Search Results

 30 iulie 2018

„Fuchsiada” de Urmuz

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa… La început, când a luat ființă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală…

După aceea Fuchs se duse direct la Conservator… Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano… Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă – cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă…

Mai târziu, la pubertate – zice-se – îi mai crescu lui Fuchs și un fel de organe genitale cari erau numai o tânără și exuberantă frunză de viță, căci era din firea lui afară din cale de rușinos și nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 mai 2018

„Despre metoda şi stilul lui Proust” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolUna din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 iulie 2017

„Capricii dogmatice” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolArgumentarea este și capitol al politeții.

Suntem învoiți asupra unei parități a noastre cu semenii noștri întâmplători; și această convențiune ne oprește de a lua ton, de a aplica metodă dictatorială, oricum am prețui în realitate persoana celui care ne ascultă sau ne citește.

E bine așa, cât timp zâmbetul nu se face strâmb, și gentilețea vocii nu se înăcrește. Spune vorba veche: diferența naște ostilitate. Există un punct de la care încolo convenția parității și amabilitatea încep a slăbi accelerat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 12 decembrie 2013

Inițiale

Ne pictăm inimile în piei de zebre, apoi pășim cu grijă peste ele, cu dinții soarelui într-o mână și aripi de viespe în cealaltă. Timpul tău e mai alert decât al meu în tempoul prezentului, dar ghearele haosului personal compensează această diferență dintre noi. Sinapsele universale tremură sub adierea nebuniei pure care, între flux și reflux, naște câte o galaxie.

Suntem fiii unei revoluții stângace și ne învelim cu tricolorul fiarei, inconștienți, entuziaști, timizi, doritori spre nemurire. Ne pocnesc venele și ni se scurge snobismul pe nas în timp ce perfuziile ne administrează continuu doza necesară de venin. Parada militară devine penibilă sub pleoapa neobosită a unui regim apus, în brațele păroase ale unei arahnide, peste care se presară fulgi de rugină. Lupta de astăzi, lupta asta e una personală și se dă în fiecare celulă din zori și până-n seară, se diminuează în timpul nopții, pentru cei cu sângerări temporare și își crește adrenalina, pentru cei care mor și reînvie neîncetat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 18 iunie 2013

O istorie a bestsellerului

O istorie a bestselleruluiEditura Humanitas a publicat o carte pentru toţi iubitorii lecturii: „O istorie a bestsellerului” de Frédéric Rouvillois.

În istoria de peste cinci sute de ani a tiparului, mijlocul secolului al XIX-lea a reprezentat un punct de cotitură: apariţia pe piaţa cărţii a unui fenomen aparte, bestsellerul, care a schimbat din temelii tendinţele producţiei editoriale, criteriile de evaluare şi mentalitatea publicului. Frédéric Rouvillois reface istoria pasionantă a acestor cărţi cu destin neobişnuit, începând cu „Coliba unchiului Tom” (1853), trecând prin romane precum „Pe aripile vântului” sau seriile de romane poliţiste având eroi precum Hercule Poirot sau James Bond şi sfârşind cu romane apărute în zilele noastre, seria „Harry Potter”, „Codul lui Da Vinci” sau „Alchimistul”. Autorul subliniază rolul crucial al presei scrise şi apoi audio-vizuale (inclusiv în manipularea publicului), rolul adaptărilor pentru marele şi micul ecran, precum şi al metamorfozelor suferite de publicul cititor însuşi, bombardat cu o literatură facilă, scrisă după reţetele sigure ale succesului imediat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 aprilie 2010

Alain de Botton: O filozofie a succesului mai bună, mai blândă

Alain de Botton analizează percepţia noastră asupra succesului şi eşecului şi pune sub semnul întrebării presupoziţiile pe baza cărora se formează aceste două judecăţi. Succesul este întotdeauna meritat? Dar eşecul? Susţine în mod elocvent şi cu înţelepciune ideea de a trece peste snobism pentru a găsi plăcerea în ceea ce facem.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'snobism'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii