Search Results

 8 iunie 2021

„Reveria unei statui” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelPe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă când buciumul a sunat prelung și alba pânză ce-l acoperea a căzut ca luată de vânt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținând în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri.

De-a dreapta și de-a stânga, tunurile mute străjuiesc, și vântul toamnei târzii, trecând cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cântec trist, o întâmplare străveche, un basm din vremuri legendare.

Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rând hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 august 2009

Copilăria

Georgeta NedelcuCapitolul întâi al romanului „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:

– Prima parte –

Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!

Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!

Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 30 iulie 2009

115 ani de la naşterea lui Păstorel Teodoreanu

„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 18 mai 2009

Coada

CoadaA apărut romanul „Coada” de Dragoş Voicu, câştigător la secţiunea „Proză” în cadrul Concursului de Debut pe anul 2008, organizat de Editura Cartea Românească.

Este un roman despre viaţa la coadă, absurdă precum comunismul însuşi, dar în care oamenii îşi văd de ale lor, conform unei logici pe care noua generaţie actuală nu o poate înţelege în totalitate. Este o coadă la tacâmuri de pui, o coadă fabuloasă, care înfăşoară oraşul de mai multe ori şi va dura 12 luni, timp în care Ionuţ, un vajnic pionier, îi va cunoaşte pe cei care îi vor fi vecini întregul an, câteva personaje pitoreşti care discută despre copii, matematică, ţuică fiartă, fericire, cârnaţi, dragoste, bomboane de pom, moarte, murături, examene de admitere. O coadă care sfidează orele, zilele, săptămânile, anotimpurile şi totuşi… aici oamenii îşi povestesc viaţa, îşi sărbătoresc zilele de naştere, se îndrăgostesc, se căsătoresc şi, pur şi simplu, mor. „Coada” este un roman care te face să izbucneşti în râs sau în plâns şi te lasă năucit pe muchia dintre cele două stări.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 octombrie 2007

Felii de timp – Tot ei trebuie să ne conducă?

„Ne-a fost injectată nefericire”, spunea actorul Marcel Iureş într-un interviu privid munca patriotică, aşa zisa muncă „voluntară” din marea epocă. Eu spun că această injecţie a conţinut otravă sub diferite forme. Ne-a fost injectată, impusă, şi încă se mai încearcă să ne fie injectată în continuare „prostia”, „fudulia”, „grandomania”, „mârlănia”, „hoţia”, „mita şi şpaga”, toate acestea proporţional cu gradul în care ei ne „reprezintă” în politic şi instituţiile statului. Ei au beneficiat şi au stimulat, au impus toate acestea până astăzi. Au ajuns să nu se mai ferească, să ducă la extrem nesimţirea şi faptul că ei nu păţesc nimic, că lor le este permis orice. Totul îşi are originea în Epoca de Aur comunistă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'geana'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii