizii care poate decide soarta lui Harry, Narcissa Malfoy demonstrează că iubirea maternă nu e limitată numai la personajele din tabăra „celor buni”. „Narcissa s-a născut în familia Lestrange, a intrat, prin căsătorie, în familia Malfoy, dar ceea ce o defineşte cu adevărat e dragostea pentru fiul ei. Îşi riscă viaţa ca să-l protejeze pe Draco. Înainte de orice, Narcissa e mamă.”

Pe de altă parte, „Voldemort nu vede utilitatea iubirii sau a prieteniei,” remarcă Radcliffe. „I se par slăbiciuni, pe care le dispreţuieşte, dar tocmai acest dispreţ e punctul său slab.”

Războiul distruge vieţi, dar şi locuri, iar maiestuoasa Şcoală de Vrăjitorii Hogwarts ajunge să fie o ruină. Deşi distrugerea pare să fi fost lăsată în voia întâmplării, Craig spune că totul a fost planificat cu minuţiozitate. „Nu ne-am mulţumit doar să dărâmăm câţiva pereţi. Silueta ruinelor era semnificativă. Sala cea mare era emblematică pentru Hogwarts, aşa că, demolând-o, am ştiut că efectul va fi impresionant.”

„Există sentimentul că acesta e efectul războiului, că îţi distruge locul în care te simţi în siguranţă,” spune Rowling. „Da, se poate să fie doar o pierdere materială, dar când e vorba de casa ta, e vorba de tot ce ai.”

Sala cea mare a fost printre primele şi cele mai mari platouri construit şi a fost un punct de reper la Leavesden, de-a lungul filmării seriei. Imaginea celui mai vechi platou transformat într-o ruină a avut un efect extraordinar asupra realizatorilor, a actorilor şi a echipei de filmare.

„A fost greu să privim cum dintr-odată era dărâmat ceva care fusese întotdeauna foarte vast şi foarte solid,” spune Radcliffe.

„A fost chiar şocant,” admite şi Grint. „Am crescut pe platourile astea. Ne-a fost greu să vedem aşa ceva.”

„E cam tragic când te gândeşti că totul va fi dărâmat,” spune Watson. „Cred că mi-am închipuit că toate vor rămâne acolo,” spunea ea zâmbind.

Heyman, care a fost de faţă, cu anii în urmă, când au fost construite platourile pentru Hogwarts, spune: „A fost dificil să văd cum e distrusă grandoarea Hogwarts-ului. Într-un mod foarte real, ne-a reamintit că ne apropiem de final.”

Toţi cei implicaţi în această producţie au fost afectaţi, pentru că fiecare zi marca o „ultimă dată” pentru un aspect sau altul al filmului, până când, în cele din urmă, a venit şi ultima zi.

La finalul unei experienţe de un deceniu, distribuţia şi realizatorii împărtăşeau un sentiment de mândrie deoarece reuşiseră să ducă la bun sfârşit o serie care a intrat în istoria cinematografiei.

David Barron spune: „Credeam că sunt pregătit, pentru că ştiam de mult că va veni şi ziua asta, dar a fost surprinzător de emoţionant pentru noi toţi. Toţi ne-am implicat foarte mult în aceste filme şi, de aceea, toţi am avut un scop comun: să facem un final la înălţimea acestei serii.”

„O parte din slujba noastră e să ne luăm rămas-bun,” spune Alan Rickman. „Vine o clipă când e bine să te desprinzi, altfel nu poţi merge mai departe. Cel mai bun lucru pe care îl poţi spune e că totul s-a terminat aşa cum trebuia.”

Rupert Grint spune: „Experienţa Harry Potter a fost uimitoare, ceva ce nu voi uita niciodată. Sunt foarte mândru că am jucat în aceste filme.”

„Cum să exprim în cuvinte tot ce a însemnat pentru mine?” întreabă Emma Watson. „Nu pot s-o consider terminată, pentru că e o experienţă ce mă va însoţi mereu. Mă consider norocoasă că am putut participa la acest fenomen.”

„Ştiu că nu voi putea vedea niciodată o secvenţă din aceste filme fără să fac conexiunea cu un loc sau cu un moment sau cu o persoană. Nici acum nu pot spune ce a însemnat pentru mine, dar pot să vă spun că a fost o perioadă formidabilă, o perioadă pe care nu o voi mai putea recrea vreodată,” spune Daniel Radcliffe.

David Yates e de acord cu el: „E foarte greu să exprimi în cuvinte. Poţi spune doar că a fost foarte distractiv, foarte dificil, pe alocuri, foarte intens, dar niciodată plictisitor. N-aş fi ratat asta pentru nimic în lume şi mă bucur că am participat la serie până la ultimul film.”

„A fost o colaborare minunată,” spune JK Rowling. „Sunt mândră că am lucrat şi că mi-am făcut prieteni printre oameni extrem de talentaţi. Experienţa acestor filme, în ansamblul său, a fost remarcabilă pentru mine.”

„Cred că sunt foarte norocos că am participat la seria de filme Harry Potter, dar niciunul dintre noi nu ar fi putut face aşa ceva dacă n-ar fi fost Jo Rowling şi creaţia sa genială,” conchide David Heyman. „Ceea ce mi-a plăcut la aceste cărţi a fost faptul că povestea e universală şi mereu actuală. Sper că am reuşit ca şi filmele să fie la fel.”

Despre distribuţie

Daniel Radcliffe a jucat rolul principal în filmele de mare succes inspirate de romanele din seria Harry Potter scrise de J.K. Rowling.

În prezent, el apare în rolul J. Pierrepont Finch într-o piesă nominalizată la premiul Tony, “How to Succeed in Business Without Really Trying,” care marchează debutul actorului pe Broadway, într-un musical. Piesa e regizată de câştigătorul premiului Tony Rob Ashford. Interpretarea lui Radcliffe a fost apreciată şi onorată cu diverse distincţii, precum Broadway.com Audience Awards pentru cel mai bun actor într-un musical, (premiu pe care îl împarte John Larroquette), BroadwayWorld.com Award pentru cel mai bun actor principal într-un musical. Pentru rolul Finch el a fost nominalizat şi la premiile Drama Desk, Outer Critics Circle, Drama League, şi Fred and Adele Astaire.

În 2008, Radcliffe a debutat pe Broadway ca Alan Strang în piesa lui Peter Shaffer, “Equus,” câştigând premiul pentru debut oferit de BroadwayWorld.com Awards, precum şi pentru cel mai bun actor în rol principal şi pentru debut oferite de Broadway.Com Audience Awards. A mai fost nominalizat şi la Drama League şi Drama Desk pentru acelaşi rol în piesa „Equus”. Cu un an înainte, Radcliffe a fost apreciat de critici şi public tot în rolul Alan Strang, dar în versiunea londoneză, care a marcat şi debutul său pe o scenă din West End. Atât la Londra cât şi la New York, “Equus” a fost regizată de Thea Sharrock. În piesă a apărut şi câştigătorul premiului Tony, Richard Griffiths.

Pe marele ecran, Radcliffe va juca în thrillerul horror “The Woman in Black,” regizat de James Watkins şi programat pentru lansare pe 20 ianuarie. Filmografia sa include filmul australian independent “December Boys,” şi rolul principal „Jack Kipling” în filmul pentru televiziune inspirat din fapte reale “My Boy Jack.”

Radcliffe a apărut prima dată în rolul David Copperfield, copil, în ecranizarea BBC/PBS a romanului clasic al lui Charles Dickens. A cunoscut apoi faima când a obţinut rolul băiatului vrăjitor, în 2001, în „Harry Potter şi Piatra Filozofală”. În ultimii zece ani şi-a reluat rolul în seria Harry Potter, cu “Harry Potter and the Chamber of Secrets,” “Harry Potter and the Prisoner of Azkaban,” “Harry Potter and the Goblet of Fire,” “Harry Potter and the Order of the Phoenix” şi “Harry Potter and the Half-Blood Prince.” A încheiat participarea la această serie cu partea a doua din “Harry Potter şi Talismanele Morţii”
În televiziune, Radcliffe i-a împrumutat vocea sa vampirului melancolic, pe nume Edmund din “The Simpsons – Treehouse of Horror XXI”. A apărut şi în propriul lor în serialul BBC /HBO “Extras,” alături de Ricky Gervais.

Rupert Grint a jucat rolul lui Ron Weasley, colegul de clasă al lui Harry Potter şi cel mai bun prieten al său, în toate filmele Harry Potter.

Grint urmează să joace în drama de război “Comrade,” despre soldaţi britanici şi germani care sunt izolaţi în pădurile norvegiene şi între care se formează o prietenie neaşteptată, în lupta lor comună pentru supravieţuire. Regizat de Peter Næss, filmul a fost filmat în Norvegia şi e programat pentru lansare în 2012. Grint joacă şi în filmul horror independent, “Cross Country.” Toamna trecută, a jucat alături de Bill Nighy şi de Emily Blunt în comedia independentă a lui Jonathan Lynn, „Wild Target”, jucând rolul unui tânăr ce devine ucenicul unui asasin plătit.

Grint a debutat ca actor profesionist după ce a primit rolul Ron Weasley în filmul din 2001 “Harry Potter and the Philosopher’s Stone.” Interpretarea sa din acel film i-a adus o nominalizare pentru cel mai bun debut din partea British Film Critics’ Circle şi un Young Artist Award pentru cel mai bun debut. A jucat apoi în “Harry Potter and the Chamber of Secrets,” “Harry Potter and the Prisoner of Azkaban,” “Harry Potter and the Goblet of Fire,” “Harry Potter and the Order of the Phoenix” şi “Harry Potter and the Half-Blood Prince.” A jucat rolul Ron Weasley pentru ultima dată în „Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea a 2-a”.

În 2006, revista britanică, Empire, le-a oferit lui Grint, lui Daniel Radcliffe şi Emmei Watson prestigiosul premiu pentru contribuţie cinematografică remarcabilă, în semn de recunoaştere pentru realizările lor în seria Harry Potter.

Filmografia lui Grint include“Thunderpants” de Peter Hewitt, alături de Simon Callow, Stephen Fry şi Paul Giamatti; „Driving Lessons”, regizat de Jeremy Brock, cu Julie Walters şi Laura Linney; şi filmul independent “Cherrybomb,” care a fost prezentat cu mare succes la festivaluri din Marea Britanie şi Europa.

Emma Watson a jucat rolul lui Hermione Granger, prietena loială a lui Harry Potter şi a lui Ron Weasley, în toate filmele din seria Harry Potter.

Emma Watson a debutat ca actriţă la 10 ani, în primul film din seria Harry Potter, “Harry Potter and the Philosopher’s Stone,” câştigând Young Artist Award, pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Watson a fost nominalizată de două ori la Critics’ Choice Award de către Broadcast Film Critics Association, pentru interpretarea sa în filmele “Harry Potter and the Prisoner of Azkaban” şi “Harry Potter and the Goblet of Fire.” În plus, cititorii revistei Total Film au votat-o „cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea sa în „Harry Potter and the Goblet of Fire”. Recent, Watson a fost nominalizată la Nickelodeon Kids’ Choice Award, în 2011, şi a obţinut o nominalizare la Empire Award, la categoria „cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea din „Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 1″.

Ea va apărea în filmul lui Simon Curtis “My Week with Marilyn,” alături de Eddie Redmayne şi Michelle Williams. Watson joacă rolul unei costumiere numită Lucy în această dramă care urmăreşte o săptămână din viaţa lui Marilyn Monroe în timpul filmărilor din 1957 a peliculei “The Prince and the Showgirl.”

Watson lucrează în prezent la “The Perks of Being a Wallflower”, un film scris şi regizat de Stephen Chbosky. Pelicula e filmată în Pittsburgh, Pennsylvania. Watson joacă unul dintre rolurile principale, Samantha, în acest film inspirat de romanul iniţiatic şi autobiografic al lui Chbosky, ce urmăreşte încercările şi suferinţele unui tânăr de 15 ani, cu dificultăţi de integrare în societate.

Watson a dat glas Prinţesei Pea în filmul de animaţie din 2008 “The Tale of Despereaux.” A mai jucat în rolul Pauline Fossil, alături de Victoria Wood, Richard Griffiths and Emilia Fox, în drama de televiziune realizată de BBC, “Ballet Shoes.”

Pe lângă actorie, Watson colaborează cu Fair Trade şi cu producătorul de haine ecologice, People Tree pentru a crea o nouă colecţie pentru adolescenţi. În acest an, a colaborat cu Alberta Ferretti la colecţia ecologică Pure Threads.

Watson a fost recent anunţată ca noua imagine a casei Lancôme, călcând pe urmele unor actriţe ca Penélope Cruz, Kate Winslet şi Julia Roberts.

Helena Bonham Carter joacă rolul unei Devoratoare a Morţii şi fanatică adeptă a lui Voldemort, Bellatrix Lestrange. A debutat în acest rol în filmul de succes din 2007 “Harry Potter and the Order of the Phoenix”, apoi a reluat rolul în “Harry Potter and the Half-Blood Prince” şi “Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 1.”

De două ori nominalizată la Oscar, Bonham Carter a obţinut cea mai recentă nominalizare pentru interpretarea sa în drama multi-premiată, inspirată din fapte reale, “The King’s Speech,” în regia lui Tom Hooper. Pentru interpretarea rolului lui Elizabeth, soţia regelui George VI, a mai fost nominalizată la Golden Globe şi la Screen Actors Guild (SAG) Award® şi a obţinut premiile BAFTA and British Independent Film Awards. În plus, actorii din “The King’s Speech” au câştigat un SAG Award® pentru interpretare remarcabilă a întregii distribuţii, într-un film artistic.

Helena Bonham Carter a mai fost nominalizată la Golden Globe şi a obţinut Evening Standard British Film Award pentru cea mai bună actriţă, graţie interpretării rolului Mrs. Lovett din filmul lui Tim Burton, din 2009, o adaptare a musicalului lui Stephen Sondheim “Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”. În film, ea joacă alături de Johnny Depp. În 2010, a făcut din nou echipă cu Burton şi Depp pentru filmul de aventuri fantastice de mare succes “Alice in Wonderland.” Acum, lucrează la “Dark Shadows,” un film horror, inspirat dintr-o serie de televiziune faimoasă, care urmează a fi lansat în 2012.

Helena Bonham Carter a fost nominalizată prima dată la Oscar, precum şi la Golden Globe, BAFTA Award şi SAG Award, pentru rolul său din drama de epocă din 1997 “The Wings of the Dove,” inspirată de romanul lui Henry James. Interpretarea sa în acest film i-a adus mai multe premii pentru cea mai bună actriţă, oferite de diverse asociaţii de critici precum: Los Angeles Film Critics, Broadcast Film Critics, National Board of Review şi London Film Critics’ Circle.

Helena Bonham-Carter a debutat în cinematografie în 1986 cu rolul principal din filmul istoric regizat de Trevor Nunn, “Lady Jane.” Abia încheiase filmările la prima peliculă, când regizorul James Ivory i-a oferit rolul principal din “A Room with a View,” inspirat de romanul omonim al lui E.M. Forster. Au urmat apoi două roluri apreciate de critici în alte două adaptări ale romanelor lui Forster: filmul lui Charles Sturridge, “Where Angels Fear to Tread” şi filmul lui James Ivory, “Howard’s End,” care i-a adus prima nominalizare la BAFTA.

Filmografia lui Bonham Carter include roluri în pelicula lui Franco Zeffirelli, “Hamlet,” alături de Mel Gibson; în “Mary Shelley’s Frankenstein,” regizat de Kenneth Branagh; în filmul lui Woody Allen “Mighty Aphrodite”; şi în filmul “Twelfth Night,” în care a lucrat din nou cu Trevor Nunn.

A lucrat apoi în filmul lui David Fincher “Fight Club,” cu Brad Pitt şi Edward Norton; în filmele regizate de Tim Burton “Big Fish,” “Planet of the Apes” şi “Charlie and the Chocolate Factory”; şi în filmul de acţiune “Terminator Salvation,” regizat de McG. În plus, a jucat în pelicule independente precum “Novocaine,” “The Heart of Me,” “Till Human Voices Wake Us” şi “Conversations with Other Women.” Vocea ei poate fi recunoscută în filmele de animaţie “Carnivale”; “Corpse Bride,” al lui Tim Burton şi în “Wallace & Gromit in The Curse of the Were-Rabbit”, ultimul fiind premiat cu un Oscar.

În televiziune, Bonham Carter a fost nominalizată atât la Emmy cât şi la Golden Globe Award pentru interpretarea sa în telefilmul “Live from Baghdad” şi în miniseria “Merlin”. A fost nominalizată la Golden Globe pentru rolul Marina Oswald din miniseria “Fatal Deception: Mrs. Lee Harvey Oswald.” A jucat rolul lui Anne Boleyn în miniseria britanică “Henry VIII,” şi rolul unei mame cu şapte copii, dintre care şapte autişti, în filmul de televiziune produs de BBC “Magnificent 7.” Recent, a apărut în filmul biografic realizat de BBC “Enid,” povestea renumitei scriitoare de cărţi pentru copii Enid Blyton.

Helena Bonham Carter a apărut şi pe scenă, în producţii ca “The Woman in White,” “The Chalk Garden,” “The House of Bernarda Alba” şi “Trelawny of the Wells,” pentru a enumera numai câteva dintre ele.

Ralph Fiennes joacă rolul maleficului Lord Voldemort, unul dintre cele mai teribile personaje negative din cinematografie. A apărut prima dată în rolul Voldemort în filmul din 2005, “Harry Potter and the Goblet of Fire.” Fiennes şi-a reluat rolul în filmul de succes din 2007 “Harry Potter and the Order of the Phoenix” şi, din nou, anul trecut, în “Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 1.”

În 2010, Fiennes a jucat şi în “Clash of the Titans,” cu Liam Neeson şi Sam Worthington. El va relua acest rol în “Clash of the Titans 2,” care va fi lansat în 2012.

Fiennes a debutat recent ca regizor de film cu o versiune modernă a thrillerului politic shakespearian, “Coriolanus,” în care mai joacă şi Gerard Butler şi Vanessa Redgrave. Filmul e programat pentru lansare în SUA la finalul acestui an, iar în Marea Britanie în ianuarie 2012.
Fiennes a fost de două ori nominalizat la Oscar, prima dată, pentru interpretarea sa în filmul lui Steven Spielberg, “Schindler’s List.” Interpretarea cutremurătoare a lui Fiennes a personajului Amon Goeth, comandant nazist, i-a adus şi o nominalizare la Golden Globe, un premiu BAFTA, precum şi mai multe premii pentru „cel mai bun actor în rol secundar”, oferite de diverse asociaţii de critici de film, printre care National Society of Film Critics şi asociaţiile din New York, Chicago, Boston şi Londra. Patru ani mai târziu, Fiennes a fost nominalizat a doua oară la Oscar, la categoria „cel mai bun actor în rol principal”, pentru rolul din filmul lui Anthony Minghella “The English Patient.” Pentru acelaşi rol, a mai fost nominalizat la Golden Globe şi BAFTA Award precum şi la două premii Screen Actors Guild (SAG), unul pentru „cel mai bun actor”, celălalt pentru „distribuţie excepţională”.

Fiennes a câştigat graţie acestui rol mai multe premii precum: British Independent Film Award, Evening Standard British Film Award şi London Film Critics’ Circle Award. Pentru rolul său din drama „The Constant Gardner” din 2005, a fost din nou nominalizat la BAFTA. În 2008, a fost de două ori nominalizat la British Independent Film Award , la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”. Prima nominalizare a fost pentru rolul din drama „The Duchess”, pentru care a fost nominalizat şi la Golden Globe. A doua nominalizare a fost pentru rolul său din „In Bruges”. În plus, Fiennes a mai fost nominalizat la Emmy, Golden Globe şi SAG Award, pentru rolul său din filmul HBO “Bernard and Doris,” alături de Susan Sarandon.

Vasta sa filmografie include drama multi-premiată “The Reader,” cu Kate Winslet; filmul premiat cu Oscar regizat de Kathryn Bigelow, “The Hurt Locker”; filmul lui James Ivory, “The White Countess”; filmul de animaţie regizat de Aardman şi premiat cu Oscar, “Wallace & Gromit in The Curse of the Were-Rabbit”; “Red Dragon”; filmele regizate de Neil Jordan “The End of the Affair” şi “The Good Thief”; “Spider” de David Cronenberg; “Chromophobia” şi “Onegin” de Martha Fiennes’; “Sunshine”, regizat de István Szabo, “Maid in Manhattan”; filmul de animaţie “The Prince of Egypt”; “The Avengers”; “Oscar and Lucinda”; filmul lui Bigelow, “Strange Days”; “Quiz Show”, realizat de Robert Redford şi “Wuthering Heights,” filmul în care şi-a făcut debutul pe marele ecran.

Absolvent al prestigioasei RADA (Royal Academy of Dramatic Art), Fiennes şi-a început cariera pe scenele londoneze, lucrând două sezoane cu Royal Shakespeare Company (RSC). În 1995, Fiennes a jucat rolul principal în Hamlet, piesa fiind regizată de Jonathan Kent. Fiennes a câştigat premiul Tony după ce producţia a fost mutată pe Broadway. În teatru,l el a mai jucat în “Ivanov,” din nou în regia lui Kent, a avut rolul principal în piesele “Richard II” şi “Coriolanus”; a jucat în piesa lui Christopher Hampton, “The Talking Cure,” în care a interpretat rolul lui Carl Jung; a avut rolul principal în piesa lui Ibsen “Brand”, la RSC şi a jucat rolul Marcus Antonius în “Julius Caesar”.

În 2006, a colaborat din nou cu Jonathan Kent, jucând rolul principal în piesa lui Brian Friel “Faith Healer,” care a avut premiera la Dublin, înainte de a fi reprezentată pe Broadway, unde Fiennes a fost nominalizat la premiul Tony. În 2008, Fiennes a jucat în piesa de debut a Yasminei Reza, „God of Carnage”. În acelaşi an, a jucat în piesa lui Samuel Beckett, “First Love,” la Lincoln Center, în New York. A urmat o altă producţie regizată de Kent, “Oedipus,” la National Theatre din London. În august 2011, Fiennes revine pe West End, ca să joace rolul Prospero în piesa lui Shakespeare, “The Tempest,” pusă în scenă de Trevor Nunn.

Despre echipa de producţie

David Yates (regizor) încheie seria de filme Harry Potter, într-o manieră epică, după ce a regizat ultimele patru filme dintre cele opt ale acestei francize.

Un regizor apreciat, Yates a câştigat primul premiu BAFTA pentru miniseria BBC “The Way We Live Now,” o dramă de epocă în care joacă Matthew Macfadyen şi Miranda Otto. În 2003, a regizat serialul dramatic “State of Play,” pentru care a fost nominalizat la BAFTA şi a câştigat premiul pentru regie remarcabilă., oferit de Guild of Great Britain (DGGB).

În anul următor, Yates a regizat drama cutremurătoare “Sex Traffic,” pentru care ca câştigat al doilea premiu BAFTA şi a doua nominalizare la DGGB Award. Analiza neiertătoare şi onestă a traficului de carne vie i-a adus mai multe premii internaţionale inclusiv opt premii BAFTA şi patru RTS Awards, (ambele distincţii incluzând şi categoria „cea mai bună dramă”. A mai primit şi premiul juriului pentru cea mai bună miniserie la Reims International Television Festival şi Golden Nymph la Monte Carlo Television Festival.

Yates a fost nominalizat la Emmy Award pentru cea mai bună regie a unui film, sau a unei miniserii, pentru filmul produs de HBO în 2005, “The Girl in the Café,” o poveste de dragoste cu Bill Nighy şi Kelly Macdonald, în rolurile principale.

Yates a crescut în St. Helens, Merseyside, şi a studiat ştiinţe politice la University of Essex şi la Georgetown University în Washington, DC. Şi-a început cariera de regizor cu un scurt-metraj, “When I Was a Girl,” pentru care a semnat şi scenariul.

David Heyman (producător) a produs toate ecranizările romanelor de succes scrise de J.K Rowling. În 1997, a citit prima carte, care nu era încă publicată, şi i-a recunoscut imediat potenţialul cinematografic. Cu „Harry Potter şi Talismanele Morţii” el încheie cea mai de succes franciză cinematografică a tuturor timpurilor.
Heyman lucrează acum ca producător pentru “Gravity,” film în care joacă George Clooney şi Sandra Bullock, în regia lui Alfonso Cuaron, şi care va fi lansat în 2012.

Pe lângă filmele Harry Potter, Heyman a mai produs un film regizat de David Hare, “Page Eight,” un thriller cu spioni, în care joacă Rachel Weisz şi Bill Nighy; “Yes Man,” cu Jim Carrey; thrillerul SF de mare succes realizat de Francis Lawrence, “I Am Legend,” cu Will Smith; drama cu mare succes la critică a lui Mark Herman “The Boy in the Striped Pyjamas,” cu Vera Farmiga şi David Thewlis; şi drama independentă “Is Anybody There?,” regizată de John Crowley, cu Michael Caine în rolul principal.

Educat în Anglia şi SUA, Heyman şi-a început cariera ca om bun la toate pe platoul de filmare al filmului „Ragtime”, regizat de Milos Forman. A lucrat apoi la filmul lui David Lean, “A Passage to India.” În 1986, Heyman a plecat la Los Angeles ca director de creaţie la Warner Bros., lucrând la filme precum “Gorillas in the Mist” şi “GoodFellas.” A devenit apoi vicepreşedinte la United Artists, la sfârşitul anilor ’80.

Heyman a devenit apoi producător independent, producând mai multe filme precum: “Juice,” în regia lui Ernest R. Dickerson, cu Tupac Shakur şi Omar Epps, clasicul realizat cu un buget mic, “The Daytrippers,” regizat de Greg Mottola, în rolurile principale cu Liev Schreiber, Parker Posey, Hope Davis, Stanley Tucci şi Campbell Scott.
După ce a lucrat mai mulţi ani în SUA, Heyman a revenit în Marea Britanie în 1996 pentru a înfiinţa Heyday Films, intenţionând să-şi folosească reţeaua sa unică de contacte pentru a produce filme pentru piaţa internaţională.

Heyman a câştigat premiul ShoWest, „Producătorul Anului” în 2003, devenind primul producător britanic care a câştigat acest premiu. La târgul CineEurope de anul acesta a fost declarat producătorul deceniului.

J.K. Rowling (autoare/producătoare) este autoarea cărţilor de mare succes comercial din seria Harry Potter. Prima carte, Harry Potter and the Philosopher’s Stone, a fost publicată în 1997, iar a şaptea şi ultima carte din această serie, Harry Potter and the Deathly Hallows, a fost publicată zece ani mai târziu, în 2007. Fiecare carte s-a vândut în milioane de exemplare, întreaga seria adunând până în acest moment peste 450 de milioane de exemplare în întreaga lume. Cărţile au fost traduse în 70 de limbi, vândute în peste 200 de ţări şi adaptate în filme de mare succes.

J.K. Rowling a mai scris două cărţi, ale căror titluri se regăsesc pe lista manualelor lui Harry Potter: Fantastic Beasts and Where to Find Them şi Quidditch Through the Ages au fost publicate în martie 2001, veniturile fiind destinate pentru Comic Relief.

În decembrie 2008, cartea The Tales of Beedle the Bard a fost publicată, iar veniturile de câteva milioane au fost donate organizaţiei The Children’s High Level Group, care are ca scop să facă viaţa mai bună copiilor orfani din Europa şi, eventual, din lumea întreagă.
Pentru realizările sale literare, J.K. Rowling a primit OBE , precum şi numeroase alte distincţii şi premii, inclusiv prestigiosul premiu spaniol Prince of Asturias Award for Concord, Legiunea de Onoare oferită de Franţa şi, recent, Premiul Hans Christian Andersen oferit de Danemarca. În iunie 2008, a ţinut discursul de deschidere la Harvard University.

J.K. Rowling a creat Volant Charitable Trust, care susţine mai multe cauze caritabile, în special cele menite să ajute femeile şi copiii. Trustul are mai multe proiecte în Marea Britanie şi în străinătate. De asemenea, o parte din banii strânşi sunt donaţi cercetărilor pentru descoperirea unui tratament pentru scleroza multiplă.

Vreme de şapte ani, a reprezentat One Parent Families, organizaţie denumită acum Gingerbread, care ajută părinţii celibatari. În 2007, a acceptat postul de preşedinte onorific al acestei asociaţii.
În 2010, a creat Lumos, o organizaţie caritabilă, menită să ajute copiii săraci.

Steve Kloves (scenarist) a scris scenariul pentru 7 din cele 8 filme din seria Harry Potter, inspirate de cărţile scrise de J.K. Rowling. Kloves a fost nominalizat la premiul BAFTA, pentru cel mai bun film pentru copii, împreună cu restul realizatorilor filmelor “Harry Potter and the Philosopher’s Stone” and “Harry Potter and the Chamber of Secrets.” A scris scenariul la “Harry Potter and the Prisoner of Azkaban”, “Harry Potter and the Goblet of Fire,” “Harry Potter and the Half-Blood Prince” şi “Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 1.”

Înainte de asta a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, pentru drama lui Curtis Hanson “Wonder Boys,” cu Michael Douglas, Tobey Maguire şi Frances McDormand. A câştigat un Critics’ Choice Award şi a fost nominalizat la premiile BAFTA, Golden Globe şi Writers Guild of America (WGA) pentru acelaşi scenariu.

Kloves şi-a început cariera în 1984, cu “Racing with the Moon,” o poveste din Al Doilea Război Mondial, regizată de Richard Benjamin cu Sean Penn, Elizabeth McGovern şi Nicolas Cage.

În 1989, a debutat ca regizor, cu filmul “The Fabulous Baker Boys,” în care au jucat Jeff Bridges, Beau Bridges şi Michelle Pfeiffer. Filmul, cu un scenariu semnat tot de Kloves, a fost nominalizat la patru Oscaruri, inclusiv unul pentru Michelle Pfeiffer. Actriţa a câştigat şi Golden Globe şi premiul BAFTA pentru rolul său în acest film. Kloves a câştigat premiul oferit de British Film Institute şi a fost nominalizat la WGA Award pentru cel mai bun scenariu original.

El a mai scris şi regizat thrillerul psihologic “Flesh and Bone”, cu Dennis Quaid, Meg Ryan şi Gwyneth Paltrow în rolurile principale.Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2

Mai multe imagini »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook