24 aprilie 2009

Cântecul fratelui mort

Teatrul Alekton prezintă spectacolul interbalcanic „Cântecul fratelui mort”, în concepţia, adaptarea şi regia lui Sotiris Hatzakis. Spectacolul a fost jucat mai întâi la Teatrul Kappa din Atena, în perioada 26 martie-5 aprilie 2009, după care şi-a început călătoria în Balcani (Albania, Serbia, Bulgaria), poposind în cele din urmă la Bucureşti, în data de 30 aprilie 2009, ora 19:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier.

Sotiris Hatzakis a colaborat cu actori din Grecia, Serbia, Albania, România şi Bulgaria, realizând un spectacol prin care reuneşte elementele comune ale culturii populare din Balcani în jurul „cântecului fratelui mort”.

Din distribuţie fac parte Maia Morgenstern (România), Margarita Xhepa (Albania), Maria Katsiadaki (Grecia) – fiecare interpretând în limba ţării sale rolul mamei –, Nikos Arvanitis, Kiti Selmani Djecevic şi un grup de zece persoane care constituie corul, numit „comunitatea populară“.

Căutând esenţa tragică a culturii populare, Sotiris Hatzakis se întoarce din nou asupra rădăcinilor comune şi a înrudirilor uimitoare dintre ţările balcanice, pornind de la un mit comun care depăşeşte diferenţele şi pune în lumină dinamica convieţuirii culturale a ţărilor din Peninsula Balcanică.

Aşa cum remarcă regizorul, „versiunea «cântecului fratelui mort» izvorăşte din adâncul spaţiului nostru naţional. Miturile homerice şi cele ale tragicilor epocii clasice sunt continuate – după desfacerea tragediei în părţi dialogate şi cântate – de pantomima tragică, de dans, de drama mimilor din timpurile elenistice şi romane, fiind însuşite de dansatori, tragediografi, rapsozi şi muzicieni, care le vor răspândi în rândul popoarelor Imperiului Bizantin. Şi astfel, prelucrate de spiritul popular, ele vor trece în manifestările ritualice ale populaţiei agrare. Având acest material adânc înscris în fiinţa sa, poetul anonim va plăsmui variaţiuni care corespund recitativelor din Antichitate”.

În adaptarea sa, Sotiris Hatzakis întrebuinţează felurite versiuni greceşti ale „cântecului fratelui mort”, versiuni care provin din Atena, Creta, Thraki, Rodos, Paros, Grecia Continentală, Macedonia, Elia, Olimp şi Varna, precum şi din alte ţări balcanice, cum ar fi Serbia, Albania, Bulgaria şi România. De asemenea, el include povestiri, bocete, ritualuri populare, dansuri din Gortynia, Mani, Propontida, Creta, Epir, Serbia, Albania, Bulgaria şi România. Pe lângă acestea, se fac auzite versete din Biblie (din Apocalipsa după Ioan), poeme de Lorca, fragmente din Hecuba lui Euripide ş.a., toate în strânsă legătură cu balada. Spectacolul cuprinde, în plus, pasaje din versiunile balcanice, blesteme, invocaţii ale morţilor şi rugăciuni, care sunt rostite pe scenă în limbile celor cinci ţări participante.

După cum afirmă regizorul, „acest mare spectacol interbalcanic este organizat scenic în spiritul ritualului popular şi cu mijloacele tragediei. Plenitudinea paradisiacă şi destrămarea ei, elementul absolutului, devierea de la măsură şi nelegiuirea, necazul, aventura, recunoaşterea şi transformarea ei într-un fel de purificare, toate acestea apropie «cântecul fratelui mort» de tragedie”.

Toba şi toaca imprimă ritmul întregului spectacol. Se fac auzite fragmente muzicale din Pont, Thraki, Serbia, Bulgaria, Florina, Albania, multe dintre acestea provenind din înregistrări foarte rare. Corul se mişcă în ritmul doric al tradiţiei bocetelor greceşti şi este constituit din grupul comunităţii populare. Eroii principali sunt striviţi de întorsăturile sorţii, iar mimul – un fel de oficiant mijlocitor, de călăuză, cu o prezenţă transcendentă – uneşte lumea viilor cu aceea a morţilor.