26 ianuarie 2021

Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Teatrul Odeon are bucuria de a anunța prima premieră a anului 2021, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu și decorul semnat de Andrada Chiriac. Din distribuție fac parte Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu și Silvian Vâlcu. Prima reprezentație este programată duminică, 31 ianuarie 2021, de la ora 19:00, la Sala Majestic.



După 10 ani de la prima colaborare, regizorul Alexandru Mâzgăreanu nominalizat anul trecut la Gala Premiilor UNITER, la categoria „Cea mai bună regie”, revine la Teatrul Odeon unde montează cea mai celebră piesă și capodopera dramaturgului american Edward Albee. Dramaturgul a scris piesa, bazându-se pe relația unor prieteni apropiați, cineaștii experimentali Willard Maas și Marie Menken, la 34 de ani, aceeași vârstă pe care regizorul Alexandru Mâzgăreanu a împlinit-o recent.

Andy Warhol spunea despre cuplul Willard și Marie, că „au fost ultimii dintre marii boemi. Au scris, au filmat și au băut – prietenii lor i-au numit «bețivi cărturari»”.

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?” sparge convențiile sociale despre ideea de familie americană model și prezintă un cuplu căsătorit, Martha (Carmen Tănase) și George (Adrian Titieni) – denumiți după primul președinte al Statelor Unite și soția lui -, cu o relație turbulentă, departe de a fi perfectă și aproape ruinată.

Piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” scrisă de dramaturgul american Edward Albee (1928 – 2016) a avut premiera în 1962 și a fost distinsă cu Premiul Tony pentru cea mai bună piesă și Premiul New York Drama Critics’ Circle pentru cea mai bună piesă și nominalizată la Premiul Pulitzer. De atunci continuă să fie montată pe scenele din toată lumea.

Adaptarea pentru film, realizată în 1966, a devenit celebră, avându-i în distribuție pe Richard Burton, Elizabeth Taylor, George Segal și Sandy Dennis, ambele actrițe fiind distinse cu Premiul Oscar pentru rolurile interpretate, în regia lui Mike Nichols.

Spectacolul se desfășoară în condiții de siguranță sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii și a respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii este redusă la 30% din locuri.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook