Cristina Bălan, câştigătoarea celei de-a 5-a ediţii a emisiunii concurs Vocea României, lansează single-ul şi videoclipul „Sertar cu amintiri”, o poveste audiovizuală plină de forţă şi emoţie. Regizat de către Millo Simulov, alături de echipa Spider, videoclipul este realizat prin tehnica „one shot”, ceea ce presupune filmarea continuă, cu o singură cameră, a întregului material video. Procedeul prin care a fost realizat videoclipul „Sertar cu amintiri” este dezvăluit într-un material making-of ce urmează să fie lansat în scurt timp.
I
Pentru cine apreciază frumusețile literaturii franceze, pentru cine înțelege calitățile stilului și finețea spiritului, moartea celebrului autor Prosper Mérimée e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză.
Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. și mai multe studii asupra literaturilor slave și spaniole. El a fost cel întâi care a făcut cunoscut în Francia pe celebrul Pușkin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus și a scris un șir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde îi plăcea ades să călătorească.
Tot ce a ieșit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie, ca obiectele artistice ale lui Benvenuto Cellini; însă cine poate spune talentul său de narator? cine poate descrie finețea observărilor spirituoase, care străluceau cu atâta profuzie și atâta farmec în conversația lui! Eu am avut norocirea de a-l cunoaște în călătoria din Spania, la anul 1853, și a-l întâlni în mai multe rânduri, atât în Paris, cât și la Cannes, unde-și petrecea lunile de iarnă; și dar găsesc de o plăcută datorie a spune compatrioților mei că Prosper Mérimée a fost unul din acele personaje eminente din Francia care s-a interesat mult la soarta României.
Într-o cameră de joacă, deasupra mulțimii de jucării împrăștiate peste tot, stătea, pe un dulap înalt, o pușculiță. Era făcută din lut, în formă de purceluș, și fusese cumpărată de la un olar. Pe spatele purcelușului se zărea o gaură îngustă, ce fusese lărgită cu cuțitul, astfel încât marile monede de o coroana și bănuții să fie strecurați mai ușor înăuntru. În burta porcului de lut se adunaseră chiar două astfel de monede și o mulțime de mărunțiș. Pușculița era atât de plină încât nu mai putea zornăi atunci când o scuturai, ceea ce reprezenta cu adevărat un nivel de perfecțiune ce putea fi atins numai de o pușculița în formă de purceluș. Ea stătea pe dulap, la o înălțime impunătoare, privind în jos către restul camerei. Știa că avea îndeajuns de mulți bani în ea pentru a cumpără toate celelalte jucării, iar acest fapt o făcea să aibă o foarte bună impresie despre ea. Jucăriile gândeau la fel, dar nu dădeau glas acestui lucru, pentru că aveau atâtea altele despre care să vorbească. O păpușă mare, încă frumoasă, deși cam veche, al cărei gât rupt fusese reparat cu acul și ață, stătea într-unul din sertarele întredeschise. Ea i-a chemat pe ceilalți, „Hai să ne jucăm de-a oamenii, este un joc nemaipomenit!”
Imediat a pornit o mare zarvă. Până și gravurile, ce erau atârnate pe perete, s-au răsucit din pricina emoției, și au arătat celorlalți că pe partea lor din spate nu era nimic, deși nu aveau nici cea mai mică intenție să se facă astfel văzute sau să participe la joc. Era noapte târziu, însă luna strălucea prin ferestre, așa că aveau lumină pe gratis. Înainte ca jocul să înceapă, au fost invitate să ia parte toate jucăriile, chiar și vagonul de tren al copiilor, ce făcea totuși parte dintr-o tagmă mai umilă a lucrurilor de joacă. „Fiecare dintre noi are o proprie valoare,” a zis vagonul, „nu putem fi cu toții nobili, și cineva trebuie să facă și munca de jos.”
Întâiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrânitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminând tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli.
În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întâmpine; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stânjeneilor; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pământ…
Dar eu, nu le puteam ști acestea la vârsta mea și intrând în casa străină pe care o cumpărase tata, cu tot cuprinsul și gospodăria ei, am resimțit-o fără să vreau de la întâiul pas pe care l-am făcut trecând pragul…
Emile Gebhart, de la Academia Franceză, fost profesor la Sorbona, scria în ziarul L’Opinion, din 28 martie 1908, următoarele:
„Un fait demeurera, pour les Francais, jusqu’a la fin des temps, incontestable, je dirais meme parole d’Evangile, s’il ne s’agissait d’Ernest Renan et de l’un des gestes les plus significatifs de sa legende. Tant que la memoire des hommes retiendra le nom et la souvenir du grand virtuose, il sera clairement etabli, par son propre temoignage consigne a la Revue des Deux Mondes, qu’en mettant le pied sur l’Acropole d’Athenes, l’ancien sulpicien fut pris comme d’eblouissement, recut un choc analogue a celui qui fit tomber Saint-Paul sur le chemin de Damas et prononca, en l’honneur d’Athena (on l’appelait alors Athene), cette priere, ou cette litanie, glorification de la Raison pure, de la Sagesse et de la Beaute… Toutes les occasions sont bonnes pour rendre aux candides auditeurs ou lectures la Priere sur l’Acropole. On la lut en musique a la statue meme de Renan, a Treguier. L’autre jour, a propos du grand Italien Carducci, mon confrere M. Richepin la rappela aux personnes qui n’y pensaient point. On oublie trop le demi-aveu de Renan, le papier (jauni, si je ne me trompe), retrouve longtemps apres et portant la Priere redigee, toute palpitante encore, au retour a l’Hotel d’Angleterre, rue d’Eole (detail ignore de ces messieurs). On ne reflechit pas assez a la figure meme de cet acte de foi paienne et rationaliste, oeuvre laborieuse d’erudition, plus semblable a la docte compilation d’une Encyclopedie allemande qu’a un elan spontane et naif de mysticisme. Je vois encore, en notre bibliotheque de l’Ecole Francaise d’Athenes ou Renan venait travailler a son gre, les monuments de philologie germanique d’ou il etait si facile de tirer le tresor d’attributs theologiques ou metaphysiques ou esthetiques d’Athena…”.
Romfilatelia continuă seria emisiunilor de mărci poștale Colecții românești, de această dată cu tematica „Gramofoane”. Emisiunea, ce este introdusă în circulație joi, 12 decembrie 2019, disponibilă în magazinele din țară și online, este alcătuită din șase timbre și o coliță nedantelată, pe care sunt reprezentate gramofoane de diferite tipuri menite să ilustreze evoluția tehnologiei de redare fonică. Exponatele aparțin unei renumite colecții din București, cea mai mare din lume, certificată de Guinness World Records, în 2016.
Încarc...
