19 iulie 2018

Suferinţa ca imposibilitate posibilă

Suferința este înspăimântătoare.

Și dacă s-ar limita numai la atâta, să înfricoșeze sufletul din om, încă ar fi bine și tolerabil. Dar nu, suferința nu se mulțumește cu resturi de coșmar, ea ori este totală, infinită ca intensitate și atât de copleșitoare, încât până și energia pură din care e alcătuit sufletul se simte, ca orice bucată brută de materie, strivită și stoarsă de conținut, ori complet absentă din ființa celui pe care ar fi putut în alte condiții să-l distrugă.

Suferința trebuie musai să fie desăvârșită și perfectă. Ea nu suportă grade de comparație și cel mai mult urăște să fie asemuită altor trăiri, altor stări care din când în când mai sunt în tranziție prin om.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 16 iulie 2018

Omul (Felii de Timp)

Omul este cea mai ciudată fiinţă, de fapt unica fiinţă raţională în neraţionalul existenţei! Ce vine din vânt și nu din adânc, în vânt se duce! Omul poate fi cel ce poate curăți și îndrepta orice, dar poate fi și distrugătorul celor care l-au creat. El poate fi distrugătorul chiar și-al propriei sale existențe.

Cât trăiești să ai grijă de minte ca să nu te bage-n ceață, sau în întuneric. Să ai grijă de inimă, ca să bată numai pentru adevăr, pentru iubire și viață! Să nu–ți vinzi sufletul, că tot ce-ai fost în existența ta va fi șters, ca și cum nu ai fi fost niciodată! Pomenirea nu-i numai de bine. Multe suflete rănite, prin multe generații nu uită. Istoria și trecutul fiecăruia, ale noastre, ale tuturor, sunt dovada.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...
 12 iulie 2018

Dragostea ca emoţie logică

Mulți spun, probabil și crezând în vorbele lor, că dragostea, cea autentică (despre care toți aceștia afirmă că e necondițională!), nu-i decât sentiment pur, cu alte cuvinte, un fel de descărcare electrică (sau hormonală sau o întrepătrundere greu de deslușit între latura electrică și hormonală a trupului) pe care o simți atunci când îți place cu adevărat de cineva.

Dacă dragostea reală ar fi doar atât, un fulger (doar nu degeaba francezii au venit cu expresia coup de foudre!), înseamnă că numai ceea ce este ea de bună seamă, dincolo de sfera imediatității emoției pe care o exprimă, dar și pe care o… încarcă, nu este și nu poate, nicidecum, fi.

Căci asemenea dragoste este, din toate punctele de vedere, un simplu fulger. Practic, nu vezi nici când apare pe firmamentul ființei tale (ca să vorbesc pompos, à la Rică Venturiano), nici când dispare de pe el, dar nici măcar, nu ai tu, subiect direct al dragostei, cum să vezi sau, mai degrabă, cum să-i percepi, existența, atât de sumară va fi fost ea în această lume.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 5 ianuarie 2018

„Cauza pesimismului în literatură şi viaţă” de Constantin Dobrogeanu-Gherea

Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sunt neajunsuri fatale care țin de marginile restrânse ale unui articol. Foarte des se întâmplă să nu fii înțeles așa cum ai fi dorit, pentru că n-ai avut destul spațiu pentru a-ți explica gândirile în toată întinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul și spațiul restrâns al unui articol sunt de vină, ci de multe ori și nebăgarea de seamă a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul… din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit.

Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în urmă desiluzionate de fapte, și astăzi ele respiră în această deziluzie.” Ceea ce pot zice cu siguranță e că dl Petrașcu nu m-a priceput, poate din cauza mea. În orice caz pentru mine pricina hotărâtoare a decepționismului ori pesimismului e alta. În articolul meu Decepționismul etc. am formulat în căteva rânduri părerea mea asupra cauzei ori cauzelor pesimismului. Și aceste rânduri, pentru mai mare siguranță, le-am subliniat. Iată-le: „Pricina decepționismului nostru, a decepționismului poeților noștri, obârșia lui, sunt anomaliile societății burgheze. Pricina boalei veacului e starea patologică a civilizațiunii burgheze”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 27 decembrie 2017

„Tata” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelCa un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el până ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropându-te sub el.

Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vâlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întâii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor?

După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărându-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvârlind scântei orbitoare. Vânturile întâmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfâșie; sclipitorii ochi pândeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă până la tine.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 25 decembrie 2017

„Geniul neprihănit” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolSe tânguiesc iarăși editorii că nu se vând cărțile. Se tânguiesc peste măsura văicărelilor dinadins stereotipate pentru a fi zilnic servite scriitorilor încărcați de manuscris și fometoși de onoare… Eminescu, Vlahuță, Caragiale, marii scriitori în viață nu se desfac decât foarte domol, dacă nu sunt chiar scandalos neglijați pe piață.

Sărăcia, concurența din partea spiritului sportiv, înălțarea generală a voinței în dauna inteligenței – de toate aceste explicații ni s-au ostenit de mult urechile, ni s-a plictisit capul. Sunt înțelese și admise fără rezistență. Criza librărească ne poate însă aduce aminte o altă întrebare, de care nu se pomenește adesea, deși are interesante legături cu chestia cetitului : cât citesc literații de meserie ei singuri, și ce fel de lectură își aleg?

Era odată, aici la noi, de șic consacrat, ca literații să citească puțin și pe apucate. Literații în înțeles restrâns, adică poeți, povestitori, autori dramatici. Se ziceau ei pe atunci și „autodidacți”, cu o întrebuințare cam liberă a cuvântului – și aceasta constituia ca un fel de diplomă specială scriitorilor literari. Asta era mai cu seamă pe vremea lui Caragiale-Vlahuță-Delavrancea. Eminescu, în această privință, a fost un izolat, cu dragostea lui aprinsă și serioasă de învățătură.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...


Aceasta este arhiva pentru categoria Eseuri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii