2 Septembrie 2010
Am făcut o dată greşeala de a crede că se poate fugi de lecţiile de viaţă neînvăţate. Numai că, fugind, eşti nevoit să o iei iarăşi de la început, să clădeşti un nou loc sub soare pentru tine, ca, într-o bună zi, să te trezeşti prins în aceeaşi situaţie pe care ai părăsit-o, ca într-o cursă de şoareci. De atunci, nu mai fug. Nici de ceilalţi, nici de mine. Duc bătăliile cu mine însămi acolo unde viaţa mi le impune. Fiindcă, în realitate, nu există alte bătălii în afară de cele cu noi înşine.
Luptele cu ceilalţi sunt asemenea luptelor cu morile de vânt. Cu înfrângeri şi victorii iluzorii, pentru că, în cele din urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere. Şi cele mai grele încercări sunt cele care ne atacă amorul propriu. Pentru omul inteligent nu este greu să-şi dea seama cum stau lucrurile, ci să ascundă asta, dacă deconspirarea nu aduce prejudicii sau beneficii decât orgoliului. Înainte îmi reprimam cu greu replicile usturătoare, acum nici nu-mi mai vin, aşa cum nu-i vin unui om paşnic gânduri de război.
Continuare »
Loading ...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
19 August 2010
Trăim într-o lume plină de sunete. Mai bine zis, trăim într-o lume plină de semnificaţii date sunetelor pe care mintea le recunoaşte sau le poate asocia. Aceste semnificaţii au creat reflexe atât de adânci în firea noastră, încât aproape că nu mai putem reacţiona altcumva, decât în raport cu ele, fără să simţim că ne sunt afectate anumite funcţii psihice. De fapt, noi nici nu auzim sunetele, ci răspunsul psihologic pe care îl dăm la producerea lor.
Sirena unei ambulanţe nu emite pur şi simplu unde sonore, ci valuri concentrice de nelinişte, pe care le lăsăm să se strângă în jurul sufletului, ca un laţ. Zbârnâitul soneriei e un arc care ne propulsează către uşa de la intrare - e sunetul curiozităţii sau al bucuriei de a întâmpina oaspeţi. Clinchetele clopoţeilor se prefac în fulgi de zăpadă - e sunetul sărbătorilor de iarnă. Răpăitul ploii pe geam e sunetul vremii mohorâte. Toate ne induc o stare anume, o predispoziţie, care la rândul ei dă naştere unui proces complex de corelaţie…
Continuare »
Loading ...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
12 August 2010
Sunt oameni alături de care îţi trăieşti viaţa ca şi când ai citi o carte. Conversaţiile cu ei sunt asemenea scrierii unui poem. Niciun cuvânt pe care îl spui sau ţi se spune nu se pierde în rumoarea gălbuie a lumii, ci se aşterne frumos pe o pagină albă şi se rânduieşte în viaţa ta…
Dincolo de avertismentul biblic, anume că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt pe care l-am rostit, dincolo de teoria lui Swift, cum că vorbirea ne afectează capacitatea pulmonară, dincolo de puterea mai mică sau mai mare a cuvintelor, dincolo de orice valoare acordată, dincolo chiar de informaţia utilă pe care o reprezintă, nu pot să nu stau şi să mă minunez de obiceiul oamenilor de a pălăvrăgi despre viaţa lor.
Despre isprăvile copiilor, despre târguielile de la piaţă, preferinţele lor meschine, obiceiuri domestice, întâmplări zilnice atât de mărunte şi amintiri fără nici o noimă pentru altcineva decât ei înşişi, încât, fără să vreau, îmi vine în minte imaginea unui strop de apă lovind o ciupercă otrăvitoare.
Continuare »
Loading ...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
5 August 2010
Întotdeauna suntem tentaţi să împărtăşim experienţa noastră celorlalţi, fără să ne punem niciodată întrebarea dacă prin asta facem un rău sau facem un bine. Ce înseamnă îndemnul lui Hristos, acela de a nu fi o piatră de poticnire pentru semenii noştri? Unde este acea graniţă fragilă dintre a avertiza un om şi “a-l sminti”?
Fiecare dintre noi am avut experienţe neplăcute cu o persoană la un moment dat. Dacă împărtăşeşti impresiile tale negative altui om care nu a cunoscut-o niciodată sau abia a cunoscut-o, chiar şi fără să vrei îi imprimi aceluia o atitudine suspicioasă, ofensiv-defensivă, în legătură cu persoana în cauză. Acela nu va mai putea să trăiască o experienţă proprie cu ea, necontaminată de impresiile tale, nu va mai fi în stare să o perceapă şi să stabilească o relaţie pur personală. Deja l-ai smintit pe acel om, pentru că l-ai întors împotriva semenului tău. Iar pentru semenul tău ai fost o piatră de poticnire, fiindcă nu i-ai dat nicio şansă să se ridice în ochii celuilalt.
Continuare »
Loading ...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
22 Iulie 2010
- Hei, tu, cel ce te caţeri pe margini de lume şi ne trimiţi lumină prin întuneric, apoi cobori prin razele tale revenind cu aceaşi putere peste vremuri, multe mii, pătrunde în noi ca să răsărim la fel ca tine, în fiecare zi. Tu, de fapt, tot urci! Noi coborâm. Prometeu nu a murit, este tot acolo şi carnea sinelui său sfârşiată, curge peste noi cu durere. Tu trimiţi spre noi dreaptă linie şi noi stăm strâmbi, rotundul fiindu-ne curbura spinării aplecate, spre oameni de întuneric. Învaţă-mă şi pe mine cel ce renasc în fiecare zi, prin cei mulţi, noi cei care sunetul vieţii ţi-l dăruim, ridicând tremurânde gene prin pruncii noştrii cu ochii miraţi pentru prima oară în această lume, spre lumina ta, sămânţă de nou început, să ne trezim într-o zi la fel ca tine şi să avem aceeaşi putere.
Continuare »
Loading ...
Publicat de Viorel Muha in Eseuri
15 Iulie 2010
Pământul este rotund. Cred că şi viaţa noastră e rotundă, într-un fel confuz, deoarece ne tot scoate în cale, oricât de departe am merge, oameni, lucruri, situaţii care ne întorc în timp şi ne silesc să retrăim sentimentele netrăite până la capăt, să înfăptuim lucrurile pe care le-am abandonat cândva, să reacţionăm corect în situaţiile în care altădată am greşit. Sunt ca nişte procese în retrospectivă, pierdute iniţial, şi pe care destinul ne dă cumva şansa să le evaluăm mai bine şi, poate, să le câştigăm. Altfel nu-mi explic de ce apar în viaţa mea oameni care seamănă izbitor fizic şi temperamental cu alţi oameni care mi-au marcat într-un fel sau altul existenţa, determinându-mă să am faţă de ei reacţii iraţionale şi greu de înţeles. Dacă visele spun ceva despre neîmpliniri, despre căutările lăuntrice, despre eşecuri şi dorinţe nemărturisite; dacă ne-am închis rănile fără să le fi curăţat îndeajuns, pentru a se putea vindeca, şi dacă ignorăm aceste mesaje care povestesc despre noi înşine, atunci viaţa ne scoate în cale mesageri.
Continuare »
Loading ...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
