8 decembrie 2009

Mihu Dragomir – poet, prozator şi traducător

Poetul, prozatorul, şi traducătorul Mihu Dragomir – pe numele său adevărat înscris în certificatul de naştere, Mihail C. Dragomirescu se năştea, în 24 aprilie 1919, la Brăila într-o familie de învăţători. Fiind elev în clasa a III-a, «editează», cu banii de buzunar (2 lei), o «revistă» intitulată „Lumea copiilor”, scrisă şi desenată de mână. Tirajul a fost de doar două exemplare: unul pentru colecţia «redacţiei», al doilea, pentru sora sa, singura abonată.

În anul 1929 devine elev, timp de patru ani al Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila, perioadă în care participă la concursuri literare, ia lecţii de muzică, compune jocuri de cuvinte încrucişate şi colaborează la revistele Rebus, Curentul jocurilor şi Revista jocurilor. Începând cu clasa a V-a este transferat ca intern la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti, unde înfiinţează Asociaţia rebusistă Gheorghe Şincai, dar în toamna anului 1934 revine la Brăila la Liceul Comercial Petre Bancotescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Se încarcă...
 23 noiembrie 2009

Istoria scrisului

Act de cultură cu efect civilizator, scrisul stă la baza artei albe, care a propulsat viaţa omului de Neanderthal, ajutat să iasă din peşteri spre a deveni după multe milenii de autoperfecţionare călătorul intergalactic al mileniului III.

Privit din perspectivă istorică, drept proces dezvoltat de-a lungul secolelor, scrisul, acel „sistem de semne grafice convenţionale conceput pentru redarea cuvintelor şi a gândirii” a marcat atât evoluţia societăţii umane cât şi descoperirea focului. Întocmai acestuia din urmă, scrisul şi-a dobândit o aură legendară, ce face dificilă fixarea lui în timp şi spaţiu.

Una dinre problemele cele mai importante pe care omul a trebuit să o rezolve spre a putea să comunice în scris, a fost cea a suportului material, pe care el avea să-l inventeze.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Se încarcă...
 2 noiembrie 2009

Poduri suspendate

Romanul „Poduri suspendate” de C.I. Bogdan este un omagiu adus „oamenilor în alb”, şi ca un corolar, sentimentului înalţător al iubirii.

Subiectul este simplu: un medic, Mihu, cunoaşte o tânără ingineră, Ana, căreia îi descoperă întâmplător un cancer. O internează la Institutul oncologic şi o salvează datorită unui medicament descoperit de el, dar încă neomologat. Remarcabile în acest roman sunt numeroasele pagini de analiză psihologică a celor două personaje principale: Ana şi Mihu, care au o individualitate definitorie. Autorul, în persoana doctorului C.I. Bogdan, este un scriitor autentic, matur în ale scrisului, foarte stăpân pe mijloacele sale de expresie şi pe universul pe care îl explorează. „Poduri suspendate”este un roman tonifiant, pe care îl recomand cu căldură pentru a fi citit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Se încarcă...
 12 februarie 2009

Calistrat Hogaş – un „amant nestrămutat al naturii”

“Nu ştiu cum vor fi alţii, cât despre mine, ştiu atâta că pierd măsura timpului de îndată ce rămân pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatic, când adică, biruit de dragostea neînfrânată a singurătăţii, îmi şterg urma dintre oameni şi mă mistui sub îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii, ca o frunză mânată de nestatornicia vânturilor”
(Calistrat Hogaş)

Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.

Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Se încarcă...
 29 ianuarie 2009

Surse folclorice în romanul „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade

Mircea EliadeÎn interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Se încarcă...
 22 ianuarie 2009

Scrisoare către un necunoscut

Scrisoare către un necunoscutExtras din „Candidaţii la fericire” de Ileana Vulpescu:

Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi vine tocmai acum – când îţi relatez o-nmormântare la care suntem participanţi şi „sărbătoriţi” în acelaşi timp. Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-ai să vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-am schimbat, cu-aceeaşi încăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşi lucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină. Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi „de ce”. Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunci plânge-l ori de ce-ar fi murit.

Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la „te iubesc”, există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, „frumoase, lungi, cu pulpe rotunde”. Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 16 voturi
Se încarcă...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii