16 august 2018

Despre cele două naturi incompatibile ale omului

O întrebare mă tulbură cumplit și-mi tocește întruna mintea în ascuțișul perfid, deja bont, al necunoașterii. (Căci, da, există și un fel de ignoranță insurmontabilă, de sistem, care face parte integrantă din entuziasmul în genere, prin natura sa, propulsor al cunoașterii și al emancipării care rezultă din vărsarea sa efectivă în natura umană).

Această întrebare mistuitoare și torționară ar putea fi pusă în cuvinte astfel:
De ce omului nu-i pasă, fie deloc, fie într-o cantitate absolut neglijabilă, de propria sa natură umană?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 9 august 2018

Despre nimicul lumii

Unii spun că nu se tem decât de ce generic se numește divinitate.

Cu alte cuvinte, de ce aceștia se tem e de fapt un prea plin ființial, un exces ontic, lor le este frică de Prezența în sine, oricare ar fi ea și orice ar însemna cu adevărat, iar, dacă facem o reductio ad absurdum a ceea ce le creează atâtea spaime, încât se simt nevoiți să adopte, cât de cât, un cod moral, vom trage doar o singură concluzie: se simt înspăimântați și, ca atare, controlați, de Ceva, de chintesența lui Ceva, de ipostazierea ideală, în înțeles platonician, a lui Ceva, la care participă, prin methexis, oricare alt ceva personal al individului.

Eu, în schimb, nu mă tem de niciun ceva, nici de vreun ceva al meu propriu, nici de cine știe ce paradigmă supremă a sa, din care acest ceva potențial al meu se va fi trăgând.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 2 august 2018

Cum de răul se naşte exclusiv din bine

Mizeria umană e atât de mare, încât degeaba te mai miri. Degeaba te mai întristezi. Degeaba (poate) te mai scandalizezi. De ea nu ai pur și simplu unde te ascunde. Iar de-ai vrea cumva să fugi de efectele ei, tot degeaba. Mizeria umană se află în toate, o poți găsi până și în rarele colțuri morale ale naturii umane, pe care nu doar că reușește cu brio să le paraziteze, ceea ce încă ar fi… acceptabil, dar cărora le preschimbă chiar și natura fundamentală, chiar și rolul, trecându-le, în mod pervers, în rândul cauzelor producătoare de urâtul divers ce-l definește pe om.

Și astfel ajungi la concluzia întoarsă pe dos că, de fapt, mizeria umană s-a născut nu și din mai multă mizerie umană, ci exact din opusul său, din absența ei, din partea infimă a naturii umane care nu o cunoaște.

Ce exemplu să dau (căci ele sunt cu nemiluita)?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 26 iulie 2018

O interpretare filosofică a blestemului

Ca să spun, în termeni oarecum filosofici, ce este blestemul, trebuie întâi și întâi să construiesc următorul model al naturii.
Să zicem că realitatea este nucleul dur al naturii.

Apoi să zicem că timpul care se scurge, adică temporalitatea in actu, și nu in potentia, reprezintă fundația pe care stă (sau pe care se sprijină în perpetuitate) realitatea.

În fapt, timpul care se scurge e ca o fundație pentru realitate numai în măsura în care acesta (timpul metaforizat ca fundație) poate fi vizualizat drept bază a realității, pe care ea, întreagă, funcționează.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 19 iulie 2018

Suferinţa ca imposibilitate posibilă

Suferința este înspăimântătoare.

Și dacă s-ar limita numai la atâta, să înfricoșeze sufletul din om, încă ar fi bine și tolerabil. Dar nu, suferința nu se mulțumește cu resturi de coșmar, ea ori este totală, infinită ca intensitate și atât de copleșitoare, încât până și energia pură din care e alcătuit sufletul se simte, ca orice bucată brută de materie, strivită și stoarsă de conținut, ori complet absentă din ființa celui pe care ar fi putut în alte condiții să-l distrugă.

Suferința trebuie musai să fie desăvârșită și perfectă. Ea nu suportă grade de comparație și cel mai mult urăște să fie asemuită altor trăiri, altor stări care din când în când mai sunt în tranziție prin om.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 16 iulie 2018

Omul (Felii de Timp)

Omul este cea mai ciudată fiinţă, de fapt unica fiinţă raţională în neraţionalul existenţei! Ce vine din vânt și nu din adânc, în vânt se duce! Omul poate fi cel ce poate curăți și îndrepta orice, dar poate fi și distrugătorul celor care l-au creat. El poate fi distrugătorul chiar și-al propriei sale existențe.

Cât trăiești să ai grijă de minte ca să nu te bage-n ceață, sau în întuneric. Să ai grijă de inimă, ca să bată numai pentru adevăr, pentru iubire și viață! Să nu–ți vinzi sufletul, că tot ce-ai fost în existența ta va fi șters, ca și cum nu ai fi fost niciodată! Pomenirea nu-i numai de bine. Multe suflete rănite, prin multe generații nu uită. Istoria și trecutul fiecăruia, ale noastre, ale tuturor, sunt dovada.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...


Aceasta este arhiva pentru categoria Eseuri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

august 2018
L Ma Mi J V S D
« iul.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii