Search Results

 8 februarie 2012

Îngeri în America

Teatrul Metropolis prezintă, pentru prima oară integral în România, dipticul teatral „Îngeri în America”, care se joacă în două seri, consecutiv:
– Partea I – „Sfârşitul lumii e aproape” – 9 februarie 2012, de la ora 19:00
– Partea a II-a – „Perestroika” – 10 februarie 2012, de la ora 19:00
Următoarea reprezentaţie va fi pe 25 şi 26 februarie 2012.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 august 2010

Epigrama în literatura germană

Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.

Recent, am constatat, cu satisfacţie, că a adăugat câteva epigrame proprii în Citatepedia.ro şi am socotit de cuviinţă să-mi exprim admiraţia şi să îl invit public ca, pe lângă creaţiile domniei sale, să contribuie şi cu foarte reuşitele traduceri din epigramiştii germani, fiind păcat ca asemenea comoară să rămână doar între coperţile unor cărţi. Spre surprinderea mea, cineva a pus la îndoială că ar exista epigramişti germani. Motivat şi de scoaterea la lumină a adevărului, am dat curs rugăminţii domnului Florea Ştefănescu de a adăuga eu în Citatepedia.ro epigramele traduse din germană de domnia sa – ajutat şi de soţie, cunoscătoare deplină a subtilităţilor limbii din care se traducea. Prin urmare, epigramele autorilor germani se află – în majoritate – în spaţiile destinate acestora: Martin Opitz, Friedrich von Logau, Valentin Loerber, Cristian Wernicke, Friedrich Gottlieb Klopstock, Abraham Gotthelf Kastner, Gotthold Ephraim Lessing, Johann Gottfried von Herder, Goethe, Schiller, Ignaz Franz Castelli, Friedrich Ruckert, Franz Grillparzer, Wilhelm Muller, August Graf von Platen, Emanuel Geibel, Paul Heise, Oscar Blumenthal, Otto Ernst, Ludwig Fulda şi Cristian Morgenstern.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 25 iulie 2007

De multe ori m-am simţit un instrument de scris în mâna altcuiva

Mircea Cărtărescu:

Într-un roman poţi vehicula teorii ştiinţifice fără să ai pretenţia de adevăr, teorii metafizice fără să construieşti sisteme, teorii religioase fără să vrei să converteşti pe nimeni. O faci pentru frumuseţea lor, pentru umanitatea lor mai bogată decât ar putea fi orice scriere prea strictă.

Cred că una dintre marile probleme ale scriitorilor de azi e că citesc doar literatură. Întotdeauna va câştiga cel cu o adevărată cultură, în care se includ matematicile, filozofia, ştiinţa, mistica, dar şi fenomenele de zi cu zi ale culturii populare: muzici, vestimentaţie, gadgeturi, stencils, iPods şi iPhones, bloguri şi chatting etc.

Interviul integral din Cotidianul…

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa ''.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii