6 februarie 2018

Cursa de şoareci

Cea mai longevivă piesă a tuturor timpurilor și genurilor, „Cursa de șoareci” de Agatha Christie, așteaptă publicul spectator la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, începând din luna februarie 2018, în regia lui Erwin Șimșensohn și cu o distribuție dublă, alcătuită din binecunoscuți actori: Ileana Olteanu, Dragoş Stemate / Florin Călbăjos, Lari Giorgescu / Petre Ancuța, Simona Bondoc, Tomi Cristin, Ada Galeș / Cosmina Olariu, Mihai Calotă / Silviu Biriş, Gavril Pătru / Răzvan Oprea. Avanpremiera spectacolului este programată pentru zilele de 8 și 9 februarie 2018, iar premiera oficială este programată pentru zilele de 15 și 16 februarie 2018, de la ora 19:00, la Sala Studio. O poveste plină de suspans, ce îmbină umorul negru, situațiile-limită, emoția și jocurile întortocheate ale minții. Un irezistibil thriller clasic, într-un decor elegant și atrăgător, realizat de talentata scenografă Liliana Cenean.



O… „Cursă de șoareci” în care nimic nu este ceea ce pare, toată lumea are ceva de ascuns, iar surprizele se dezvăluie la fiecare pas… greșit. Astfel, un idilic decor britanic devine peste noapte locul de desfășurare a unui formidabil policier, în care fiecare gest reprezintă o potențială probă judiciară.

Dacă în Anglia piesa se joacă de 65 de ani fără întrerupere, numărând nu mai puțin de 27.000 de spectacole și creații record (între care, David Raven a rămas în istorie ca cel mai longeviv actor, pentru că a jucat rolul maiorului Metcalf în 4575 de reprezentaţii), publicul anului 2018 are ocazia de a asista la prima montare a celebrei piese pe o scenă TNB.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook