1 noiembrie 2013

Bucharest Script Lab

Asociaţia Scenariştilor Români (ASceR) organizează în perioada 18 noiembrie 2013 – 31 ianuarie 2014 prima sesiune a laboratorului de scenaristică Bucharest Script Lab. Cursul se adresează scenariştilor de film şi televiziune care vor să se perfecţioneze în acest domeniu, precum şi celor care intenţionează să deprindă această meserie, au o poveste de spus și au deja exercițiul scrisului. Principala condiție este ca participanții să aibă deja o idee/premiză/outline/scenariu de film de ficțiune, idee pe care o vor dezvolta în cele 2 luni și jumătate de curs.



Laboratorul are menirea de a îi învăţa pe participanţi lucrul în echipă şi caracteristicile acestuia: brainstorming, inovație, originalitate. Scopul Laboratorului este să îi determine pe participanţi să aprofundeze abilităţile deja deprinse.

Cursul este susținut în limba engleză de Gareth Brookes, scenarist și story editor cu o experiență de mai bine de 30 de ani în film și televiziune, pentru companii precum Freemantle Media, Sony Pictures și, în prezent, pentru Media Pro Entertainment.   

În fiecare săptămână va fi organizată o sesiune specială, deschisă publicului, cu invitaţi, personalităţi consacrate în domeniul filmului, precum Nae Caranfil și Cătălin Mitulescu.

Cursul este interactiv, și fiecare dintre participanți va putea avea în portofoliu, la finalul celor 2 luni, un dosar de pitch (de prezentare pentru potențiali producători/regizori), împreună cu un scenariu final pentru proiectul său.   

Toate sesiunile laboratorului de scenarii vor avea loc la sediul Asociației Scenariștilor Români din strada Pitar Moș, nr. 19.

Structura cursului:

  • Etapa I: 18 noiembrie – 13 decembrie 2013: 8 sesiuni, câte 2 sesiuni /săptămână cu durata de câte 4 ore
  • Etapa II: 13 decembrie 2013 – 13 ianuarie 2014: scrierea scenariilor pe baza input-ului din Etapa I
  • Etapa III: 13 ianuarie – 30 ianuarie 2014: 6 sesiuni, câte 2 sesiuni/săptămână cu durata de câte 4 ore – finalizarea scenariilor
  • Etapa IV: 31 ianuarie 2014 – sesiune de pitch: fiecare participant își va susține proiectului personal.

Numărul maxim de participanți la curs este de 15 persoane. Nu există limită de vârstă. Taxa de participare este de 200 RON și include accesul la sesiunile speciale. Data limită pentru înscriere este 10 noiembrie 2013.

Cei interesați pot accea site-ul www.asociatiascenaristilor.ro sau pot scrie la adresa de e-mail inscrieri@asociatiascenaristilor.ro

Materialele necesare:  

  • un CV (de maxim 2 pagini),
  • un sinopsis, cel cu care participantul vrea să intre în laborator (de maxim o pagină),
  • dovada copyright-ului pe sinopsisul respectiv (în cazul în care nu dispuneţi de această dovadă, accesaţi pagina www.ecopyright.ro şi urmaţi paşii necesari în vederea înregistrării drepturilor de autor),
  • o scrisoare de intenţie (de maxim o pagină)
  • scenariul (opţional, doar dacă există, plus dovada copyright-ului)
  • un film anterior (opţional; de maxim 30 de minute)

Cei selectați vor fi anunțați telefonic și vor participa la o întâlnire premergătoare cursului, în data de 15 noiembrie 2013, când vor achita și taxa de participare.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook