30 Decembrie 2009
Bios este un robot industrial care caligrafiază Biblia pe un sul imens de hârtie. La fel ca un vechi călugăr în scriptoriu, robotul practic desenează literele cu mare precizie şi măiestrie, reproducând textul sacru cuvânt cu cuvânt. Începând cu “Pentateucul” lui Moise din Vechiul Testament, Bios scrie pe parcursul a şapte luni întreaga Biblie. Toate cele 66 de cărţi ale Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament sunt caligrafiate, conform tradiţiei ebraice, pe suluri de hârtie şi apoi păstrate în biblioteca instalaţiei mecanice.
Continuare »
Publicat de Silvia Velea in Articole
23 Noiembrie 2009
Act de cultură cu efect civilizator, scrisul stă la baza artei albe, care a propulsat viaţa omului de Neanderthal, ajutat să iasă din peşteri spre a deveni după multe milenii de autoperfecţionare călătorul intergalactic al mileniului III.
Privit din perspectivă istorică, drept proces dezvoltat de-a lungul secolelor, scrisul, acel „sistem de semne grafice convenţionale conceput pentru redarea cuvintelor şi a gândirii” a marcat atât evoluţia societăţii umane cât şi descoperirea focului. Întocmai acestuia din urmă, scrisul şi-a dobândit o aură legendară, ce face dificilă fixarea lui în timp şi spaţiu.
Una dinre problemele cele mai importante pe care omul a trebuit să o rezolve spre a putea să comunice în scris, a fost cea a suportului material, pe care el avea să-l inventeze.
Continuare »
Publicat de Genovica Manta in Articole
12 Februarie 2009
“Nu ştiu cum vor fi alţii, cât despre mine, ştiu atâta că pierd măsura timpului de îndată ce rămân pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatic, când adică, biruit de dragostea neînfrânată a singurătăţii, îmi şterg urma dintre oameni şi mă mistui sub îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii, ca o frunză mânată de nestatornicia vânturilor”
(Calistrat Hogaş)
Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.
Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.
Continuare »
Publicat de Genovica Manta in Articole
29 Ianuarie 2009
În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1
Pe o asemenea structură bipolară se axează şi “Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum “Isabel şi apele diavolului” sau “Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.
Continuare »
Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Folclor, Fragmente literare
13 Ianuarie 2009
“Acum, deci, rămân aceste trei: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este Dragostea.” (1 Corinteni 13:13)
Sunteţi probabil cu toţii familiari cu versetul care zice că mulţi aleargă după Premiu, dar numai unul singur ajunge la el… Foarte înţelept… dar oare am înţeles noi chintesenţa mesajului?…
• Acela care ajunge la Premiu trebuie să fie Lumină şi să răspândească lumină în jurul său.
• Acela care ajunge la Premiu trebuie să fie în Iertare şi să dea iertarea celor din jurul său.
• Acela care ajunge la Premiu trebuie să fie Iubire şi să cultive iubirea în jurul său oriunde ar merge.
Continuare »
Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Articole
6 Ianuarie 2009
Unde ar fi harul lui Dumnezeu, dacă?…
Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar da pe înţelesul nostru, dacă ar îngădui să ne pună la dispoziţie toate cele pe care dorim să le cunoaştem şi mai ales, să ne şi placă descoperirea făcută despre ele, dacă acestea s-ar încadra armonic stilului nostru de viaţă şi s-ar include categoriilor la care am aderat (conştient sau nu): principii, încredinţări, religii, definiţii, etichete, şabloane, dogme, etc… atunci, unde ar mai fi harul lui Dumnezeu? Toate acestea sunt bazate pe lege şi nu pe credinţă, toate acestea ar fi date exacte şi studii, nu credinţă şi nu har. Totul ar fi logic şi firesc… acceptarea şi iubirea n-ar mai curge din har şi gloria Domnului… ci ar decurge din fapte cercetate şi studii amănunţite şi îndelungi, ar fi automat şi firesc valabil să iubeşti ce îţi place şi să faci ce iubeşti… ori legea lui Cristos este străină de cunoaşterea prin lege.
Continuare »
Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Articole
