9 aprilie 2008

Charles Baudelaire şi corespondenţele semnelor universului

Charles BaudelaireFragmente din volumul “Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Al. Dimitriu-Păuşeşti:

„Omul şi poetul s-au sustras cu îndărătnicie oricărei critici metodice sau exhaustive, oricărei încercări de clasificare sau de încadrare. Din numărul considerabil de lucrări asupra lui Baudelaire publicate în limba franceză – biografii, monografii, teze de doctorat, eseuri -, unele strălucite, altele meritorii, un cititor, oricât de obiectiv şi de imparţial, cu greu şi-ar putea face o idee definitivă despre viaţa şi opera sa.”

„În ultimii ani ai vieţii, i s-a cerut lui Baudelaire – şi el a acceptat – să trimită poeme pentru publicare în fasciculele poetice ale parnasienilor (‘Le Parnasse contemporaine’). Articolul său despre Théophile Gautier (considerat ca părintele şcolii parnasiene), aspiraţiile sale spre perfecţiune au putut induce în eroare pe acei istorici literari care au văzut în Baudelaire un parnasian. Nimic mai greşit. Nu trebuie confundată aspiraţia spre perfecţiune – care la Baudelaire era singura rezolvare posibilă a dublei sale postulări interioare – cu perfecţiunea formală, văzută ca scop în sine. Mai justă ar fi încadrarea lui Baudelaire ca precursor al simbolismului, dar aceasta înseamnă că poezia sa n-a fost ‘selectată’ decât la douăzeci de ani după moartea poetului.”

„Cum rădăcinile poeziei baudelariene sunt adânc împlântate în romantism, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm ce sunet nou a reuşit să dea poetul unor teme ca revolta, evaziunea şi moartea. Caracterul prometeic al revoltei romantice s-a manifestat mai ales în literatura germană şi anglo-saxonă sub forma unui protest împotriva condiţiei umane şi o punere sub acuzare a Creatorului, revolta fiind întruchipată, de obicei, de îngerul blestemat, Satan. La Baudelaire, revolta are un caracter mai complex, având la bază o dualitate specifică, tensiunea în care a trăit veşnic, în care s-a complăcut, întreţinând-o voluntar. Poetul a vorbit el însuşi despre ‘extazul vieţii şi oroarea de viaţă’, care i-au disputat permanent fiinţa.”

„Că Baudelaire a purtat mereu o mască, nu mai este o îndoială pentru niciunul dintre biografii săi. Cinismul său, sarcasmele sale, atitudinile scandaloase, obiceiul de a juca teatru chiar în faţa celor mai buni prieteni, toată viaţa lui se luminează brusc, dacă citim îndărătul acestor manifestări sentimentul unei alienări totale faţă de o societate dominată de mercantilism şi de idolatria aurului. Prin cultivarea singurătăţii, poetul se apără. Nu din dorinţa de mistificare sau de epatare, ci din nevoia de a se proteja, Baudelaire a întreţinut cu grijă asceza singurătăţii.”

„Tot aşa, dandysmul său nu este numai o excentricitate sau un protest vestimentar, ci o adevărată morală proprie. El însuşi, vorbind de dandysm, îl înrudeşte cu spiritualismul şi cu stoicismul, îi subliniază subiectivismul absolut al cultului personal, precum şi caracterul de opoziţie şi de revoltă. Suntem departe de protestul exterior al dandysmului byronian. Revolta, sub dublul ei aspect social şi metafizic, îl conduce la un refuz şi la o claustrare în el însuşi. Dar claustrarea îi face şi mai dureroase sfâşierile dublei solicitări, care erau tocmai motivul iniţial al revoltei. O cvadratură a cercului baudelarian, un prizonier care se zbate sub soarele arzător al unei lucidităţi necruţătoare.”

„Răul pentru Baudelaire nu este numai păcatul, dar şi urâtul, moartea, descompunerea, căderea, neantul. Interpretarea catolică bazată pe mitul păcatului originar nu este decât foarte relativ aplicabilă lui Baudelaire. Distincţia teologică a Binelui şi Răului era pentru el o abstracţiune şi poetul a continuat să facă Răul tânjind după Bine, sau să facă Binele râvnind Răul.”

„La Baudelaire, spre deosebire de Vigny, adoraţia şi blestemul, divinizarea şi descompunerea lubrică nu alternează, ci se împletesc în acelaşi poem, aşa după cum oroarea de viaţă cheamă extazul, sau invers.”

” ‘Boala secolului’, care a bântuit generaţiile romantismului, a fost încercată şi de Baudelaire sub forma unui nou simptom: plictisul, urâtul (spleen-ul), ‘acest monstru delicat’, cum îl numeşte poetul. Pe Baudelaire spleen-ul îl vizitează pe ‘frigul întunecos’ de februarie când, asemenea unui prinţ stăpân pe o ţară de negură, poetul se simte tot mai apăsat de spaimă şi de gândul morţii.”

„Dar marea inovaţie a poeziei lui Baudelaire constă în aversiunea poetului, exprimată adesea, împotriva frumosului natural şi crearea acelui peisaj citadin atât de caracteristic din Tableaux parisiens (Tablouri pariziene). Într-adevăr, marii romantici au cultivat frumosul natural, consecinţă a mitului ‘bunului sălbatic’, inventat de scriitorii secolului XVIII şi sanctificat de doctrina rousseauistă a întoarcerii la natură. Pentru romantici, natura cu pădurile, lacurile sau crângurile sale era o consolare şi un refugiu. Pentru Baudelaire, dimpotrivă, natura este abominabilă şi inferioară artei, căci frumosul artistic este o creaţiune prin excelenţă umană. Natura este imorală, fiind izvorul tuturor relelor; artistul nu numai că nu trebuie s-o copieze sau s-o ia de model, dar datoria lui este de a căuta în imaginaţie un peisaj care să poată fi opus celui natural.”

„Artistul, ca şi poetul, nemulţumit cu copia formelor sensibile, trebuie să se obişnuiască a citi semnificaţiile superioare ascunse îndărătul lor. În universul simbolic totul este analogic, o senzaţie putând chema o stare sufletească şi invers. Sonetul Correspondances [Corespondenţe] poate fi considerat cu drept cuvânt ‘evanghelia’ generaţiei simboliste.”

„Descifrând aceste semne, poetul poate ajunge la unitatea primordială a lumii, astăzi ascunsă sub diversitatea formelor. Implicaţiile sonetului Corespunderi sunt mult mai adânci şi ele nu trebuie căutate numai în estetica mişcării simboliste. Lanţul nesfârşit al analogiilor, mecanism al metaforei, dar şi al memoriei involuntare, este şi baza artei lui Proust. De la apariţie şi până astăzi, poezia lui Baudelaire a străbătut un drum lung şi întortocheat până să ajungă la marele public.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

3 comentarii la Charles Baudelaire şi corespondenţele semnelor universului

  1. COSTEL ZĂGAN a spus:

    „Urâtul e!-Cu lacrimi în silă revărsate
    Visează eşafoduri fumând nepăsător.
    Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii,o! cititor,
    -O!cititor făţarnic,-tu,semenul meu,-frate!”(Charles Baudelaire,Au lecteur)
    Oui,je sais!

  2. Simona a spus:

    Iubesc lirica franceză!
    Poeţi precum Mallarme, Rimbaud, Verlaine,
    Valery, Apollinaire, Gautier, Gerard de Nerval.
    Dar pe Tatăl lor – Baudelaire – îl ador!

  3. biatrice martis a spus:

    Părerea mea că e bine să citesti, să asculţi şi părerile celor din jurul tău, dar numai tu decizi ce e bine pentru tine , numai tu ai liberul arbitru.
    Dacă e să greseti altădataă nu vei mai repeta greseala facută sau mai mult ca o experientă.
    Viaţa e prea scurta ca să nu faci ceea ce-ti place. Iar ca sa reusesti spun că la fel trebuie să faci….biatrice martis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook