16 august 2017

Liliya Gazizova – Geometria lirismului bine temperat

Analizând lumea din insolite unghiuri intime, Liliya Gazizova demonstrează că print-un punct sensibil poţi trasa o infinitate de drepte paralele la poezia adevărată. Riguroasă şi exactă, poeta îşi închide raţionamentele lirice în minipoeme, pe cât de sincere, pe atât de concise. Iubirea este legată de probabilitatea destinului, iar bărbatul iubit (plin de necunoscute şi variabile) este un etern sistem de ecuaţii algebrice, compatibil şi nedeterminat, care presupune o mulţime de abordări şi o multitudine de soluţii. De altfel, în poemul „Iubirea şi matematica”, poeta scrie: “Iar noaptea din nou / Sunt foarte aproape de rezolvare. / Însă spre dimineaţă tu te prefaci / Într-o nouă problemă de matematică. / Şi iar încep să te rezolv…”. Un discurs poetic poetic potrivit, pentru o creatoare din Kazan, oraşul în care a trăit şi gândit celebrul matematician Nikolai Lobacevski, părintele geometriei neeuclidiene.

Poezia ei, caldă şi autentică, departe de a fi abstractă, cantonează preponderant în lumea obişnuitului cotidian. Copiii, părinţii, soţul, sora, familia constituie universul imediat, inundat de un lirism bine temperat. Poeta visează în mijlocul obligaţiilor casnice şi lucrurile cele mai simple din jurul ei devin poezie. Relevantă în acest sens este confesiunea din poemul “Fără ezitare”, astfel: “Să scrii despre iubire fără ezitarea / Femeii de patruzeci de ani, / E ridicol. / Grija de apropiaţi şi de pâinea de zi cu zi / Sufocă dorinţa.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...
 19 noiembrie 2015

Visul ca extensie a realităţii

Aprofundarea clară, imersiunea în apele cristaline ale lirismului pur, fără a le tulbura prin construcţii stridente sau exprimări şocante este fără îndoială o artă. Poezia trebuie să trezească emoţii înalte, nu seisme sau convulsii. Valurile puternice, talazurile cutremurătoare sunt fenomene de suprafaţă, zbucium superficial. Metafizica mării, alambicatele fenomene ale spiritului se consumă în profunzimea apelor sufleteşti.

Poezia Zofiei Walas se înscrie în cheia de mai sus, distingându-se prin exprimare calmă şi construcţie simplă, în ciuda vastei şi agitatei tematici abordate: iubirea, perenitatea sentimentului adevărat, nostalgia trecutului.

V. Butulescu, Z. Walas, M. Wegrzynowicz-Plychta

Valeriu Butulescu, Zofia Walas şi Magdalena Wegrzynowicz-Plichta

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Se încarcă...
 31 octombrie 2012

Despre „Umbra mării şi alte confesiuni”

Despre „Umbra mării şi alte confesiuni”

Excepţional volumul de eseuri în miniatură „Umbra mării şi alte confesiuni”, publicat recent de discretul şi subtilul scriitor Dan Costinaş, la editura clujeană (cu nume parcă predestinat) „Argonaut”.

Aşa cum sublinia prefaţatorul, nimeni altul decât prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian, cartea este binevenită, deoarece „literatura română i-a rămas datoare mării şi Dan Costinaş plăteşte cu rafinament, partea sa de datorie”.

Într-adevăr, deşi avem de milenii ieşire la mare, n-am reuşit să ne impunem ca un popor al mării. Şi e greu de găsit o explicaţie. Să fie de vină litoralul nostru, redus ca întindere, supralicitat, totuşi, cu superlativul „Marea cea Mare”? Primele porturi (Histria, Tomis, Callatis) ni le-au făcut grecii. Ai noştri aduceau mierea, ceara, vinul şi grâul până la ţărm. Străinii le încărcau şi le duceau mai departe.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 19 voturi
Se încarcă...
 12 noiembrie 2009

Despre numere şi Dumnezeu (o viziune matematică a Eticii lui Spinoza)

Valeriu Butulescu

Filosofi mari ai Antichităţii au încercat stabilirea unei corespondenţe între numere şi Divinitate (în forma ei politeistă). Adepţii lui Pitagora ajung la concluzia că totul e număr, iar cifra este raţiunea tuturor lucrurilor. Pentru pitagoricieni, numerele determină o realitate concretă, acestea identificându-se cu spaţiul. Ei acordă numerelor valori morale, punând practic bazele unei teologii aritmetice. Ca un preludiu al Trinităţii creştine, pitagoricienii socotesc cifra 3 absolut perfectă şi o atribuie zeilor.

Două milenii mai târziu, Benedict Spinoza revoluţionează monismul, scoţând practic filosofia din ceaţa gândirii scolastice. El încearcă să-şi demonstreze riguros definiţiile şi propoziţiile prin matematica vremii sale. În cele ce urmează am căutat să dau o nouă interpretare matematică unor afirmaţii fundamentale ale lui Spinoza, o redefinire a lui Dumnezeu bazată pe teoria numerelor.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 12 voturi
Se încarcă...
 15 octombrie 2009

Universul

Valeriu Butulescu

Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.

Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Se încarcă...
 15 septembrie 2009

Rolul citatelor în educaţie

Valeriu Butulescu

Cred că rolul citatului poate fi esenţial în educaţie. După atâtea mii de ani de istoricitate, Pantheonul cultural universal geme de nume mari, iar inflaţia de mentori şi-a atins cote incredibile. Bietul elev, rătăcit în mulţimea aceasta de înţelepţi, nu ştie ce să mai creadă şi pe cine să citească. Dezorientat, caută refugiul pe stadioane, în zgomotul ritmic al unei discoteci sau navighează plictisit pe apele virtuale ale Internetului.

Dascălii fac şi ei ce pot. De cele mai multe ori dictează elevilor liste lungi de aşa-zise lecturi obligatorii. Dar practica dovedeşte că lectura din obligaţie este un lucru fără sens şi fără efect. Înţelepţii au scris uneori zeci de cărţi, iar unele dintre acestea sunt plictisitor de înţelepte. Elevii nu se prea obosesc cu cititul, aflându-ne în perioada în care la şcoală totul pare facultativ. În consecinţă, cărţile de la lecturile obligatorii rămân necitite. Ştiu şi profesorii acest lucru. Nu protestează, pentru că programa este programă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Se încarcă...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii