Cântăreața și compozitoarea Dawn Landes spune povestea lui Tori Murden McClure care visa să traverseze Atlanticul vâslind într-o barcă mică. Visul ei aproape că a fost spulberat de valuri cât o clădire de șapte etaje. Prin imagini, povestire și cântec, Landes își imaginează starea de spirit a unei femei solitare în mijlocul imensului ocean.
fără voturi
Încarc...În perioada 1-5 septembrie 2021, Central European Film Festival cheamă publicul la cea de-a cincea ediție a evenimentului „Noua realitate”, în mai multe spații din Timișoara (Aula Magna a Universității de Vest, Garnizoană, Grădina de Vară). În aceste momente, în care realitatea cotidiană e supraîncărcată de schimbări, suntem apostolii unei noi realități, una a ficțiunii prin film. Tema din acest an, „Noua realitate”, este o temă care este deschisă jocului imaginației cu realitatea. Imposibilul imposibil vs. imposibilul posibil.
Continuare »
fără voturiÎncarc...În Conacul poetului Costache Conachi de la Țigănești, situat la 3 km de Tecuci, s-a născut la 17 august 1828 Ecaterina (Cocuța) Conachi.
Încercăm, în cele ce urmează, să reliefăm, în doar câteva fraze, meritele deosebite ale Cocuței la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 1859 dar și ingratitudinea cumplită manifestată de poporul român, față de această eroină.
Când avea doar 17 ani, tatăl ei a căsătorit-o cu Nicolae Vogoride, un principe, de origine bulgară, incult și vicios. Fiind un slujbaș credincios turcilor, acesta ajunge în 1857 caimacam (locțiitor de domn) al Moldovei.
După Războiul Crimeii (1853-1856), Puterile Garante au acceptat Unirea Principatelor Române, impunând condiția ca rezultatul scrutinului electoral (Divanurile ad-hoc) să fie pozitiv. Turcii și-au instruit supușii cum să-i obstrucționeze pe unioniști. Cocuța a intrat în conflict cu soțul său și i-a sprijinit pe cei din Partida națională, printre liderii căreia se afla și C. Negri, fratele ei vitreg. Rezultatul însă a fost negativ. Destinul celor două provincii românești căpătase brusc conotații sumbre. Se părea că totul este pierdut.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Editura Litera anunță care sunt lecturile de top alese de cititori în anul care tocmai se încheie, atât pentru cărțile tipărite, cât și pentru cele în format digital.
„Pacienta tăcută” de Alex Michaelides este un bestseller de neegalat, considerat unul dintre cele mai fascinante thrillere psihologice din ultimii ani. Numit de critici „thrillerul perfect”, romanul spune o poveste inteligentă și șocantă despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei și despre un terapeut obsedat să descopere motivul din spatele acestui act.
„Povestea mea” de Michelle Obama este autobiografia fostei prime doamne a Statelor Unite ale Americii care continuă să stârnească un interes viu printre cititorii din toată lumea, inclusiv, firește, din România. Cu peste 14 milioane de exemplare vândute la nivel global, „Povestea mea” rămâne una dintre cele mai admirate și dezbătute povești inspiraționale.
Continuare »
fără voturiÎncarc...I
Pentru cine apreciază frumusețile literaturii franceze, pentru cine înțelege calitățile stilului și finețea spiritului, moartea celebrului autor Prosper Mérimée e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză.
Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. și mai multe studii asupra literaturilor slave și spaniole. El a fost cel întâi care a făcut cunoscut în Francia pe celebrul Pușkin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus și a scris un șir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde îi plăcea ades să călătorească.
Tot ce a ieșit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie, ca obiectele artistice ale lui Benvenuto Cellini; însă cine poate spune talentul său de narator? cine poate descrie finețea observărilor spirituoase, care străluceau cu atâta profuzie și atâta farmec în conversația lui! Eu am avut norocirea de a-l cunoaște în călătoria din Spania, la anul 1853, și a-l întâlni în mai multe rânduri, atât în Paris, cât și la Cannes, unde-și petrecea lunile de iarnă; și dar găsesc de o plăcută datorie a spune compatrioților mei că Prosper Mérimée a fost unul din acele personaje eminente din Francia care s-a interesat mult la soarta României.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
„Maupassant a înnebunit fiindcă nu credea în Dumnezeu. Acest nenorocit se îndepărtase absolut, se înstrăinase complet de divinitate.” Așa scriau pe vremuri oameni evlavioși și gingași la suflet. Astăzi s-ar zice poate, de exemplu: Maupassant s-a prăpădit de răul pesimismului, fiindcă n-a putut ajunge la o „concepție unitară de viață”. În amândouă formulele ni se prezintă, cum lesne se poate vedea, același punct de vedere nobil, cum se zice, și sublim. Eu cred că față de păreri ca aceste, mai mult pioase și binecrescute decât inteligente, n-a fost rău că în anii din urmă s-a stăruit cu oarecare băgare de seamă, și fără fraze, asupra bolii lui Maupassant. Cititorului cu educație nu-i strică să audă, chiar și mai des, că nimeni nu poate înnebuni, de-a binelea și fără hiperbolă, numai din desperare metafizică. Iar pentru istoricii literari și biografi este mai de folos, cred, să consulte câteodată psihiatria decât să se încânte cu nu-știu-ce-uri solemne, de o eleganță intelectuală foarte îndoielnică.
Pe istoricii literari îi găsesc, în general, puțin dispuși să admită o puternică influență a bolii asupra producției lui Maupassant. Obișnuit este să se dea o prelungită admirație incomparabilei sale obiectivități, și se acordă numai că, în operele din urmă, apare un caracter oarecare sentimental și duios; ori încă poate: că boala i-a sporit pesimismul. Psihiatrul Wilhelm Lange, care ne-a dat o patografie a lui Hölderlin, excelentă chiar și în părțile curat literare, scrie în studiul său critic asupra psihozei lui Maupassant : „În nuvela Le Horla se aude imbecilitatea paralitică”. Iar mai departe: „Pe când schița fantastică Sur l’eau, din 1881, este încă solid compusă, simplu și lucid scrisă, bucata intitulată Lui, din 1884, cuprinde repetări și interjecții directe ale autorului. În Horla (1887), și încă mai mult în Qui sait (1890), repetările, întrebările, suspensiile se acumulează; iar repetarea, cu evidentă satisfacție, a acelorași cuvinte cu greu găsite ne aduce aminte de perseverențele verbale ale oamenilor beți”.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
