21 ianuarie 2009

Cazanul de ţuică, vinovat de încălzirea globală…

Valeriu ButulescuChimia românească, chiar dacă nu a vânat niciodată un Premiu Nobel, a avut, totuşi, unele realizări. Ar fi mare păcat să o reducem la chipul tâmp al Elenei Ceauşescu, exponentul ei emblematic. În schimb, alchimia noastră e pe nicăieri. Românul nu şi-a bătut niciodată capul să facă aur din resturi menajere. Ştia că e zadarnic. Chiar dacă ar fi reuşit, nu era chip să-l păstreze. Că veneau imediat după el turcii, ruşii, tătarii. Alchimia carpato-dunăreană s-a oprit la zeama de ţuică. Cazanul de fiert prune este cea mai sofisticată maşină cu abur zămislită de ingineria noastră populară. Dar astăzi e pe cale de dispariţie…

Uniunea Europeană ne ajută să scăpăm de unele obiceiuri proaste, denumite popular tradiţie. Gata cu guiţatul ritual din Ajunul Crăciunului, gata cu măcelul bestial al mieilor pascali, gata cu jelitul morţilor în sufragerie! Europa nu glumeşte. Are norme pentru orice şi dacă în mod premeditat calci o broască gestantă, te poţi alege cu dosar penal. Încearcă numai să spui nu Europei, că te loveşte în moalele capului cu prima clauză de salvgardare ce-i cade în mână. Dar cazanele…

În duplicitatea lui ancestrală, explicabilă, legată direct de arta sa de a supravieţui, românul zâmbeşte încurcat. Vrea şi modernitate, vrea şi tradiţie. A făcut deja multe concesii, îmbrăcând salopeta de fermier direct peste iţarii ciobăneşti. Psihologii vestiţi ai Apusului i-au demonstrat că păstoritul clasic stresează turma, lezează ireversibil personalitatea oilor. De aceea, nici nu le mai păzeşte, ci le filează discret, adică le monitorizează. Dar toate au o limită. Deşi creştin, românul şi-a păstrat un idol sfânt de cupru, încă din barbarie: cazanul…

El credea că va fi altfel după aderare. Drumuri moderne, asfaltate special, pentru euro-transhumanţă. Export masiv de produse agroalimentare; fluvii de lapte, curgând agale spre vest, printre munţi de telemea. Totul, în arpegiile divine ale cavalului, sub spectrul inepuizabilului nostru tezaur folcloric. Singurul tezaur rămas la dispoziţia lui Mugur Isărescu. Şi peste toate, simbolul romanităţii şi al continuităţii noastre neîntrerupte: cazanul…

Când acolo, supărare mare. Fraţii mai bogaţi de gintă latină s-au speriat. Urmaşii Romei se întorc la Roma. Legiuni întregi de turişti români se năpustesc asupra Peninsulei, ca pe vremea lui Alaric. Răzbunarea lui Decebal este totală. Imperiul Roman nu rezistă asediului. Este cucerit metodic, bancomat după bancomat.

Din sateliţii săi artificiali, Occidentul se holbează indignat la cazanele românilor. Se invocă norme armonizate. Cazanele favorizează efectul de seră, contribuie decisiv la încălzirea planetei. Se cere insistent eliminarea lor.

Românul face orice pentru Occident. Se duce cu TAB-ul până în Irak, şi chiar mai departe. E gata să renunţe la ciomag, să-l înlocuiască cu bâta de baseball. Dar cazanul de ţuică? Nu! Pentru nimic în lume! Până aici! Cazanul, nu! Din ţeava lui de aramă picură seva titanică a neamului nostru, necontenit, de peste două mii de ani…

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Se încarcă...

2 comentarii la Cazanul de ţuică, vinovat de încălzirea globală…

  1. mahok valeria a spus:

    Umor dureros de adevărat;
    mă intreb când ni se va cere să renunţăm la numele
    de români.

  2. Simona Enache a spus:

    Superb eseul scriitorului Valeriu Butulescu!
    Felicitări pentru umorul inteligent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook