20 aprilie 2016

Descărcate de pe Citatepedia, două piese de Valeriu Butulescu în Festivalul de Teatru de la Harghita

Organizat sub genericul „Teatrul este poezie ce se desprinde din carte şi devine omenească” (Federico Garcia Lorca), Festivalul Concurs de Teatru Şcolar de la Harghita îşi propune „stimularea creativităţii, a dezinvolturii în exprimare, a inovaţiei şi a imaginaţiei elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal.” Se încearcă acest demers prin participarea tinerilor, în număr cât mai mare, la activităţi extraşcolare şi extracurriculare iniţiate de instituţiile de învăţămant.

Programat a se desfăşura pe durata acestei săptămâni, Festivalul-Concurs de Teatru Şcolar are în program piese cunoscute, semnate de I.L. Caragiale, Tudor Muşatescu, Victor Ioan Popa, Fraţii Grimm etc.

Festivalul se deschide cu piesa „Pacea cu zmeii” de Valeriu Butulescu, montată de trupa de teatru a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa, regia fiind semnată de Hingan Tifrea Anca Maria. În programul acţiunii piesa este prezentată astfel:

„Pacea cu zmeii” este o parodie realizată după poveşti clasice care îi au ca protagonişti pe Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana. Aceştia nu mai sunt ceea ce erau în poveşti, ci oameni simpli ce nu se pot adapta lumii în care trăiesc. Ileana pare că s-a obişnuit cu statutul social pe care-l are acum, însă Făt-Frumos se mulţumeşte doar cu numele pe care îl deţine şi nu vrea să aibă nici o altă ocupaţie. Calul este în două picioare, iar Zmeul-Zmeilor nu mai este personaj negativ, ci un personaj cu maniere, un gentleman. Acţiunea este precedată de personajul Pepelea, o întruchipare a râsului.

În aceeaşi zi este prezentată şi comedia amară „Veşnicie provizorie”, montată de prof. Cristina-Lenuţa Coşarcă. Este piesa cea mai jucată şi cea mai premiată a lui Valeriu Butulescu (10 premii, inclusiv Premiul Uniunii Scriitorilor la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, 15 premiere, cu spectacole în Slovacia, Cehia, la Teatrul Naţional din Republica Moldova, la Teatrul Naţional Bucureşti). În programul festivalului de la Harghita, piesa este prezentată succint, dar la obiect:

Doi bătrâni săraci aşteaptă pensia, însă între timp un hoţ vrea să-i jefuiască dar nu găseşte nimic. Tragicul şi comicul se îmbină fiind prezentate aspecte din realitate.

Iată că teatrul lui Valeriu Butulescu, aforistic, modern, ironic şi incitant, are priză la tineri, care îl joacă de câte ori au ocazia.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook