7 iunie 2013

Destine la răscruce

Ryan Gosling şi Bradley Cooper, doi dintre cei mai râvniţi bărbaţi din lume, ajung pe marile ecrane din România, începând cu data de 7 iunie 2013, în drama „Destine la răscruce” („The Place Beyond the Pines”).



Nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor şi multiplu pretendent la Globurile de Aur, Ryan Gosling joacă rolul lui Luke Glanton, un motociclist care va recurge la jefuirea unor bănci pentru a-şi întreţine nou-descoperita familie. Cascador de profesie, chipeşul Luke este atracţia parcului de distracţii ambulant în care performează, datorită numărului său spectaculos. Alături de încă doi colegi, el merge cu motocicleta la viteze extreme, într-o sferă metalică, uluind publicul cu scamatorii foarte periculoase.

Aflat la a doua colaborare de succes cu Gosling, după drama de succes „Blue Valentine” (2010), regizorul Derek Cianfrance s-a axat pe redarea cât mai reală a acţiunii din film. Regizorul povesteşte: „Acest lucru a însemnat că Ryan a trebuit să înveţe să meargă pe motocicletă. Este o scenă în film unde Ryan trebuie să intre într-o bancă, să o jefuiască şi apoi să iasă şi să se urce pe motocicletă, pornind în trombă şi gonind cu mare viteză printr-o intersecţie, în timp ce este urmărit de poliţişti. Toate astea se întâmplă într-o singură secvenţă. Fără adăugiri ulterioare, fără tăieturi. Fără cascadori. Aşa că Ryan a trebuit să înveţe să meargă foarte bine pe motocicletă. S-a antrenat cu Rick Miller, unul dintre cei mai mari cascadori de la Hollywood. Şi ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată. Pentru a putea finaliza scena de care vă spuneam, Ryan a trebuit să tragă 18 duble. A fost o nebunie.”

Un film distribuit de Hollywood Multiplex Operations, cu Ryan Gosling, Bradley Cooper, Eva Mendes, Ray Liotta, Rose Byrne şi Ben Mendelsohn, „Destine la răscruce” poate fi văzut din 7 iunie 2013 în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema City (Cotroceni, Arad, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanța, Sun Plaza, Târgu Mureș, Ploieşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Palace (Oradea).The Place Beyond the Pines

Mai multe imagini »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook