Lucrând cu copii care au probleme de vorbire, Ajit Narayanan a schițat un mod de a te gândi la limbă prin imagini, un mod de a relata cuvinte și concepte prin „hărți”. Ideea l-a făcut să dezvolte o aplicație care să ajute persoanele care nu pot vorbi, să comunice, iar marea idee din spatele acesteia este un concept numit FreeSpeech, care are un mare potențial.
Teatrul Odeon anunţă că pe 10 și 11 martie 2018, de la ora 19:30, o nouă premieră poate fi văzută pe scena sălii Studio, și anume, „Jocul de-a vacanța” după Mihail Sebastian. Adaptarea piesei și regia aparține duoului Andrei și Andreea Grosu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica. Din distribuție fac parte Nicoleta Lefter, Andi Vasluianu, Gelu Nițu, Elvira Deatcu, Constantin Cojocaru, Vlad Bîrzanu.
Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, este subiectul unui articol din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, semnat de Irina Eliade:
Apropiindu-ne de acel loc privilegiat – scena – unde chipul actorului cu greu poate fi deosebit de masca personajului, zâmbetul de grimasă, pasul cu grijă făcut de saltul imprudent şi cuvântul îndelung cântărit de replica spontană, vom avea, credem, mai multe şanse de a-l întâlni pe Molière decât încercând să reclădim puntea, astăzi prăbuşită, ce va fi legat cândva omul supus contingenţelor de cel care a izbutit să le depăşească, alcătuindu-şi opera. Oricare vor fi fost motivele care l-au îmboldit pe tânărul burghez să se „declaseze” intrând în tagma actorilor, cert este că opţiunea lui Molière pentru teatru s-a dovedit a fi nu fapta nesăbuită a unui tânăr îndrăgostit de o actriţă sau a unui fiu doritor să scape de tutela unui burghez cu vederi înguste, ci un gest dictat de motive mult mai profunde.
„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.
Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.
O vorbă din bătrâni spune că dacă nu ai bătrâni să-i cumperi.
Zilele astea am avut nevoie de sfaturi de la un coleg mai bătrân decât mine, de la ploieşteanul Geo Olteanu, dar dumnealui era, nu de multă vreme, plecat în olimpul scriitorilor de toate felurile, unde-şi merită găzduire în multipla-i calitate de poet, epigramist, critic literar, traducător, editor, ba chiar şi de fost vicepreşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România.
În lipsa domniei sale, am apelat la sfaturile înţelepte date, în urmă cu zece ani, scriind şi tipărind cartea sa “Studii şi eseuri despre epigramă”, care, potrivit celor scrise de autor în nota asupra ediţiei (la pagina nr. 156), tratează probleme legate de definirea, structura, caracteristicile, construcţia, etica, estetica, valoarea şi mesajul socio-uman al epigramei ca act de cultură.