10 Iulie 2008
Am adunat gândurile în căuşul palmei şi am început să le număr. Număratul a început să-şi piardă sensul la primul gând numărat, acesta devenid o clipă de o viaţă. Mi-am dat seama că o clipă poate să dureze cât o viaţă sau o viaţă cât o clipă. Acel gând a început să-mi povestească despre suflet şi viaţă. Corăbiile timpului pline cu destine sunt duse undeva departe în direcţii necunoscute pe marea apă a infinitului total, a universului nostru mental, poate… Unii din omeni de pe corabii devin suflete păsări, care îşi iau zborul şi se întorc o ultimă dată spre astă lume cu părere de rău că nu mai sunt aici. Ochiul lor de sus, invizibil, ne priveşte prin ultima fracţiune de clipă de acolo de sus. Marea stâncă universală a timpului-părinte îşi deschide încet porţile pentru ca veşnicia să-i cuprindă.
Continuare »
Publicat de Viorel Muha in Memorii
5 Iunie 2008
Vine timpul, câteodată, când vreau să mă sparg ca pe o păpuşă de porţelan sau să mă pun, în acelaşi timp, nicovală şi ciocan şi să lovesc cu ciocanul, să mă răstignesc pe cruce, să bat cuie singur, în palme şi în minte. Starea este similară cu aceea, în care aş fi într-un sac mai mic decăt corpul cu sufletul şi mintea. Sacul nu are ieşiri pentru mâini, picioare şi cap. Senzaţia este de sufocare totală. Şi nu de puţine ori, mi se întâmplă aceasta. Şi cred că mulţi au aceaşi senzaţie ca şi mine când tensiunile se acumulează şi incearcă să explodeze şi nu au unde.
Continuare »
Publicat de Viorel Muha in Memorii
15 Mai 2008
- Dai şi matale acolo o pungă de cafea, două trei pachete de Kent şi te-ai scos. Păi, ce vrei, nea Costache, pe degeaba? Şi unde ziceai că vrei să o bagi pe fata aia mică?
- Mă… nea Pandele!
Şi nea Costache scărpinându-se sub braţ zice:
- Mă gândeam să o bag undeva, undeva unde pică ceva. Ştii că în ziua de azi fără… nu se poate. Păi, ce… să munceşti degeaba? Da’ nu-i place medicina. Eu cu Vasilica, nevastă-mea, acolo am vrut să o băgăm. Ştii tu… doctorul este doctor. Da’ nu le are cu astea. E prea slabă. La anatomie şi cum îi mai zice, zoolofie, are note proaste. Şi nu merge. Poţi să dai cât vrei. Trebuie să fii şi ceva mai mare…. aşa, să ai vreo funcţie. Eu sunt talpă de prost de când mă ştiu şi îi ştiu şi pe ai mei din neam, că tot aşa or fost.
- Păi, ce faci cu ea? O ţii acasă sau ce? În fabrică, nea… se poate?! E frumoasă!
- Mă, nea… Am pe văru’ meu, care este notar, mă! Şi deunăzi vorbii cu el. Ştii cât de prost era, mă? Nu ştia nici să numere, mă, când a terminat a patra. Şi acum este mare notar. La fiecare act îi pică, mă, vine şi are, mă. Şi mi-a zis: “Bă; vere, bag-o, mă, pe fiinţa aia mică la Drept. Dai şi tu un porc. Dai şi tu două-trei vedre de vin. Şi dacă se duce şi ea într-o excursie la munte cu cineva de la partid, te faci şi tu că plouă, ai făcut-o, mă, magistrat. Toată viaţa, ea dă cu hotărârea, mă! Şi apoi nu ne va mai judeca nimeni, mă! Avem notar, fiică-ta judecătoare sau procuror şi mai băgăm pe unul şi am pus-o vere.”
Continuare »
Publicat de Viorel Muha in Memorii
8 Mai 2008
In piatră săpat-ai drum cu oaste de ape obosite, mângâind zări cu ochi de milenii şi secole trecute. Prin val şi văi rătăcitor şi-n zbatere de lăcaş de maluri tu spui:
- Iată-mă! Pentru tine aici sunt şi pentru toţi cei ce vor veni. Sunt pentru a şopti maiestuos călătorului cele văzute la ceas de noapte, prin unduiri de ape rătăcite, prin clipe de tăcere în lumini de lună pe ape coborâte, lumi uitate în trecere prin timpuri, prin glasuri nevăzute în depărtări de ape. Iţi spun că duc încet în timpuri vechi imagini neuitate. Tu, călătorule prin timp, ia aminte!
Chiar dacă bărci prin suliţi de undiţi şi oşti pogorâte prin piraţi astăzi vor ca adâncimi de sclipiri în unde de solzi să jefuiască, să rupă catargul depărtărilor, să ostoiasacă ce alţii au făcut prin neuitate veacuri, îţi spun că truda-i zadarnică.
Continuare »
Publicat de Viorel Muha in Memorii
17 Aprilie 2008
Clipe moarte de noapte, zbucium îngemănat cu zori, amorţirea conştiinţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este şi nu vrea să vină…
Seara, înghesuită între litere negre în alb, şi electronii lovind ecranul, se perindă prin faţa-mi care îl priveşte cu ochi obosiţi.
Oboseala conştiinţei existenţei zace aruncată pe cărări nenumarate cu viteze de timp diferite, căutându-şi drum prin şi spre destine necunoscute. Sticla suparată nu mă vede cu toate ca este un mare-mic ochi deschis spre un mare-mic univers.
Oare de ce înşiruirea de cuvinte doare câteodată?
Continuare »
Publicat de Viorel Muha in Memorii
3 Aprilie 2008
Am ieşit la poarta acestei vieţi să întâmpin noua naştere. Dincolo de răsărituri de stele am pus soare, o nestemată scânteie din foc stelar ce în plasmă portocalie a răsărit. L-am pus pe Meşterul Manole să scrie cu limbi de foc, în zid de flacără, cu litere din cărămidă roşie să ardă, pentru a construi zidul timpului.
Noi suntem cărămizi de timp, mai mici sau mai mari. Am luat un ou de timp şi l-am pus cu mielul dumnezeirii la masa cinei, cină de familie şi prieteni. Unul, întors cu gândul, a vrut să nu fie izbandă de bine. Ascuns în vânzare de viitor, înfaşurat în zâmbetul trădării, a nădăjduit că nu va duce crucea în spate prin timp. Nu a ştiut că pune pe umerii celor mulţi, grea povară în căruţe mari şi multe, înşiruite pînă poate spre infinit.
Continuare »
Publicat de Viorel Muha in Memorii
