7 august 2017

Demnitate

După succesul din Spania şi mai multe ţări din America Latină, spectacolul „Demnitate” ajunge şi la Bucureşti în regia autorului – Ignasi Vidal – cu o distribuţie de zile mari: Marius Manole şi Şerban Pavlu. Premiera are loc sâmbătă, 30 septembrie 2017 la ora 20:00 la Cinema Pro şi este o producţie marca Teatrul Avangardia.



Personajele principale sunt doi politicieni (Marius Manole şi Şerban Pavlu), foarte buni prieteni încă din adolescenţă, care au pornit împreună la drum, uniţi de aceleaşi idealuri, într-un partid care promova schimbarea într-o societate din ce în ce mai dezamăgită de clasa politică. Însă pe parcurs, cei doi au ales căi diferite pentru a-şi atinge obiectivele.

În „Demnitate”, Ignasi Vidal vorbeşte despre lupta pentru putere în cadrul partidelor, despre vocaţia şi ambiţiile liderilor săi şi despre cât de uşor este ca funcţionarii să fie manipulaţi şi corupţi atunci când nu se realizează totul cu o transparenţă absolută. El ne arată diferenţa între ceea ce se vede la TV şi în alte mijloace media şi ceea ce se întâmplă, de fapt, în spatele uşilor închise de la birourile politicienilor.

„Demnitate” vorbeşte, bineînţeles, despre corupţie – fără a sări însă la gâtul clasei politice: corupţia este în condiţia umană – dar, în acelaşi timp, vorbeşte despre idealuri, prietenie, angajamente, loialitate, ambiţie, lăcomie, trădare; şi, desigur, despre demnitate.

Spectacolul dă senzaţia că ne aflăm într-un ring de lupte în care unul dintre combatanţi (care este, de asemenea, cel care deţine frâiele) mânuieşte subtil o spadă, iar celălalt un cuţit rudimentar.

Protagoniştii trebuie să decidă într-un moment critic în viaţa lor, ce este mai important pentru ei. Loialitatea faţă de prieten, sau demnitatea individuală? Ce să trădeze – prietenul care i-a însoţit până în acel moment sau ideea care a stat la baza celor mai adânci convingeri ale lor?

Treptat, atmosfera se încinge într-un crescendo din ce în ce mai ameţitor, ies la iveală secrete bine păzite, cărţile încep să fie date pe faţă, măştile cad, şi fiecare îşi delimitează din ce în ce mai clar poziţia şi îşi marchează intenţiile până într-un punct în care, după câteva răsturnări de situaţie de-a dreptul imprevizibile şi perturbatoare, situaţia devine explozivă şi se îndreaptă spre un final feroce şi neaşteptat (sau nu?).

Ignasi Vidal este unul dintre cei mai apreciaţi actori, regizori şi dramaturgi spanioli din ultimii ani. Piesele sale au fost montate cu mare succes atât în Spania cât şi în alte ţări. „Demnitate” a avut parte de o primire elogioasă atât din partea criticii (fiind recomandată de ziare de renume precum El Pais sau El Mundo) cât şi a spectatorilor în Spania, Argentina şi în Ecuador. Piesa urmează a fi montată în cursul anului următor şi în Franţa şi Italia.

Autorul menţionează că este vorba despre o piesă care foloseşte politica drept context pentru dezvoltarea intrigii şi specifică faptul că nu urmăreşte să promoveze sau să denigreze nicio ideologie. Nu este partidară niciunui partid politic sau ideologii politice.

Totuşi, el admite că are o critică la adresa societăţii:

Spectacolul vorbeşte, într-un anumit fel, de nemulţumirea cetăţenilor faţă de politică şi de modul în care noi, ca cetăţeni, uităm de rolul nostru de apărători ai bunului mers al democraţiei, crezând că trebuie să lăsăm totul pe mâinile politicienilor. Politicienii nu vin de pe Marte şi pun stăpânire pe instituţii; ei vin din interiorul societăţii, sunt oamenii care trec pe stradă pe lângă noi, colegii noştri de muncă, colegii noştri de la cursuri, de acolo vin. Tot ceea ce, ca societate, nu suntem dispuşi să schimbăm, nu vor putea schimba nici politicienii; avem politicienii pe care îi merităm ca societate.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook