Search Results

 2 ianuarie 2020

„Nervozităţile în jurul lui Anatole France” de Paul Zarifopol

Zece ani după moartea lui Sainte-Beuve, publica A. J. Pons, unul din secretarii dispărutului, o colecție de mahalagisme savuroase, cu titlul de perfidă modestie: Sainte-Beuve et ses inconnues. Toate măruntele glorii și profite sexuale, pe care disciplina burgeză le categorisește ca inavuabile, erau concentrate aici, cu o solicitudine demnă de metoda nemilos curioasă a răposatului însuși – un Sainte-Beuve en pantoufles, care a scandalizat cât trebuie și a făcut fericit un public ce se credea, mai mult decât cel de astăzi, obligat să manifeste pudoare ofensată, și avea prin urmare cu atât mai mare aptitudine de a sorbi, în ascuns, suculența veșnică a sugestiilor literare pe temă de realități erotice.

Dar secretarii de la anii 80 se împiedecau în oarecare delicatețe: așteptau să se răcească bine mortul înainte de a vărsa în public mizeriile lui ascunse: zece ani înseamnă că Pons avea un tact răbdător perfect elegant. Și apoi întreaga tratare e de o malițiozitate foarte politicos reținută. Este evident însă că, pe când Anatole France trăgea de moarte, devotatul său Jean-Jacques Brusson trebuia să fi isprăvit aproape corecturile. Câteva săptămâni după îngroparea eroului, cartea izbucnea, și o celebritate groasă era garantată secretarului pentru un an de zile.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 mai 2018

„Obiecţii lui Flaubert” de Paul Zarifopol

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 august 2017

„Moliere şi gustul clasic” de Paul Zarifopol

Paul Zarifopol„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.

Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 9 februarie 2011

Fragmentarium

FragmentariumÎn luna decembrie 2010, la editura craioveană Scrisul Românesc a văzut lumina tiparului volumul „Fragmentarium”, o selecţie a aforismelor publicate de Valeriu Butulescu în ultimii 25 dea ani, al şaptelea volum de aforisme publicat în România.

În postfaţa volumului se regăseşte un consistent capitol de „Aprecieri critice”, în care sunt reproduse opiniile a nu mai puţin de cincizeci de critici literari, din ţară şi din străinătate. De exemplu, în „Istoria literaturii române contemporane”, criticul Alex Ştefănescu consemnează: „…genul în care Valeriu Butulescu a atins cel mai înalt nivel (nemaiatins de alţi scriitori români înaintea lui) rămâne aforistica.”

„Fragmentarium” constituie cel de-al 45-lea volum al autorului, în marea lor majoritate publicate peste hotare. Cărţile lui Valeriu Butulescu s-au tipărit în toate limbile Uniunii Europene, dar şi în afara acesteia, pe toate continentele, în limbi de un exotism surprinzător: vietnameză, mongolă, persană, arabă, armeană, siriacă, ivrit etc.

Citatepedia.ro conţine cea mai completă colecţie de aforisme a scriitorului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 30 iulie 2008

Emily Brontë şi destine la răscruce de vânturi

Emily BronteEmily Jane Brontë (30 iulie 1818 – 19 decembrie 1848) este una dintre celebrele surori Brontë, numele său fiind legat pentru totdeauna de singurul roman pe care l-a scris, „La răscruce de vânturi”. Considerat astăzi o lucrare clasică a literaturii engleze, romanul surprinde cititorul care s-ar crede pus în faţa unei lecturi uşoare, prin complexitatea construcţiei şi prin capacitatea de analiză a celor mai întunecate colţuri ale minţii umane, prin descrierea exactă a sentimentelor extreme şi confuze. Pe mine cel puţin, m-a surprins atitudinea faţă de propriile personaje, pentru că nu am descoperit nicăieri vreo încercare de a le înfrumuseţa prin omisiune sau prin diluarea trăirilor. Ies la iveală, sub ochiul atent al cititorului, cu bune şi rele, pasionaţi şi intenşi, capabili de distrugere şi de răzbunare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 16 noiembrie 2007

În amintirea lui Andrei Mureşanu, despre „dimineaţa poeţilor” români

Andrei Mureşanu face parte dintr-o generaţie care marchează, metaforic, punctul zero al literaturii române. În afară de valoarea sa individuală, de „preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet” (Eminescu), autorul celebrului poem „Un răsunet” (devenit astăzi imnul naţional care ne tot îndeamnă la deşteptare) este reprezentant de seamă al grupului care inventează din rădăcină limbajul poetic românesc. Apărută din nimic şi încă şovăitoare, poezia acelor timpuri poate cu uşurinţă să provoace comentarii acide şi ironice; pot chiar să recunosc faptul că obişnuiam eu însămi a le enunţa. Lucrarea care mi-a schimbat perspectiva asupra acestei probleme este una de referinţă în domeniu, iar la momentul la care o citeam (prin clasa a XI-a de liceu, cred) a fost un soi de revelaţie care m-a învăţat, mai mult sau mai puţin, că îngăduinţa pentru încercările omului face posibil miracolul. Cu mare drag şi cu mulţumiri, iată „Dimineaţa poeţilor”, o extraordinară metaforă a lui Eugen Simion despre valoarea – dincolo de detaliu – a poeziei româneşti de început.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'pudoare'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii