Cartea lui Ihsan Oktay Anar propune cititorului o lume fabuloasă, la graniţa dintre real şi fantastic, cu personaje pitoreşti, desprinse din medii dintre cele mai diverse şi animate de ţeluri adeseori surprinzătoare. La fel de fabulos este şi Istanbulul lui Ihsan Oktay Anar - un oraş cu repere istorice amăgitoare, în care reveria se împleteşte cu legenda, iar realitatea cu ficţiunea, în care se ţes intrigi şi se visează intens. Un oraş al lumii, din care se pleacă şi în care se revine cu naturaleţe, un oraş cosmopolit, deschis explorării şi cunoaşterii, un oraş cu faţete şi valenţe multiple, în care coexistă destine şi identităţi aparte.
S-a înţepenit în mintea oamenilor credinţa că “dacă vezi filmul, ai citit cartea”. Nimic mai puţin adevărat. Confuzia care se face în mod grosolan şi cu insistenţă, este între “poveste” şi “fel de a spune povestea”. Când vine vorba despre marea proză, nu întâmplările în sine au drept consecinţă valoarea unei cărţi, ci modul de a le povesti şi de a construi personaje. Arta unui mare prozator nu este dată (decât parţial) de capacitatea de a inventa evenimente, ci mai ales de talentul de a le relata, de a pune la treabă imaginaţia cititorului prin puterea de sugestie a cuvintelor. În plus, “vizualul” este mult-mult-mult în urma putinţei omului de a-şi “închipui”, prin urmare produsul gata făcut şi redus la imagine, la gest, nu va avea nicidecum forţa insinuării lingvistice.
Să luăm ca exemplu un fragment scurt din “Moromeţii” lui Marin Preda. Iar ca să folosească demonstraţiei, sfatul meu este să vedeţi acum (exact în momentul acesta) pelicula, după care continuaţi să citiţi.
Poetul, prozatorul, şi traducătorul Mihu Dragomir – pe numele său adevărat înscris în certificatul de naştere, Mihail C. Dragomirescu se năştea, în 24 aprilie 1919, la Brăila într-o familie de învăţători. Fiind elev în clasa a III-a, «editează», cu banii de buzunar (2 lei), o «revistă» intitulată “Lumea copiilor”, scrisă şi desenată de mână. Tirajul a fost de doar două exemplare: unul pentru colecţia «redacţiei», al doilea, pentru sora sa, singura abonată.
În anul 1929 devine elev, timp de patru ani al Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila, perioadă în care participă la concursuri literare, ia lecţii de muzică, compune jocuri de cuvinte încrucişate şi colaborează la revistele Rebus, Curentul jocurilor şi Revista jocurilor. Începând cu clasa a V-a este transferat ca intern la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti, unde înfiinţează Asociaţia rebusistă Gheorghe Şincai, dar în toamna anului 1934 revine la Brăila la Liceul Comercial Petre Bancotescu.
Romanul “Poduri suspendate” de C.I. Bogdan este un omagiu adus “oamenilor în alb”, şi ca un corolar, sentimentului înalţător al iubirii.
Subiectul este simplu: un medic, Mihu, cunoaşte o tânără ingineră, Ana, căreia îi descoperă întâmplător un cancer. O internează la Institutul oncologic şi o salvează datorită unui medicament descoperit de el, dar încă neomologat. Remarcabile în acest roman sunt numeroasele pagini de analiză psihologică a celor două personaje principale: Ana şi Mihu, care au o individualitate definitorie. Autorul, în persoana doctorului C.I. Bogdan, este un scriitor autentic, matur în ale scrisului, foarte stăpân pe mijloacele sale de expresie şi pe universul pe care îl explorează. “Poduri suspendate”este un roman tonifiant, pe care îl recomand cu căldură pentru a fi citit.
Spicuiri din romanul “Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
Gabriela. Un nume! Un om! Un destin! Un suflet care a cunoscut zborul, dar acum se recunoaşte prizonier al unei singurătăţi aurite. Condiţiile materiale ale familiei în care s-a născut, educaţia deosebită primită, seriozitatea cu care a terminat facultatea prevesteau pentru ea un drum al reuşitelor pe toate planurile. Dar, de cele mai multe ori, Dumnezeu are pregătite pentru fiecare din noi alte planuri decât ale părinţilor sau chiar ale noastre. Trăim cu iluzia că doar de noi depinde să reuşim, că este suficient să avem o diplomă importantă, condiţii materiale care să ne asigure bunăstarea şi independenţa, părinţi devotaţi, prieteni influienţi şi drumul nostru spre culmea gloriei va fi presărat doar cu flori.
Nimic mai fals! Asfaltul perfect al autostrăzii succesului, coboară uneori foarte abrupt, în noroiul adânc al unui drum de neânţeles pentru cei care îşi privesc descumpăniţi picioarele învinse de paşii chinuiţi ai eşecului şi disperaţi, strigăm spre Cer: “Doamne, de ce eu?” Şi nu întotdeauna, primim şi răspunsul. Fiecare clipă a vieţii noastre este îngăduită şi ocrotită doar de Dumnezeu. Doar El rânduieşte rosturile noastre. Restul, e doar iluzie!
Capitolul întâi al romanului “Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
- Prima parte -
Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!
Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!
Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.
