3 ianuarie 2013

O mie de cuvinte

Silvia Velea„În loc de o mie de cuvinte, mai bine numai unul, dar care-aduce Pacea”, a spus Buddha, ca şi când ar fi cules cu dragoste dintr-o mie de flori exotice o simplă margaretă pe care să-şi odihnească privirea…

De câte ori n-am desconsiderat mesajele simple, atunci când peste pădurile luxuriante din inima noastră se tolăneau voluptoase curcubeie, când văzduhul cânta pe notele multicolore şi complicate ale papagalilor, iar lumina nurlie, asemeni unei cadâne învăluite în ceţurile perlate ale apelor, îşi unduia şoldurile printre braţele copacilor… Dar ce izvor de apă dulce sunt ele, atunci când începem să călcăm în sufletul nostru peste pământurile uscate ale furiei, când, uitând de ploile blânde ale primăverii, pe cerul calcinat invocăm furtunile verii! Ce răcoare peste fruntea încinsă, peste irişii cu crăpături sângerii privind deznădăjduiţi la hoardele invizibile de arşiţă care ne cuprind sufletul din toate zările!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 16 august 2012

Despre putere

Silvia VeleaCred că nimeni nu are cu adevărat putere asupra noastră, decât în măsura în care noi i-o acordăm. Nici noi nu avem vreo putere asupra altora, decât dacă ne lasă să o exercităm. Chiar şi în dragoste, cel „care stă tolănit în trăsurica chinezească” este acela care are o trecere mai mare. Puterea este ceva foarte insidios, persuasiv şi subtil, putând îmbrăca aspecte de la cele mai tentante şi adorabile până la cele mai respingătoare şi înfricoşătoare. Indiferent însă de unde ne vine – mediu, educaţie, cultură, ereditate (scot din discuţie „factorul” Dumnezeu, fiindcă asta este o chestiune de credinţă şi nu poate fi argumentată raţional; e imposibil de susţinut atât dovada negativă, cât şi cea pozitivă) – nu se poate să nu recunoaştem în experienţele vieţii că cineva pare să ne joace feste, mai ales atunci când credem că deţinem controlul şi am înţeles precis mecanismul ei.

Mă refer, desigur, la puterea care vizează lumea interioară. La autoritatea pe care Hristos nu i-o recunoaşte lui Pilat decât în condiţiile în care El însuşi o acceptă ca venind din partea lui Dumnezeu („Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă ea nu ţi-ar fi fost dată de Tatăl Meu.”).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 2 august 2012

Despre cunoaşterea iubirii

Silvia VeleaIdeea cunoaşterii de sine mă duce cu gândul la alegerile făcute. Unii spun că sunt curajoasă, dar eu am simţit adeseori cum îmi tremurau picioarele de frică. Şi totuşi nu suport să dau înapoi, mai bine înaintez cu picioarele astea nesigure, decât să fac câţiva paşi siguri înapoi. Poate că în asta rezidă curajul meu. Şi asta, probabil, fiindcă ştiu că singurul meu duşman sunt eu însămi. Faptul că iau totul la modul personal, că atribui altora intenţii pe care e posibil să nu le aibă, faptul că încerc să mă supun aşteptărilor lor închipuite de mine, faptul că nu prea reuşesc să mă afirm fără să intru în opoziţie. „Bubele” mele psihologice sunt multe şi mărunte, de aceea încerc să învăţ, să înţeleg, să mă schimb.

Intrând în relaţie cu cineva, vrem să avem imediat de câştigat. Acela să fie asemenea nouă, să ne intuiască nevoile şi dorinţele şi să ni le satisfacă. Când nu se întâmplă asta, reacţionăm brutal. Însă, dacă avem noroc, blândeţea, răbdarea şi dragostea celuilalt ne îmblânzesc în cele din urmă, realizând destul de surprinşi că nu doream să fie ca noi sau cum vrem noi, ci doar să recunoască ceea ce suntem. Să ştie exact cât să se flexeze pentru a ne da această impresie, fără să se dezică de el însuşi. Apoi începem să-l recunoaştem şi noi pe el. Firesc, vine un moment în care niciun lucru nu ne mai displace la celălalt, înţelegând profund că nici nu este nevoie să ne placă totul. Că propriile noastre sentimente nu trebuie să fie antagonice, ci pur şi simplu se pot supune altor raporturi. Şi când înţelegem că putem fi împreună cu cineva şi fără să ne placă întotdeauna sub toate aspectele, cunoaştem iubirea cu adevărat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 5 iulie 2012

Despre puterea reputaţiei

Silvia VeleaPrin clasa a şaptea, am descoperit puterea reputaţiei. Eram cunoscută ca o elevă conştiincioasă, cu lecţiile întotdeauna învăţate, cu braţul ţâşnind ca un arc întins deasupra capului şi degetele fluturând disperat în aer la fiecare întrebare a profesorilor. Într-o zi, însă, nu mai ştiu din ce motiv, nu am învăţat pe dinafară o poezie care ne fusese dată ca temă pentru acasă. S-a întâmplat ca orarul din ziua aceea să conţină două ore de română, una după cealaltă. În timpul primei ore, profesoara a făcut măcel prin catalog din cauza acelei poezii. Aproape nimeni nu o învăţase. Când a sunat sfârşitul orei, ea a cerut ca numai cei care învăţaseră poezia să iasă în recreaţie, ceilalţi să rămână în bănci. S-au ridicat vreo trei eleve, care fuseseră ascultate şi demonstraseră că o ştiu, şi încă alte două. Dintr-un imbold tainic, vecin cu panica celui încolţit, m-am ridicat şi eu. Am privit-o în ochi pe profesoară, fără sânge în obraji, şi am ieşit din clasă cu mersul ţeapăn. Profesoara n-a schiţat niciun gest de neîncredere, ba chiar mi-a zâmbit aprobator.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 12 iunie 2012

Câştigătorii Concursului Naţional de Scenarii organizat de HBO România, ediţia 2012

Juriile Concursului Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania au desemnat câştigătorii celei de-a douăsprezecea ediţii. Dintre cei nouă fnalişti, răsplătiţi de HBO cu o participare de trei zile la TIFF, câştigătorii, pentru cele trei categorii de scenarii în parte, au primit premiile oferite de HBO în cadrul Galei Festivalului Internaţional de Film Transilvania, premii care au fost înmânate de Carmen Harabagiu, în calitatea sa de Country Manager HBO România.

Adina Popescu, Carmen Harabagiu, Adina Militaru, Cristina Bîlea

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 29 decembrie 2011

Despre trecerea dintre ani

Silvia VeleaÎmi amintesc şi acum impactul puternic pe care l-a avut asupra mea prima zi din anul 2000. N-am putut să nu mă gândesc că un mileniu de acum încolo anii vor începe cu cifra 2 şi că acest lucru este, poate, singura mea legătură cu viitorul omenirii până în secunda în care se va trece în anul cu numărul 3000. Ciudate gânduri pentru un început de an, aţi putea spune, dar simţeam că abia atunci mă voi şterge din memoria lumii şi că moartea mea a început în 2000, fiindcă, inevitabil, voi muri într-un an care începe cu cifra 2…

Au trecut ani de atunci şi eu n-am încetat să caut corespondenţele mistice ale numerelor. De exemplu, n-am să spun niciodată că m-am căsătorit în anul 2004, ci la 33 de ani. Exact vârsta la care a fost răstignit Hristos şi vârsta la care a înnebunit Eminescu. Am absolvit liceul în 1989, în anul în care a murit Steinhardt. Dacă un an nou înseamnă un început de viaţă, înseamnă în acelaşi timp şi un sfârşit de viaţă, nu?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2019
L Ma Mi J V S D
« iun.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii