Cărţi

 9 Martie 2010

Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti

Vineri, 12 martie 2010, continuă la Uniunea Scriitorilor din România seria de conferinţe “Mitologii urbane. Oraşul şi literatura”, de această dată cu Doina Ruşti, vorbind şi despre cartea sa “Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti”.

 3 Martie 2010

Floarea de cactus

Teatrul Metropolis din Bucureşti continuă tradiţia de a aniversa mari actori ai teatrului românesc. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de carieră, Adela Mărculescu va fi sărbătorită duminică, 7 martie 2010, ora 18:00. Marcarea acestui eveniment se va face şi prin lansarea cărţii “Adela”, scrisă de Olga Mărculescu şi Ion Moldovan, urmată de premiera oficială a spectacolului “Floarea de cactus” după Barillet şi Gredy, într-o montare plină de inspiraţie semnată de Alice Barb.


Continuare »

 2 Martie 2010

Pictoriţa din Shanghai

Pictoriţa din Shanghai

Humanitas Fiction organizează miercuri, 3 martie 2010, ora 18:00, la Cărtureşti, în ceainărie (str. Arthur Verona), lansarea celei mai noi apariţii în colecţia “Raftul Denisei”, romanul “Pictoriţa din Shanghai” de scriitoarea americană Jennifer Cody Epstein. Vor vorbi Simona Kessler, Dana Savuică şi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. Un fragment din roman va fi pus în scenă de Claudia Imre împreună cu Cristina Roman Maxim (pictură), Ştefania Rotaru (muzică) şi Marian Răducu (interpretare).

Publicat în peste cincisprezece ţări, romanul “Pictoriţa din Shanghai” îşi poartă cititorul pe apele tulburi ale fluviului Yangzi, în camerele Salonului Eternei Splendori, în cosmopolitul Shanghai antebelic, în Parisul boem al „anilor nebuni“ şi în China răvăşită de război civil şi aflată în prag de revoluţie, reconstituind spectaculoasa poveste adevărată a lui Pan Yuliang, una dintre cele mai fascinante şi nonconformiste personalităţi artistice chineze ale secolului XX.

Continuare »

 1 Martie 2010

„Insula femeilor” de Valeriu Butulescu – un spectacol încântător la Clubul Dramaturgilor

Insula femeilor” – efervescenta piesă de teatru semnată de Valeriu Butulescu - a fost încununată cu laurii supremi, primind Premiul I la Festivalului Comediei Româneşti FESTCO 2009. Evenimentul nu a trecut neobservat în lumea scenei. Această comedie „erotică” a intrat în atenţia unor importanţi regizori, iar Uniunea Scriitorilor, prin Clubul Dramaturgilor a organizat la Bucureşti, la sfârşitul lunii februarie o dublă manifestare: lansarea volumului „Insula femeilor” şi spectacolul lectură al aceluiaşi text, pus în scenă de regizorul Mircea Marin.


Continuare »

 24 Februarie 2010

K. Arta iubirii

K. Arta iubirii

La Humanitas Fiction a apărut romanul “K. Arta iubirii” de Hong Ying Publicat în peste douăzeci şi cinci de ţări, încununat în Italia, în 2005, cu prestigiosul Premio Roma, aflat pentru mai multe săptămâni în fruntea listelor de vânzări din Germania şi Marea Britanie, “K. Arta iubirii” porneşte de la o poveste adevărată, reinventată cu o extraordinară intensitate.

În China anilor treizeci, Julian Bell, nepotul Virginiei Woolf şi răsfăţatul Grupului Bloomsbury, o întâlneşte pe misterioasa scriitoare Lin Cheng, considerată o Katherine Mansfield a Orientului. În timp ce armata japoneză face raiduri sângeroase într-o ţară slăbită de războiul civil, Julian încearcă să pătrundă tainele culturii chineze, sperând ca această experienţă să-i aducă şi cunoaşterea de sine. Lin îl iniţiază în vechea Artă daoistă a iubirii, prin care senzualitatea devine treaptă în evoluţia spirituală. Ciocnirile între civilizaţii, între yin şi yang, între tradiţie şi modernitate creează un câmp de tensiune în care povestea lor de dragoste rezistă tocmai prin fragilitate. Julian simte însă chemarea revoluţiei, visându-se un om de acţiune, pe când Lin contemplă gândul sinuciderii, ca evadare dintr-o căsnicie stearpă şi o lume care nu se poate hotărî între vechi şi nou.

Continuare »

 23 Februarie 2010

Mitologia Bucureştiului

Sorin Alexandrescu vorbeşte în avampremiera conferinţei din 26 februarie 2010, din ciclul “Mitologii urbane. Oraşul şi literatura”



  • Cele mai recente comentarii pe blog