17 ianuarie 2014

Grudge Match: Faceţi pariurile

Comedia „Grudge Match: Faceţi pariurile” („Grudge Match”) îi aduce pe legendarii Sylvester Stallone, actor nominalizat la Oscar, şi Robert De Niro, câştigătorul a două prestigioase statuete, în rolurile unor pugilişti pensionaţi care intră în ring pentru o ultimă confruntare. Filmul regizat de Peter Segal are premiera în cinematografele din România pe data de 17 ianuarie 2014.



În „Grudge Match”, Stallone şi De Niro sunt Henry „Razor” Sharp şi Billy „The Kid” McDonnen, doi pugilişti veterani, a căror rivalitate a devenit celebră dincolo de graniţa sportului. În anii de glorie, niciunul dintre ei nu a reuşit să-şi dovedească supremaţia în faţa celuilalt. Anul 1983 va marca întreaga lor carieră, pentru că „Sharp“ şi-a anunţat retragerea fără a da o explicaţie chiar înainte de meciul lor dicisiv. Acum, la 30 de ani de la nefericitul eveniment, un promotor de box le face o ofertă de nerefuzat: să ducă lupta la final odată pentru totdeauna.

Însă confruntarea lor începe înainte de a intra în ring, chiar din prima clipă în care se reîntâlnesc. Situaţiile hilare şi replicile amuzante dintre cei doi transformă viitorul meci într-un eveniment extrem de mediatizat, demn de a fi difuzat chiar de HBO. Important rămâne totuşi ca ei să supravieţuiască antrenamentului dur şi să ajungă în ring.

Din distribuţia filmului mai fac parte Kevin Hart în rolul lui Dante Slate Jr., câştigătorul Premiului Oscar Alan Arkin, în rolul fostului antrenor al lui „Razor” şi Kim Basinger, câştigătoarea unui Oscar, în rolul lui Sally Rose, fosta iubita a lui „Razor”.

Echipa de actori este completată de tânărul Camden Gray, dar şi de Jon Bernathal care îl interpretează pe BJ, antrenorul lui „The Kid“.

Peter Segal semnează regia după scenariul lui Rodney Rothman, care s-a inspirat din povestea lui Tim Kelleher.

MediaPro Distribution prezintă „Grudge Match: Faceţi pariurile”, un film Warner Bros. Pictures, produs de Gerber Pictures, Callahan Filmworks şi regizat de Peter Segal. Comedia are premiera pe 17 ianuarie 2014, în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Patria (București), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Onești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu Mare).

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook