10 decembrie 2009

Despre a cere

Silvia VeleaOricui îţi cere să-i dai. E cineva care să nu fi citit îndemnul acesta biblic? E cineva care atunci când i se cere ceva să nu se întrebe pe loc dacă are acel lucru? Care să nu se întrebe apoi dacă acel lucru îl are de dat altora sau atât cât să-i ajungă sieşi? Şi să refuze uneori să dea, îndoindu-se că puţinul oferit l-ar ajuta cu adevărat pe celălalt?

Cei care vin să ceară de la noi par să nu se mai sfârşească niciodată, vin întruna, ca nişte râuri izvorând din piatră seacă şi grăbindu-se tumultuos înspre marea inimii noastre. Câte braţe şi guri să mai deschidem, ca să-i cuprindem pe toţi în delta generozităţii şi a dragostei? Ciudat, atunci când oamenii vin şi cer de la noi, ne simţim şi ne înţelegem pe deplin sărăcia. Nu sărăcia avuţiilor sufleteşti şi materiale, ci sentimentul limitării la ceea ce credem că avem de fapt. Dar a fost vreodată cineva curios să afle cu ce rămâne după ce a dat tot ce i s-a cerut?

Se spune că nu poţi da de unde n-ai. Şi bunul nostru simţ nu se îndoieşte de asta. Ba mai mult, am mers cu „filozofia” până la a ne dezvinovăţi, spunând că de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere. Oare aşa să fie? Nu cumva Dumnezeu ne cere să dăm şi de acolo de unde nu avem? Să dăm ce nu avem? Dăruindu-le altora, nu dobândim şi noi? Îngrijindu-ne de bunăstarea sufletească şi materială a celorlalţi, nu ne îngrijim, de fapt, de propria noastră bunăstare? Nu cumva acesta este miezul ideii de sacrificiu, în aspectul său paradoxal? Nu cumva aceasta este o taină-mecanism care trebuie înţeleasă şi aplicată corect? La urma urmei, Leon Bloy s-ar putea să aibă dreptate: nu se ştie cine dă şi cine primeşte.

Eseu de Silvia Velea

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

2 thoughts on "Despre a cere"

  1. Delia spune:

    Fraza asta a lui Bloy m-a urmarit din adolescenta. Nu am inteles-o. Apoi am aflat ca un intelept monah roman spunea ca ai nu ce pastrezi, ci ceea ce daruiesti. Din nou nu am inteles. Dar asta vine cu vremea. Iar vremea ma pune acum fata in fata cu paradoxul de nu ma recunoaste in felul meu de gandi de acum cativa ani. Nu mi-am insusit gandirea altora, ci am ajuns sa ma conving de ea prin traire.
    Este mai draga sufletului bucuria daruirii decat bucuria pastrarii. Fiindca pastrarea inseamna insingurare; bucuria, impartasire.

  2. Costel Zăgan spune:

    Dragostea este cea care ne poate da sau ne poate lua totul: depinde cât îi dăruim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook