22 mai 2017

„Cozia” de Grigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu

Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor.

În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel tron spun că se odihnea Mircea, care se află pictat înăuntrul bisericii, june încă, după cum era când a fondat-o. Statura lui e de mijloc, chipul blând și voios, ochii mari și albaștri, părul casta- niu-blond și bucălat. O parte din îmbrăcămintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciați: veșmânt scurt și spată, călțuni și culți, la genunchi are cusuți în fir vulturi cu două capete, pe deasupra poartă mantie roșie cu marginară de aur, și pe cap o coroană. Valorosul domn este înmormântat în biserică, în cea dintâi intrare; două mari pietre acoperă mormântul. Inscripțiunea uneia a început a se șterge, încât abia poți descifra câteva cuvinte și numele Mircea, iar pe cealaltă se citesc deslușit aceste cuvinte:

„Aici odihnește maica Teofana călugăriță, cu fie-sa doamna Florica și fiul seu Nicolae-vodă, leat 1425.”
Descoperire neașteptată și plăcută! Familia lui Mihai Viteazul în același mormânt cu bătrânul Mircea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 4 octombrie 2016

„Memorial de călătorie” de Grigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu

După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de…

Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: „Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat.” O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărește, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura, fiind sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 5 aprilie 2011

Barcelona

Acolo (Barcelona) a început totul… Acolo am înţeles cât de departe pot ajunge”
Pablo Picasso

Barcelona înseamnă o cultură veche de 2.000 de ani, arhitectură nonconformistă şi fotbal-spectacol, altfel spus istorie, artă şi divertisment, cele trei imprimându-se în memoria celor ce vizitează oraşul, la fel ca şi clima mediteraneană a locurilor.

Obiectivele turistice din Barcelona sunt influenţate de geniul lui Gaudi, şi acaparează atenţia vizitatorilor rămânând în mintea şi sufletul acestora pentru totdeauna.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...
 15 martie 2011

Viena

Viena este poarta către Europa de Est.
Niki Lauda

Există un nume pentru armonia unică dintre abstractul si concretul artei şi al puterii de a cuceri prin forme şi sunete ochii şi mintea, iar acela este Viena.

Despre Viena se poate spune că vizibilul şi invizibilul sunt în antonimie, însă arta este domeniul liber, prin excelenţă, în care contrastele precum acestea două intră în dialog, iar clădirile baroce şi muzica clasică ale Vienei sunt expresia acestui echilibru dintre arhitectură şi acordurile memorabile, precum cele ale lui Mozart, Strauss sau Brahms, echilibru mut, care prinde viaţă, însa, în inima celui care vizitează capitala Austriei, seducându-l.

O vizită în acest oraş înseamnă să cunoşti secole de istorie europeană prezentă în aproape toate obiectivele turistice din Viena.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...
 1 martie 2011

Paris

A respira Parisul, asta conservă sufletul.
V. Hugo

Oraşul pe care Bucureştiul interbelic îl copia, respirând si gândind in ritm cu acesta, poartă în peisaje, clădiri şi monumente viaţă şi energie şi o dăruieşte dacă se ştie contemplat, ţi se insinuează cu intreaga fiinţă în creier, îţi fură inima cu fiecare clipă petrecută printre locuitorii săi, căci nu întâmplător este asociat cu iubirea. Despre Paris se poate spune că este un oraş ce reuneşte vechiul şi modernul, clasicul şi romanticul şi le împleteşte armonios, creând, ca prin vrajă, armonie acolo unde contrastele ar trebui să creeze luptă imposibil de domolit. Îndrăgostiţii de artă, dar şi amatorii de viaţă de noapte işi pot găsi fericirea sub acelaşi cer, cel al Parisului…

Farmecul oraşului este conferit si de marea majoritate a fascinantelor obiective turistice din Paris.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...
 5 septembrie 2007

Alexandru Vlahuţă despre Galaţi

Alexandru Vlahuţă despre Galaţi

M-am gândit deseori că viaţa este, în marele ei adevăr, o continuă căutare: a locului de care ţinem de drept şi care ne e „acasă”; a omului care suntem de fapt şi pe care trebuie să-l devenim; a celuilalt om care ne completează întregindu-ne. Locul naşterii poate să nu fie, întotdeauna, locul în care suntem meniţi a rămâne, chiar dacă mulţi dintre noi cred că acolo le-a fost scris să-şi ducă zilele. Pentru mine n-a fost aşa; mi-am căutat fără să ştiu locul şi abia când l-am găsit mi-am dat seama că-l căutam. Mi-e frumoasă viaţa unde sunt şi nu am niciun regret că mi-am lăsat Dunărea în urmă, însă Galaţiul rămâne locul rădăcinilor mele şi nimic nu-mi poate scoate din suflet duioşia legată de el; nu-mi doresc să mă întorc acolo (dacă mi-aş dori, m-aş întoarce); însă liniştea pe care o resimt vizitându-l face parte din fiinţa mea şi n-aş mai fi întreagă fără ea. De aceea, îmi merg la inimă lucrurile frumoase, zise sau scrise, despre locul naşterii mele, de parcă mi-ar fi lăudată fiinţa şi mângâiată fruntea.

Iată cum descrie Alexandru Vlahuţă „Galaţii” în „România pitorească„…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...


Aceasta este arhiva pentru categoria Locuri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii