Search Results

 15 aprilie 2021

Congruent – Programe de anti-bullying prin cinema-terapie, educație financiară și parenting

Proiectul „Congruent„, derulat de Asociația Docuart în parteneriat cu Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” din sat Ceauru, comuna Bălești, județul Gorj, dezvoltă activități de parenting și de combatere a bullying-ului prin cinematerapie, servicii psiho-terapeutice, ateliere de antreprenoriat și educație financiară, pentru comunitatea interetnică de profesori, copii și părinți din comuna Bălești.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 martie 2017

Testament – Anthology of Romanian Verse

Institutul Cultural Român de la New York este gazda lansării volumul „Testament – Anthology of Romanian Verse”, ediția americană, în data de 16 martie 2017, de la ora 19:00. Recită din volum: Maurice Edwards, care prezintă poezii din opera Ninei Cassian, De asemenea, recită și doi tineri actori-studenți americani, Melissa Myers și Jordan Hudec, de la Pace University, clasa profesorului și regizorului de origine română Cosmin Chivu.

Prezentatori ai volumului sunt Carmen Firan, Adrian Sângeorzan şi Daniel Ioniță, editor și traducător principal, împreună cu asistenții lingviști Eva Foster, dr. Daniel Reynaud și dr. Rochelle Bews.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 iulie 2014

Universitatea din Bucureşti aniversează 150 de ani de învăţământ superior

Continuându-și misiunea neîncetată de susținere și promovare a valorilor și simbolurilor românești, marca poștală sărbătorește o nouă aniversare a unei instituții emblematice din România – Universitatea din București, la împlinirea unui secol și jumătate de existență.

150 de ani, Universitatea din Bucuresti

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 iulie 2011

Harry Potter şi Talismanele morţii – Partea 2

Seria bazată pe celebrele romane ale lui J.K. Rowling a ajuns la final. „Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2” („Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2”), ultimul film al fenomenului mondial, este şi cel mai spectaculos de până acum, oferind spectatorilor o experienţă cinematografică inedită, datorată înaltei tehnologii 3D şi IMAX 3D. Episodul final al luptelor magice promite scene de luptă impresionante între vrăjitori şi devoratorii morţii, puse în valoare de tehnologia tridimensională. O producţie Warner Bros, filmul vine în premieră din 15 iulie 2011 în cinematografele din România, fiind distribuit de MediaPro Distribution.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 21 decembrie 2009

Cincinat Pavelescu despre epigramă

Cincinat PavelescuCincinat Pavelescu scria, atunci când i s-a cerut să răspundă la întrebarea “Cum se face o epigramă?”:

Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede ţâşnită din cremene când o izbeşte amnarul. Aş compara-o, de asemenea, cu un mic lampion veneţian care, înconjurat de umbra nopţii, dă lumina-i capricioasă şi străluceşte ca o candelă ambulantă pe întunericul mişcător şi rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfăşurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligenţa subtilă şi pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în feţe strălucitoare şi multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit şi se răsfrânge în minţile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumuseţează claritatea unei oglinzi de preţ.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 27 noiembrie 2009

Femeie!…

Femeie!…Duminică, 29 noiembrie 2009, de la ora 13:30, Editura Minerva organizează la standul său din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus (standul 14 al editurilor Minerva şi Aramis, deschis la nivelul zero al Pavilionului Central), Complexul expoziţional Romexpo din Bucureşti, lansarea volumului de sonete „Femeie!…” de Adrian Munteanu.

Participanţii care vor achiziţiona cartea, vor primi un CD cadou cu 20 de sonete în interpretarea autorului. Prin amabilitatea acestuia, includem unul dintre sonete:

Cu prilejul lansării va avea loc un recital extraordinar Maria Răducanu. Printre participanţi se vor regăsi Valeria Manta Tăicuţu şi Ana Munteanu (redactorul editurii Minerva).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'minerva'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii