1 octombrie 2014

Adulter

Humanitas Fiction publică „Adulter„, noul roman al lui Paulo Coelho, ce ilustrează criza existenţială a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzând cu fineţe psihologică încercările prin care trece pentru a se regăsi.

Lansat în portugheză în aprilie 2014, cu drepturi vândute deja în 45 de ţări, noul roman al lui Paulo Coelho a devenit bestseller la numai câteva zile de la apariţie în cele peste 20 de ţări în care a fost publicat până acum, printre care Brazilia, Portugalia, Franţa, Polonia, Coreea de Sud, Statele Unite, Marea Britanie, Spania. În Statele Unite numele lui Paulo Coelho se regăseşte de două ori în aceeaşi săptămână a lunii septembrie în The New York Times Best Sellers List. O dată cu romanul „Alchimistul” care se află pe locul 2 în topul bestsellerurilor paperback trade fiction, atingând astfel un nou record cu 318 săptămâni de prezenţă continuă în listă, iar a doua oară cu explozivul roman „Adulter„, care a fost cartea verii 2014 şi a intrat direct pe locul 2 în celebrul clasament al bestsellerurilor The New York Times.

Linda tocmai a împlinit 31 de ani şi, în ochii celorlalţi, are o viaţă perfectă – o căsnicie exemplară, doi copii reuşiţi, o carieră de succes şi o casă luxoasă în Geneva. De fapt, ea se află la capătul puterilor, într-atât o oboseşte mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Numai că într-o zi îl reîntâlneşte pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescenţă, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziarista de succes se redeşteaptă o pasiune de mult uitată. Linda va încerca să trăiască pe deplin această iubire imposibilă, şi nu-şi va găsi fericirea până nu-şi va explora fără teamă abisurile sufletului.

Atât cititorii lui Paulo Coelho, cât şi criticii au fost vrăjiţi de noul său roman.

În recenzia apărută în aprilie 2014 în O Globo Extra din Brazilia se spune că este „un roman ce împleteşte problemele delicate ca depresia, infidelitatea, rutina şi căsnicia, străbătute însă de spiritul caracteristic al acestui magician al cuvintelor.“

În Italia, în iunie 2014, Il Messaggero punctează: „Coelho explorează noi graniţe ale păcatului feminin.“ Iar Oggi elogiază romanul: „O soţie nefericită, un amant sălbatic. Cu Adulter, scriitorul ne uluieşte.“

Ediţia din august 2014 a revistei We Love This Book din Marea Britanie descrie romanul ca fiind „un studiu inteligent despre lupta unei femei pentru a se simţi vie, pentru a înţelege ce este important în viaţă şi ce este doar frivolitate.“

Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 170 de ţări, atingând, până în prezent, vânzări de peste 165 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul „Alchimistul”). I s-au decernat 115 premii şi distincţii internaţionale, iar în 2007 a fost numit Ambasador al Păcii pentru Naţiunile Unite. Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook