Search Results

 22 octombrie 2021

Clint Smith: „Odă pentru Singurul Copil Negru din Clasă”

Această animație face parte din seria TED-Ed, „Există o poezie pentru asta”, care prezintă interpretări animate ale poeziilor vechi și noi și care dau glas unora dintre cele mai mari sentimente ale vieții. Poezie scrisă de Clint Smith, regia Niv Sekar.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 aprilie 2020

„Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi” de Vasile Alecsandri

I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 martie 2020

Costumul negru

Preşedintele american Lyndon Johnson este renumit pentru capacitatea lui de a se descurca în situaţii critice. Internat în spital, în urma unui infarct, i-a telefonat soţiei:
– Draga mea, ştii că am două costume în lucru, la croitor?
– Da! Unul negru şi unul gri.

– Du-te, te rog, la croitor şi spune-i că, deocamdată, costumul gri mai poate aştepta. Să se ocupe de cel negru, de care se pare că voi avea nevoie!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 septembrie 2019

Fluturele negru

Publicul este invitat joi, 12 septembrie 2019, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Radu Paraschivescu, Tania Radu și Horia Ghibuțiu despre „Fluturele negru„, o poveste fascinantă ce urmăreşte destinul unuia dintre cei mai controversaţi şi admiraţi artiști ai lumii, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 noiembrie 2018

Soare negru

Soarele a fost acoperit de cea mai răvăşitoare piesă a anului, „Soare negru” – plin, puternic, strălucitor, dar totodată melancolic şi înduioşător. Lora lansează una dintre cele mai fascinante şi luminoase piese ale anului. Single-ul „Soare negru” este compus de către Alex Pelin, Andrei Platon, Andrei Tostogan, Adi Colceru şi Lora.  


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 9 ianuarie 2018

Premiile Globul de Aur 2018 în negru

Cea de a 75-a ediţie a Premiilor Globul de Aur, care a avut loc duminică, 7 ianuarie 2018, la Los Angeles, şi-a desemnat câştigătorii. Seth Meyers a fost pentru prima oară gazda ceremoniei. Oprah Winfrey a primit premiul Cecil B. DeMille Lifetime Achievement Award, iar actorul Gary Oldman a primit primul său Glob de Aur după o carieră de 40 de ani.

Filmul „The Shape of Water” a primit cele mai multe nominalizări, în număr de şapte, iar „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria dramă şi a devenit, alături de serialul „Little Big Lies”, câştigătorul serii, cu nu mai puţin de patru trofee. Printre premianţi s-au mai numărat Frances McDormand, Saoirse Ronan, James Franco, Nicole Kidman, Elisabeth Moss şi alţii.

Fiind prima mare ceremonie care a avut loc la Hollywood de la declanşarea scandalului care l-a avut în centru pe producătorul Harvey Weinstein, majoritatea invitaţilor au purtat ţinute negre, în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală, dar şi de a milita pentru egalitatea dintre sexe, dreptul egal la muncă şi la remuneraţie.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'negru'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii