10 octombrie 2014

Ce dacă

„Ce dacă” („What If”), comedia romantică în regia lui Michael Dowse, cu Daniel Radcliffe (binecunoscut ca Harry Potter) şi Zoe Kazan (la rândul ei devenită celebră ca Ruby Sparks), doi adolescenţi blocaţi amândoi în „friend zone”, are premiera în România pe 10 octombrie 2014.



Wallace (interpretat de Daniel Radcliffe) şi Chantry (Zoe Kazan) se cunosc la un party, în timp ce fac versuri din magneţii de pe un frigider. Aşa descoperă ce potrivire perfectă este între ei. Însă doar ca amici, pentru că ea este implicată într-o relaţie serioasă de ceva vreme. În timp, Wallace se îndrăgosteşte de Chantry, iar ea îşi descoperă cam aceleaşi sentimente pentru el. Cei doi se trezesc blocaţi în ceea ce se numeşte „friend zone”. Povestea este redată prin intermediul întâlnirilor celor doi de pe parcursul unui întreg an. Vom vedea dacă sentimentele vor putea fi controlate şi relaţia platonică va putea fi păstrată sau, din contră, dacă relaţia de prietenie se va transforma în ceva mai mult de-atât.

Scenariul este adaptat de Elan Mastai (scenaristul care a scris „The Samaritan”, cu Samuel L. Jacksonm, şi „Alone in the Dark”, cu Christian Slater) după „Toothpaste and Cigars”, de T.J. Dawe şi Michael Rinaldi.  

Iniţial, filmul a avut titlul de lucru „The F Word”, nume sub care a şi rulat luna trecută în Canada. Litera F provenea nu de la ce s-ar fi aşteptat mulţi, ci de la cuvântul „Friends”. „Filmul este despre acele legături delicate care apar între diferite persoane, doar că la momentul nepotrivit,” explică scenaristul Elan Mastai. „Sincronizarea are un rol deosebit de important atunci când îţi cauţi şi îți găseşti jumătatea. Mi-a plăcut ideea de a scrie o comedie romantică morală, cu oameni care încearcă să facă ceea ce e corect. Pentru mine, tema esenţială a filmului este că minciunile nu au ce căuta în drumul spre obţinerea fericirii.”

Elan Mastai a văzut piesa „Toothpaste and Cigars” la un festival din Toronto şi aşa i-a venit ideea scenariului pentru film.

Daniel Radcliffe a citit scenariul şi i-a plăcut personajul lui Wallace, dar şi spiritul poveştii. „Unul dintre detaliile care m-au convins să joc în acest proiect este un fragment din script în care Wallace o corectează pe Chantry asupra a cum se pronunţă un cuvânt anume. În acel moment am ştiut că tipul îmi place mult,” spune Daniel Radcliffe, actorul cunoscut pentru rolul principal din seria Harry Potter. „De obicei, în rolurile pe care le fac apare mereu scena în care personajul meu suferă o cădere şi lucruri teribile i se întâmplă. Ei, cu filmul ăsta nu e aşa. Sper ca pe viitor să fac mai multe comedii.”

Puţină lume ştie, dar Zoe Kazan este şi ea o autoare de scenarii, dincolo de meseria de actriţă. „În afară de faptul că e funny, scenariul mi se pare bine echilibrat în ceea ce priveşte bărbaţii şi femeile din această poveste. De prima dată mi-am dat seama că există ceva special la acest scenariu,” spune Zoe Kazan. “Personajul Chantry are un mod de a vedea lumea, munca, oamenii şi relaţiile, în alb şi negru, fără prea multe nuanţe. Din acest motiv este o persoană pe care te poţi baza. Este foarte onestă şi e mândră de asta. Eu însă sunt genul de fată care crede mai degrabă în nuanţele de gri. Pentru mine a fost interesant să joc pe cineva care priveşte lumea în acest mod ciudat: alb şi negru.”

„What If” a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, în 2013. A fost nominalizat ca Cel mai bun film la 2nd Canadian Screen Awards şi a câştigat titlul de Cea mai bună adaptare la Premiile Academiei Canadiene de Film pentru Scenariu.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook