1 august 2017

„Hefaistos” de Dimitrie Anghel

Dimitrie Anghel— Incendiul unei fabrici de panglici —

Ciudat, fantezist și proteiform e focul. Joacă deasupra mlaștinilor în vâlvătăi albastre, înșelând drumeții rătăciți; tremură aureole viorii deasupra comorilor ascunse, își prelungește viața în fosforescențe, închizând-o în putregaiuri, se urcă în stea și se coboară leneș pe suprafața oceanelor, mijește tihnit aprinzând lumini trandafirii la gura vetrelor, arde ascuns și înflorește în roză uriașă deasupra craterelor vulcanilor, se furișează în zigzagurile fulgerelor albastre, știe să fie uriaș precum știe să fie și scânteie, îi place să se facă temut precum a adorat să fie și divinizat de la începutul vremurilor.

Același și divers, fie ascuns îndărătul ochilor noștri sau după colțurata imagine a unei stele, metamorfozat în flacără sau în mare de jăratec, în rază sau scânteie, el tot Hefaistos este, fiul strălucitorului Zeus și al mult geloasei Hera.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 28 iulie 2017

Intermezzo

E o zi din acelea pe care meteorologul le anunţă cu cerul parţial acoperit şi averse de ploaie posibile. S-a făcut şi mai răcoare, deşi e aproape de amiază. Unde ai putea să stai la o discuţie plăcută şi folositoare, când eşti pensionar, dacă nu la cafeneaua „Intermezzo”. Aici niciodată nu e aglomerat şi nici nu intra toţi derbedeii pentru că e un loc mai curăţel şi ei habar nu au ce-i aia intermezzo. Un motiv în plus pentru Leopold Gurnist şi Boris Israelovici Glazpapier să ocupe acolo o măsuţă mai retrasă şi să comande două ceşti de cappuccino fără zahăr.

De undeva se aude un radio pus pe Vocea Muzicii, în deplină potrivire cu numele localului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 17 iulie 2017

Schimb de experienţă

– Stai şi scrii toată ziua la computer şi-ţi storci creierii după poante, mi-a spus soţia. Mai bine ai lua exemplu de la Filip.
– Care Filip…? am întrebat. Nu cunosc nici un Filip.
– Ba îl cunoşti foarte bine, e tipul care vinde falafel în colţ. Are un chioşc ca vai de lume, dar câştigă o avere. Fără bătaie de cap. Ia exemplu de la Filip!
– Cum să iau exemplu? am întrebat nedumerit.
– N-ai decât să vorbeşti cu el.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...
 30 septembrie 2016

„Garda imperială” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelSe face un amurg de toamnă într-un codru bătrân de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.

Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborât și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.

Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sânge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lângă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pâlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 6 septembrie 2016

„Clopotele” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelCe farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața!…

Vântul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcându-le una cu pământul. Vârfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecând, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzându-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate.

Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, când clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gândesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina de-abia mai străbate și din care mă lupt, cu toată dragostea mea de viață, să ies, să mă ridic la suprafață ca să respir și să-mi umplu plămânii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 1 septembrie 2016

„Civilizaţie locală” de George Topîrceanu

― Strângeți rizervă, că se oprește! strigă vardistul, crăpând ușa dinspre stradă.

Și toți ai casei apucă în grabă căldări, căni și alte vase mai mărunte, cu destinații gospodărești felurite, și se reped speriați la robinet (casa are robinet ― n-ar mai avea!). Cu o mână febrilă, cel ajuns întâi dă drumul… Fsss! face robinetul. Și câteva picături, rămășiță săracă, sună jalnic în fundul unei căni. Cu o înduioșetoare simultaneitate, brațele celor din jurul robinetului se lungesc spre pământ.

Vardistul a plecat. Important și tardiv, el duce mai departe vestea fericită. Când ajunge pe la a patra casă, oamenii știu de mult că apa e oprită.

― Ce rezervă? Nu vezi că s-a închis? îl întâmpină o gospodină necăjită.

― Păi eu nu știu… eu așa am orden, răspunde omul oficial, bocănind din cizme mai departe, la altă casă. El are ordin să-i vestească pe toți cei din pontul lui că se oprește apa, și-și face strict datoria, chiar după ce apa s-a oprit de trei ceasuri.

Într-o ogradă ferită, o cișmea de modă veche țârâie o șuviță firavă de apă, de la un izvor din dealul Ciricului. Cam puțintică, nu-i vorbă, dar rece vara, potrivită iarna, și mai cu seamă sigură la orice vreme, ziua ca și noaptea. Apa marii instalații civilizate (cu care stăm în rândul orașelor moderne), printr-o ingenioasă rânduială a țevilor, e tocmai dimpotrivă: iarna ca gheața, vara călduță și-n orice anotimp cu capricii răutăcioase, ca o femeie fără amor. Pe ger îngheață, la dezgheț s-azvârle impetuos și îmbelșugat și sparge țevile (care, fiind cam șubrede, atâta așteptau); se infiltrează apoi prin pivnițe bătrâne, prin hrube vechi și tăinuite de la vremea lui Lăpușneanu-vodă, care răspund cine știe unde, sub vreo casă nouă… Și catastrofa e gata: într-o bună noapte, casa cea nouă se dărâmă cu instalație modernă cu tot, fără ca nimeni să-i fi prevăzut o prăbușire așa de prematură.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...


Aceasta este arhiva pentru categoria Povestiri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii