6 septembrie 2018

„Broasca minunată” de Mark Twain

Mark TwainSă vedeți numa ce mi-a povestit secătura ceea bătrână de Simon Wheeler când m-a prins la strâmt într-un colț din cârciuma minorilor de la Angel.

Era un bătrân gras și chel, un chip de om care ți-era drag numaidecât cum îl vedeai, pentru că era foarte amabil și naiv. Toată vremea cât mi-a vorbit, n-a zâmbit măcar odată, nici n-a-ncruntat din sprâncene, ori să-și fi schimbat el câtuș de puțin fluiditatea inițială a povestirii, dar nici să arate cea mai slabă umbră de entusiasm.

În toate palavrele lui era un accent de sinceritate serioasă care dovedea, fără doar și poate, nu numai că dânsul nu vede nimica ridicul sau burlesc în povestirea sa, dar încă o consideră ca fiind de cea mai mare importanță și pe eroi îi prețuește ca pe niște ființe de o înaltă inteligență, chiar niște oameni de un superior talent.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 30 iulie 2018

„Fuchsiada” de Urmuz

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa… La început, când a luat ființă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală…

După aceea Fuchs se duse direct la Conservator… Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano… Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă – cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă…

Mai târziu, la pubertate – zice-se – îi mai crescu lui Fuchs și un fel de organe genitale cari erau numai o tânără și exuberantă frunză de viță, căci era din firea lui afară din cale de rușinos și nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 1 mai 2018

„Într-o dimineaţă de primăvară” de George Topîrceanu

Pe cărarea de sub coastă, Loveț pădurarul urca încet, cu torba goală și cu pușca la spinare.

Un cuc nerod cânta aproape, între frasinii de pe culme; altul îi răspundea din vale. Și era pădurea de curând înverzită, și frunza fragedă râdea la soare, și tot codrul întinerit răsuna de cântece.

Sub fagul cel mare de la mijlocul coastei, Loveț se opri, răzimat în pușcă. Toate dealurile dimprejur își răsfirau în lumină, ca niște arici, spinările țepoase. Granguri zglobii fluierau din vârful arinilor, gaițe se strigau peste poiene și, de pe un deal pe altul, mierlele se îngânau cu melodioase glasuri. Și toată răsfățarea verde a pădurilor strălucea ca un rai, în dimineața de primăvară.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 26 decembrie 2017

„Sultănica” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea

I

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.

Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare.

Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge.

De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu… Nu cerea de pomană… da’ și viața de azi până mâine viață e, or foc?

Doi juncănași, o vacă, doi cârlani, zece oi ș-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de care alt’dată țineau opt perechi de boi ungurești, șase vaci cu ugerul cât căldarea, nouă cai iuți ș­o turmă de oi, ce umplea valea râului de behăit când coborau dinspre munte.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 22 decembrie 2017

„Şuer” de Barbu Ștefănescu-Delavrancea

La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.

Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului.

Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 18 august 2017

Ora de baie

– Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…
– Ai putea să le spui.
– Ce să le spun?
– Adevărul. De exemplu că e ora băii. Copilul nu trebuie să sufere. Te scuzi că-i ora de baie şi fiecare înţelege!
– Crezi? zâmbeşte neîncrezător Eliahu.
– Hai să facem o probă. Îţi stau la dispoziţie.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...


Aceasta este arhiva pentru categoria Povestiri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii