24 aprilie 2019

„Ex voto” de Dimitrie Anghel

Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă…

Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vânt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde.

Poate mireasma asta ce stăpânea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită.

Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvârlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit.

Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 ianuarie 2019

„Oglinda fermecată” de Dimitrie Anghel

Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărâmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată…

În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vânăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii.

Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vânătul cer care se ofilea și în nemărginirea căruia înflorea o stea albă ca o crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrângea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea târzii de noapte.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 noiembrie 2018

„Fantome” de Dimitrie Anghel

E un amurg de toamnă târzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde.

Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însângerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul până aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrâne.

Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pământ, ca o arătare, a început să plângă un cântec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vântului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorânduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decât celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cânte un cântec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 6 aprilie 2018

„Bistriţa” de Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuDupă o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran.

Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești.

Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ce venise în țară sub cuvânt ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să aibă mai de aproape puternica familie a Pârvuleștilor, care era groaza mai multor prinți; dar rudenia aceasta nu fu destulă ca să sprijinească pe Moise împotriva furtunii ce cruzimea lui ridicase asupră-i, și banul Pârvu dimpreună cu Moise căzură în bătălia care acesta avu cu Vlad IX, orânduitul din partea Porții. Amândoi frații Pârvulești, cum și Moise-vodă, sunt îngropați în biserica Bistriței. Pârvuleștii sunt și zugrăviți în costum boieresc, anteriu și giubea, meși cu papuci, și la cap legătura turcească.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 iulie 2017

„Trubadurul” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea

Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.

„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.

De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 20 iulie 2017

„Mănăstirea Dintr-un Lemn” de Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuMulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal.

Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru categoria Memorii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2019
L Ma Mi J V S D
« iun.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii